Primul caz de îmbolnăvire cu noua tulpină a SARS-CoV-2, în judeţul Dâmboviţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
vaccinhd coronavirus covid 19 hunedoara foto daniel guta adevarul

Ministerul Sănătăţii a anunţat că în România au fost înregistrate şase noi cazuri de infecţie cu noua tulpină din Marea Britanie a Sars-Cov-2. Este vorba despre 3 bărbaţi şi trei femei pentru care se vor efectua anchete epidemiologice.

Numărul total al cazurilor confirmate cu noua tulpină a ajuns la 26, potrivit Mediafax.ro. Ministerul Sănătăţii a anunţat marţi că în România au fost înregistrate şase noi cazuri de infecţie cu noua tulpină din Marea Britanie a Sars-Cov-2.

„Ministerul Sănătăţii a fost informat astăzi de către Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) - Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile că au fost raportate 6 noi cazuri de infectare cu SARS-Cov-2, noua variantă UK - linia genetică B.1.1.7”, a transmis marţi ministerul.

Este vorba despre 3 bărbaţi, din Bihor (35 ani), Ilfov (63 ani) şi Bucureşti (39 ani) şi 3 femei din Bucureşti (69 ani şi, respectiv, 47 ani) şi Dâmboviţa (54 ani) pentru care se vor efectua anchete epidemiologice.

Secvenţierea genomului a fost realizată pentru aceste probe la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”.

Astfel, numărul total al cazurilor confirmate cu noua tulpină a ajuns la 26.

Primul caz de SARS-CoV-2 cu tulpină nouă a apărut, în România, în Giurgiu, la o tânără care nu a călătorit în străinătate.

Apoi, noi cazuri au apărut în Bucureşti, la Şcoala 28, iar ulterior un caz în Suceava şi altul în Constanţa.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite