Mesajul tulburător al unui rezident: „Nu vă mai bateţi joc de noi, e tare comod să urâţi din casă, de pe canapea“

Mesajul tulburător al unui rezident: „Nu vă mai bateţi joc de noi, e tare comod
să urâţi din casă, de pe canapea“

Medicul Carinna Andrada Morlova a postat o poză în care se văd urmele măştii de protecţie  FOTO: Facebook/ Carinna Andrada Morlova

Carinna-Andrada Morlova, medic rezident la Spitalul bucureştean de Psihiatrie "Al. Obregia" şi originară din Piteşti, a postat luni pe Facebook două texte tulburătoare despre condiţiile în care lucrează pe perioada pandemiei de coronavirus.

Ştiri pe aceeaşi temă

Iată ce a scris medicul Carinna-Andrada Morlova în cea mai recentă postare de pe Facebook, ilustrată cu o imagine în care pe chipul său se văd urmele măştii de protecţie, purtată ore în şir: „Cu mască şi la trei ore de purtat masca... Aşa arată faţa mea şi e abia jumătatea programului, dintr-o singură zi. Şi mă pot considera dintre cei "norocoşi, că au o asemenea mască. Urmează sa mai vină alte zece, pe care dau vreo 350 lei. Dacă or mai veni. Nu vă mai bateţi joc de noi, e tare comod să urâţi din casă, de pe canapea. Habar nu aveţi care e situaţia reală în spitale...”

 

„Păr împletit, unghii tăiate din carne. Fără bijuterii. Fără zâmbet“

 

Cu câteva ore înainte, Carinna-Andrada Morlova a scris un alt text emoţionant: „Chiar şi când eram copil, eram foarte conştiincioasă. Anxioasă, perfecţionistă, aş putea spune acum. Îmi era drag să mă duc la şcoală; atât de drag, încât, înainte să înceapă şcoala, adoram să cumpăr cărţi, caiete, pixuri, culori, echere, harta României pe un plastic mic, penare. Oh, Doamne, mirosul penarului ăluia smecher, care se desfăcea precum o carte şi care avea şi o mică oglinjoară! Spatii pentru guma de şters, pentru stilou... Şi le puneam pe toate în ghiozdan, aşteptând ziua cea mare, 15 septembrie. Ghiozdanul mă aştepta cuminte. Luam după mine toate cărţile şi caietele, chiar dacă în ziua aia nu aveam 20 de materii. Dacă era joi, făceam deja lecţiile pentru luni. Vineri după-amiaza tresăream că nu am ghiozdanul făcut. Am rămas cu asta cu ghiozdanul şi la vârsta adultă. Aseară mi-am făcut ghiozdanul. Mi-am pus în el costumul de spital, masca mea ffp2 (am una singură, a mea, personală, aşa că am să o folosesc cu ţârâita...), ochelarii de sudor cumpăraţi de la Dedeman, viziera (primitivă, de altfel) pe care o am dintr-o donaţie... Părul împletit strâns, unghiile tăiate din carne. Fără bijuterii. Fără machiaj. Fără zâmbet. Dimineaţă, păream în oglindă acelaşi copil cu cearcăne, care poartă pe umeri greutatea întregii lumi. Am încercat să îmi ignor extrasistolele... Cu mâinile crăpate de dezinfectant, mi-am completat pe genunchi, înainte să plec, declaraţia pe proprie răspundere, mâzgălind cu pixul semnătura mea. Semnătura mea de medic. Copilul cu ghiozdanul greu, ajuns medic.

Acum sunt aici, echipată ca un mic robot. Îmi e dor de ai mei. Nu am să mă duc acasă nici de Paşte. Nu vreau să contaminez pe nimeni. Şi mie îmi e teamă”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: