Sucevean arestat după ce şi-a violat fiica timp de patru ani, de când copila avea doar nouă ani

Sucevean arestat după ce şi-a violat fiica timp de patru ani, de când copila avea doar nouă
ani

FOTO: Adevărul

Nenoricirea s-a produs în localitatea Negostina din judeţul Suceava. Bărbatul locuia împreună cu fiica. Alţi doi copii au acestuia sunt crescuţi de un unchi.

Individul de 44 de ani a fost arestat preventiv pentru comiterea infracţiunii de viol în formă continuată. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi susţin că bărbatul şi-a violat fiica timp de patru ani, de când aceasta avea vârsta de 9 ani.

Actele sexuale s-ar fi consumat de cel puţin patru ori în fiecare an. Surse din rândul anchetatorilor ne-au spus că bărbatul are trei copii, o fată şi doi băieţi. Mama copiilor a plecat de la domiciliu în 2011 şi nu s-a mai întors.

Ea a trăit în concubinaj cu tatăl copiilor, iar acum are un alt concubin. Reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copiilor au încercat să ia legătura cu femeia, dar nu au reuşit.

După plecarea femeii, băieţii au plecat la Muşeniţa, unde se află în grija unui unchi.

Fata însă a rămas să locuiască la tatăl acesteia. În urmă cu câteva zile, poliţiştii din Bălcăuţi au aflat de la săteni că fata trăieşte un coşmar greu de descris în cuvinte şi au decis să acţioneze.

„În cauza de faţă există probe din care rezultă faptul că în perioada 2017-2021, cu o frecvenţă de aproximativ 4 acte materiale/an, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin constrângere, punerea în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa sau profitând de această stare, inculpatul C.I. a întreţinut raporturi sexuale normale, în repetate rânduri cu fiica sa minoră în vârstă de 13 ani, în perioada în care aceasta avea vârsta cuprinsă între 9 şi respectiv 13 ani, victimă minoră care se afla în îngrijirea şi educarea inculpatului, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate datorită vârstei şi faptului că locuia împreună cu tatăl ei”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.

Vă mai recomandăm şi:

FOTO Un tânăr absolvent de Inginerie propune o Dacia electrică cu patru motoare. Cum arată conceptul spectaculos

Cât va costa şi ce performanţe va avea Dacia electrică. Ce modele vor fi electrificate

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările