Pe cine ajută tratamentul cu anticorpi monoclonali. Dr. Simin Aysel Florescu: „Eficacitatea lor se apropie de zero după această zi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tratamentul devine ineficient dacă se iniţiază la peste 7 zile de la debutul bolii FOTO:  Mediafax / Andreea Alexandru
Tratamentul devine ineficient dacă se iniţiază la peste 7 zile de la debutul bolii FOTO:  Mediafax / Andreea Alexandru

Îndelung aşteptat şi văzut ca un nou tratament-minune, tratamentul cu anticorpi monoclonali nu poate fi administrat oricărei categorii de pacienţi Covid. Medicul Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului „Victor Babeş“ din Bucureşti, a explicat care este condiţia de bază.

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş“ din Bucureşti, conf. dr. Simin Aysel Florescu, medic primar boli infecţioase, a explicat sâmbătă, 16 octombrie 2021, într-o intervenţie la postul de televiziune Digi24, care sunt pacienţii eligibili pentru tratamentul care de vineri poate fi administrat în spitale din toată ţara, după ce România a primit o donaţie de 5.200 flacoane din partea Italiei.

„Este vorba în primul rând de pacienţi care se află în primele maxim 7 zile de evoluţie a bolii, deci nu de la testare, ci de evoluţie a bolii, de la debutul simptoomatologiei, pentru că dacă se administrează după acest interval nu mai au niciun efect. Şi, bineînţeles, cel mai mult vor beneficia cei care au factori de risc pentru evoluţie severă şi aici intră de la cei peste 65 de ani până la toţi cei care au comorbidităţi: diabet, boli cardiace, obezitate şi aşa mai departe“, a precizat medicul.

„Nu putem considera că este o măsură terapeutică universală“

Dr. Simin Aysel Florescu a mai detaliat la Digi24 şi cum acţionează anticorpii monoclonali pentru a neutraliza virusul, de aici şi intervalul oportun de administrare. 

„Anticorpii monoclonali se fixează de virus şi ei practic îl neutralizează, de aceea şi trebuie administraţi în primele zile de boală, pentru că atunci există virus circulant. Dacă îl administrăm după o săptămână, când deja virusul nu mai este circulant şi răul s-a produs, adică a pătruns peste tot şi a produs modificări histopatologice în principal în plămâni, dar şi în restul organelor, eficacitatea lor se apropie de zero după această zi. Ei se administrează la cei care au risc de evoluţie severă a bolii şi, da, în acest caz, se poate face diferenţa între viaţă şi moarte, însă există doar această categorie de pacienţi, până în 7 zile de la debutul bolii, pentru că nu putem considera că este o măsură terapeutică universală. După aceste zile nu mai au niciun efect“, a întărit medicul.

„Populaţia noastră dă să stea mai mult acasă şi să apară la spital după 10 zile de boală“

Deşi cantitatea primită şi repartizată spitalelor, cele 5.200 fiole, este mică, va fi o problemă „interceptarea“ pacienţilor în intervalul optim de administrare. 

„Există această problemă, anume a intercepta pacienţii în primele 7 zile de la debutul semnelor de boală. Pentru că, din păcate, populaţia noastră dă să stea mai mult acasă şi să apară la spital după 10 zile de boală. Ei, la această categorie de pacienţi, care din păcate este majoritatea în acest moment, aceşti anticorpi nu au niciun fel de eficienţă“, a atras atenţia medicul, specificând că cele 7 zile care reprezintă intervalul optim trebuie numărate de la apariţia simptomelor. 

„Nu de la momentul testării pozitive sau a recoltării probei, ci de la debutul semnelor de boală, din momentul în care omul începe să devină febril, să-l doară ceva, să tuşească, acelea sunt semnele de debut, nu momentul testării. Să nu confundăm aceste două aspecte. Că lumea începe să întrebe de ce nu primeşte, că s-a testat acum două zile. Pentru că debutul a fost acum 10 zile, simplu“, a conchis medicul.

Vă recomandăm şi:

Valul patru al pandemiei îi găseşte pe medici storşi de energie. „Nu putem să mai muncim aşa, în condiţii de front“

Doi copii au murit de COVID-19 în ultimele 24 de ore. Ambii prezentau şi alte boli

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite