Mesajul fostului prefect de Dâmboviţa, Ioan Marinescu, după ajutorul primit: „Sunteţi modele demne de urmat”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ioan marinescu

Fostul prefect de Dâmboviţa, Ioan Marinescu, le-a mulţumit tuturor celor care i-au dat o mână de ajutor. El a fost diagnosticat cu leucemie acută mieloidă secundară unui sindrom mielodisplazic.

Afecţiunea are o singură rezolvare - operaţia. Aceasta poate fi efectuată printr-o intervenţie la o clinică din Turcia.

Ajutorul primit a avut şi efectul scontat. Fostu prefect urmează să plece în Turcia unde va fi supus unei intervenţii chirurgicale. 

„Vă mulţumesc din tot sufletul, sunteţi modele demne de urmat. Se spune că dumnezeu lucrează prin oameni! Se înţelege că fiecare din noi purtăm o „particulă” divină care ne solidarizează în momentele dificile pe care viaţa ni le pune în faţă! Şi eu am donat sânge, atâta timp cât vârsta mi-a permis. Şi eu am ajutat pe oricine mi s-a adresat atât oficial cât şi în privat, indiferent de statutul social! Sunt copleşit de mobilizarea exemplară de care aţi dat şi daţi dovadă, confirmând zicala: binele făcut… ţi se întoarce înzecit! Numai datorită vouă, maine seară, urmează să fac deplasarea în Turcia! Oricine vrea şi poate să mai doneze sânge poate s-o facă în sprijinul altor oameni care au probleme şi, credeţi-mă, sunt foarte mulţi! Vă mulţumesc din tot sufletul, sunteţi modele umane demne de urmat! Cu prietenie, preţuire şi respect! Toate cele bune tuturor!”, a scris Ioan Marinescu pe pagina sa de Facebook.

Puteţi face donaţii în următoarele conturi, deschise la Raiffeisen Bank, pe numele Ioan Marinescu:

Lei – RO20RZBR0000060015329622

Euro – RO15RZBR0000060022528082

USD – RO31RZBR0000060022528085

Marinescu are nevoie şi de sânge, grupa 01 şi de trombocite, pentru a fi stabilizat.

Ioan Marinescu a deţinut funcţiile de vicepreşedinte al CJ Dâmboviţa şi vicepreşedinte al PSD Dâmboviţa. 

De asemenea, el a fost şi preşedinte al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Dâmboviţa, fiind şi vicepreşedinte pentru Regiunea Sud-Muntenia şi membru în Consiliul Director al organismului de coordonare a siguranţei şi securităţii publice ANATOP.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite