Neamţ: Accident mortal la Agapia, cauzat de ninsoare (FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un localnic în vârstă de 48 de ani care traversa drumul fără să se asigure, a fost luat pe capota maşinii şi aruncat în şanţ.

Constantin Uşoaia, de 48 de ani, din Agapia traversa Drumul Naţional 15F în diagonală, şi a fost surprins de o maşină care a intrat în derapaj. Şoferul declară că a încercat să evite impactul, dar nu a reuşit din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

image

 „Eu veneam dinspre mănăstirea Agapia. Nu aveam viteză, că era polei. Omul trecea strada , era cu spatele la mine şi nu a auzit claxonul. Pe la jumătatea străzii am frânat, maşina a început să patineze şi l-am luat pe capotă. A stat o vreme pe parbriz, după care a căzut pe canalul de pe margine. Nu am trecut cu roţile peste el. Dacă nu cădea cred că mai avea zile", spune şoferul maşinii implicate în accident.

image

Mărturia sa este susţinută şi de profesorul Corneliu Aldescu de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, pasager în maşină.

„Individul traversa drumul iar noi am pus frână şi am intrat în el. Şoferul a claxonat, dar nu a întors capul şi ne-am trezit cu el pe capotă", spune doctorul Aldescu.

image

Rudele victimei spun că bărbatul plecase de acasă ca să-şi cumpere ţigări de la un magazin din apropiere şi cred că acesta nu a văzut maşina din pricina ninsorii abundente.

image

Poliţia continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate condiţiile în care a avut loc accidentul.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite