Suceava: Vasiel Armenean: „Am mai angajat oameni şi am redus investiţiile”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vasile Armenean este cel mai bogat om de afaceri din Suceava conform topul Forbes din anul 2009

Acesta patronează firma „Betty Ice”, care se produce şi comercializează îngheţată. Deşi vremurile sunt grele, acesta a reuşit să-şi menţină profitul şi speră la un an bun.


Vasile Armenean este cel mai bogat om de afaceri din Suceava, potrivit revistei Forbes care a întocmit topul milionarilor în 2009.


După un an de criză financiară, cu schimbări ale legislaţiei, creşteri de TVA şi inundaţii, Vasile Armenean spune că încă mai speră la profit. „În anul 2009 am avut o creştere de 18% faţă de 2008, iar pentru anul 2010 sperăm măcar la atât. A fost un an greu mai ales din cauza inundaţiilor, a vremii neprielnice”, ne-a declarat acesta.

Citiţi şi:

Neamț: Miliardarii se plâng de efectele crizei
Suceveanul ne-a explicat că secretul afacerii sale în anul 2010 a constat în limitarea investiţiilor, doar cele în curs de implementare, dar spre surpinderea altora acesta a mai angajat personal. „Nu am fost nevoit  să dau afară, ba am mai angajat câţiva omanei pentru că ne bazăm pe strategii bine dezvoltate pe care am meres mereu”, a mai spus milioanrul.


Acesta are o avere estimată la 22 de milioane de euro, construită pe un imperiu din îngheţată. „Pe plan personal nu mi-am schimbat stiul de viaţă pentru că am fost mereu precaut şi moderat cu cheltuielile. Nu am renunţat nici la maşină şi nici la concedii”, a mai spus Armenean.


Vasiel Armenean, patronul Betty Ice
„O afacere bună se construieşte în timp şi nu o poţi muta peste hotare , pentru că bun rău cum este aici, este piaţa în care ne-am dezvoltat”

Citiţi despre viaţa milionarilor din Moldova pe timpul crizei în:

Citiţi în Adevărul de Seară de mâine
Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite