VIDEO Un român a venit special din America pentru a vota duminică la alegerile locale din Mitocu Dragomirnei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Silviu Hanuseac are 35 de ani, lucrează în SUA şi vineri, 25 septembrie, a venit, acasă, în comuna Mitocu Dragomirnei, judeţul Suceava, ca să voteze la alegerile locale de duminică, 27 septembrie. Întâmpinat ca un erou la intrarea în comună, tânărul a lăcrimat când a început să vorbească despre neajunsurile localităţii în care a crescut.

Silviu Hanuseac a bătut drumul tocmai din America ca să vină acasă, în comuna Mitocu Dragorminei, din judeţul Suceava, pentru a vota. 

Drumul a fost lung, iar românul a fost nevoit să petreacă o noapte în Marea Britanie, pentru că nu a găsit o cursă directă. Vineri, 25 septembrie, el a aterizat pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” din Suceava. 

La intrare în comună, Silviu Hanuseasc a fost aşteptat ca un erou şi primit cu pâine şi sare de câţiva consăteni înscrişi în cursa electorală care primesc astfel un ajutor nesperat. 

„Îmi doresc ca Mitocu Dragomirnei să ajungă să le ofere locuitorilor condiţii civilizate. Pentru cauza aceasta am lăsat deoparte toate problemele pe care le pot întâmpina, şi cu pandemia, şi cu lucrul de acolo. 

Totul pentru un plus, pentru binele comun. Nimic personal, totul pentru comuna aceasta care parcă-i uitată. 

Am 35 de ani şi muncesc în străinătate de la 18 ani. Am văzut alt nivel de trai în Europa şi în SUA şi mă doare inima când văd comuna asta aşa. Nu curent, nu apă, cu gaz, nu canalizare. Nu mai spunem de şcoală (n.red. comuna are curent electric, canalizare şi apă, dar nu în toate cartierele)”, a spus Silviu. 

Când a descris lipsurile din comună, tânărul a fost copleşit de emoţii şi a lăcrimat.  

Nu e prima dată când Silviu Hanuseac face efortul acesta pentru a participa, ca votant, la alegerile locale din Mitocu Dragomirnei. La scrutinul anterior pentru alegerile primarului şi consiliului local, Silviu a dat votul său preţios actualului edil-şef. Nemulţumit de ce a făcut acesta în mandatul său, românul din America vine acum să-l dea jos pe primar.  

Silviu Hanuseac este de părere că românii care muncesc în străinătate ar trebui să vină acasă pentru a vota la alegerile locale. „Contează părerea oricui. Este un drept al nostru şi fiecare este dator să-şi exprime părerea prin vot”, a conchis Silviu. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Undă verde pentru cumpărarea vechimii în muncă. Cât costă 6 ani, perioada maximă ce poate fi plătită

Cum votezi fără să te infectezi. Tot ce trebuie să ştii despre alegerile locale de duminică

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite