Secretele celui mai vechi izvor de apă sărată din Europa. De câte mii de ani este exploatat în Ţinutul Zimbrului

Secretele celui mai vechi izvor de apă sărată din Europa. De câte mii de ani este exploatat în Ţinutul Zimbrului

Izvorul sărat este folosit şi în prezent de localnici, pentru conservarea sau prepararea alimentelor. FOTO: CMJ Neamţ

Pe lângă zimbri, păduri dese şi flori rare, în arealul Parcului Natural Vânători-Neamţ poate fi găsit şi un obiectiv de mare valoare arheologică: Izvorul Slatina. Oamenii îl folosesc de mii de ani ca sursă de sare.

 
Situat pe versantul estic al Culmii Pleşului, deasupra satului Lunca, din comuna Vânători-Neamţ şi la doar câţiva kilometri de Cetatea Neamţului, Slatina este cel mai vechi izvor de apă sărată din Europa. 
 
Aşadar, dacă ajungeţi în nordul Moldovei, înarmaţi-vă cu sticle şi faceţi un scurt popas la Izvorul Slatina, pentru că apa lui este ideală pentru gătit, dar mai ales pentru murături. 
 
Înainte de a face o călătorie la pas pentru a descoperi această comoară arheologică, se cuvine un scurt istoric. Săpăturile arheologice efectuate de specialiştii Complexului Muzeal Naţional Neamţ, împreună cu o serie de colaboratori britanici, francezi, germani şi spanioli, au evidenţiat urme consistente de exploatare a acestei surse de sare încă de acum 8.000 de ani. 
 
În cadrul cercetărilor s-au descoperit vestigii care atestă vechimea exploatărilor – vetre de foc stratificate (utilizate la evaporarea apei pentru a obţine sarea), ceramică şi unelte. 
 
În plus, au fost efectuate datări cu Carbon 14, pentru autentificări certe, iar analizele chimice au arătat că apa acestui izvor are o concentaţie de şase ori mai mare decât cea din mare. Exploatarea consta în utilizarea focului pentru evaporarea saramurii şi cristalizarea sării în vase de ceramică, tehnică ce poartă numele de brichetaj. 
 
Cercetări îndelungate la izvorul de saramură, întinse pe circa 20 de ani, de prin 1984, au fost efectuate de Gheor-ghe Dumitroaia, fost director al Complexului Muzeal Naţional Neamţ, şi de arheologul Dan Monah, cărora, în timp, li s-au alăturat şi alţi arheologi din câteva state europene.
 
„Studiile multidisciplinare referitoare la sare au subliniat rolul copleşitor al acestui mineral, distribuit inegal pe mapamond, în alimentaţie, sănătate umană şi animală, conservarea alimentelor pentru anotimpurile neproductive (înainte de apariţia erei refrigeraţiei), stabilitatea şi dezvoltarea habitatului uman, ceea ce a condus în zonele continentale de interior la tendinţa de a controla, inclusiv militar, această resursă naturală de neînlocuit pentru viaţa umană în condiţii normale. Cea mai veche producţie de sare din lume este o exploatare de la începutul Neoliticului în Poiana Slatinei – 
Lunca, comuna Vânători-Neamţ, din România“. 
 
Aceasta este concluzia unui studiu, „Exploatare de sare veche de 8.000 de ani, 6050-5500 î.Hr. – 
Izvoarele sărate din Moldova. Cercetări etnoarheologice“, publicat pe thraxusares.wordpress.com. 
 

„În mod evident, prima exploatare de sare a apărut în Europa de Est în timpul neoliticului -6050-5500 î.Hr.“

Echipă de arheologi în timpul unor cercetări la Poiana Slatinei, Vânători Neamţ. FOTO cronica.cimec.r
 
Săpăturile în zona izvorului au scos la iveală vetre de foc şi soluri arse pe numeroase niveluri, care demonstrază folosinţa continuă a sării de aici, deoarece avea o puternică concentraţie naturală: 160 grame/litru. 
 
„Acum avem noi datări C14 AMS disponibile. Acestea au fost produse de către Poznan Radiocarbon Laboratory, din Polonia, la prima şi cea mai bine conservată parte a depozitului. Aceste date calibrate sunt consecvente şi se confirmă data anticipată de exploatare la nivel european a sării ca fiind chiar la sfârşitul celui de-al VII-lea mileniu. În mod evident, prima exploatare de sare a apărut în Europa de Est în timpul Neoliticului – 6050-5500 î.Hr. Destinaţia a fost numai pentru utilizarea ei la produsele alimentare, pentru a o păstra, pentru nevoile efective. Dar putem vedea deja, în această producţie timpurie, şi o dorinţă de a produce pentru schimburi sau comercializare sau de creştere a acumulării de sare“, se arată în „Cronica cercetărilor arheologice din România, 1983-2012“. 
 
Rodul muncii arheologilor s-a concretizat în descoperirea de noi şi noi vetre de ardere, la diferite adâncimi, cenuşă, cărbuni şi mari cantităţi de fragmente ceramice. O altă concluzie ar fi că vetrele de ardere erau utilizate în anotimpurile călduroase, pe ele fiind aşezate vase cu gura largă, în care era fiartă slatina până la starea de huscă (sare umedă), care după uscare era folosită la schimburi, troc. 
 
„Staţiunea de la Lunca constituie unul dintre obiectivele arheologice importante de la est de Carpaţi, care prin consistentele depuneri Starčevo-Criş, Pre-Cucuteni, Cucuteni, Costişa-Komarovo, Noua, Corlăteni şi Canlia, cât şi prin resturile materiale ce aparţin culturii ceramicii liniare, perioadei de tranziţie la Epoca Bronzului, daco-carpilor, culturii Sântana de Mureş, secolelor V-VII, X-XII şi Evului Mediu dezvoltat, evidenţiază interesul permanent al comunităţilor din zonă pentru cel mai abundent izvor de apă sărată de pe Culmea Pleşului“, se mai precizează în „Cronica cercetărilor arheologice“. 
 

„Sarea în bucate“, proiect de promovare cu reţete şi mâncăruri tradiţionale

La sediul Parcului natural Vânători Neamţ, copii sunt atraşi la derularea unor proiecte. FOTO Facebook

În ultimii ani, Izvorul Slatina a devenit şi un important punct turistic, graţie mai multor programe de promovare. De pildă, administraţia Parcului Natural Vânători-Neamţ, structură a Direcţiei Silvice, a derulat, în urmă cu câţiva ani, proiectul „Sarea în bucate“. 

În cadrul acestuia au fost organizate diferite activităţi în care au fost implicaţi numeroşi elevi de la cluburile ecologice existente la nivelul şcolilor din zonă. Una dintre activităţi, „Primăvara în bucate“, a constat într-o excursie la Izvorul Slatina. 
 
Cu sprijinul Administraţiei Parcului Natural, care din 2012 implementează un proiect unic în România, de eliberare a zimbrilor în mediul lor natural, copiii au identificat pe traseu plantele de primăvară comestibile, dar şi habitatele forestiere şi speciile de păsări şi animale întâlnite în cale. 
 
De la Izvorul Slatina, elevii şi-au umplut bidoanele cu apă sărată, pentru ca mai apoi să caute pe la părinţi, bunici şi vecini reţete de bucate ce utilizează apa sărată şi plantele de primăvară. În acest fel au încercat să afle şi care sunt modalităţile de folosire a acestei ape. Ulterior, la clasă, au realizat măsurători privind proprietăţile şi concentraţia slatinei şi au analizat modalităţile de obţinere a sării solide. 
 
„Primăvara în bucate“ s-a încheiat cu o aplicaţie la sediul Parcului Natural Vânători-Neamţ, prin care elevii şi-au prezentat reţetele şi au învăţat de la un bucătar profesionist să gătească feluri de mâncare tradiţională, cu ingrediente de primăvară. 
 
Şcolarii au participat apoi la „Vara în bucate“, cu interesul axat pe speciile vegetale de sezon cu utilizare culinară, căutându-se şi modalităţile de valorizare a apei sărate. Ulterior, reţetele cu fotografii şi informaţiile despre Ţinutul Zimbrului şi Izvorul Slatina au fost adunate într-o broşură ce a fost distribuită în şcolile şi pensiunile din zona Parcului.
 

Pe aceeaşi temă:


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările