De ce ar fi Piatra Neamţ oraşul care l-a inspirat pe Caragiale pentru „O scrisoare pierdută”. Argumente şi controverse

De ce ar fi Piatra Neamţ oraşul care l-a inspirat pe Caragiale pentru „O scrisoare pierdută”. Argumente şi controverse

Ion Luca Caragiale sursa foto: Historia.ro

Despre „O scrisoare pierdută” s-a presupus că ar fi fost inspirată din moravurile societăţii dintr-un mic oraş de provincie. Graţie traseului profesional al lui I.L. Caragiale, Piatra Neamţ este o variantă plauzibilă pentru locul acţiunii din cele patru acte ale comediei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Comedia în patru acte „O scrisoare pierdută” a fost cunoscută pentru prima dată pe 6 octombrie 1884, atunci când a fost citită de Caragiale la aniversarea Junimii şi a fost prezentată publicului în premieră, pe 13 noiembrie 1884, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.  
 
Cu trei ani înainte, Ion Luca Caragiale fusese numit, prin decret regal, revizor şcolar pentru districtele (judeţele) Baia (cu reşedinţa la Fălticeni) şi Neamţ, cu reşedinţă la Piatra Neamţ. Deşi mandatul era pentru patru ani, Nenea Iancu a activat în această funcţie doar  patru luni, respectiv în perioada 1 octombrie 1881 - 28 februarie 1882, când a fost mutat, la cerere, în circumscripţia Argeş - Vâlcea.
 
În lucrarea de memorii „Din trecutul oraşului Piatra-Neamţ”, publicată în 1936 de Dimitrie Hogea, fost primar al urbei de la poalele Pietricicăi (1914-1918), sunt cuprinse şi câteva amintiri legate de activitatea lui I.L. Caragiale în Neamţ.
 
„Cunoscând atunci pe Caragiale, aşa de fugitiv, mărturisesc că nu mi-aş fi închipuit vreodată că acest revizor şcolar, în scurtă vreme, va ajunge o glorie naţională în domeniul literaturii şi artei, nici nu bănuiam talentul, ba chiar geniul lui neîntrecut”, nota Dimitrie Hogea.
 

Variante plauzibile: Piatra Neamţ, Piteşti, Râmnicu Vâlcea

 
Plasarea în timp şi spaţiu a celei mai importante comedii scrise de Caragiale este ajutată chiar de precizările autorului. Astfel, în scena III, actul I, Caţavencu rosteşte clar momentul acţiunii:
 
„CAŢAVENCU (ridicându-se în capul băncii): Cum, domnule prezident? de unde până unde 64 chestie arzătoare la ordinea zilei? Dacă nu mă-nşel, îmi pare că suntem în anul de graţie 1883...Ce are a face? Chemaţi pe onorabilul orator la cestiune...”.
 
Scena discursului lui Nae Caţavencu interpretată de Dem Rădulescu FOTO: tvr.ro
 
Cât despre locul care l-a inspirat în scrierea comediei, Caragiale însuşi notează unde se petrece acţiunea, imediat după ce îşi prezintă personajele:
 
„În capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre”
 
Este foarte adevărat că Piatra Neamţ putea fi una din variantele ce puteau fi luate în calcul pentru a stabili locul de desfăşurare a celor patru acte. La fel de bine, în tipologia orăşelului de munte se înscriau şi Piteşti sau Râmnic, capitale pentru judeţele Argeş şi Vâlcea, de care Nenea Iancu ajusese să răspundă ca revizor şcolar după 1882. 
 
Despre trecerea lui Caragiale prin Neamţ apar mărturii importante în lucrarea de memorii scrisă de fostul primar de Piatra Neamţ, Dimitrie Hogea. În vremea când l-a cunoscut pe Nenea Iancu, scriitorul avea 30 de ani, iar D. Hogea avea 20 de ani. 
 

 
Cu toate că şi-a scris amintirile cinci decenii mai târziu, primarul îşi aminteşte că Nenea Iancu nu a confirmat că „O scrisoare pierdută”  ar fi fost inspirată de locurile şi personajele din Piatra Neamţ.  
 
„Caragiale ne-a spus însă totdeauna: <se poate foarte bine ca „O scrisoare pierdută” să fie icoana moravurilor din Piatra N. ca şi a oricărui alt oraş din provincie, dar că nu s’a inspirat şi mai ales nu a vizat anumite persoane de aice; căci - adăoga el - în materie de artă, plăsmuirea personagiilor este o creaţiune lăsată exclusiv inspiraţiei şi talentului autorului, care le poate găsi în orice mediu studiat adânc şi văzute prin prisma personalităţii autorului, destul numai ca ele să aibă viaţă şi să reprezinte realitatea”, arată Dimitrie Hogea.
 

La Piatra se citea „Trompeta Carpaţilor” şi „Vocea Carpaţilor”

 
Pe urmele „Scrisorii pierdute” a mers în urmă cu două decenii şi poetul nemţean (1947-2006) care, în anul 1998 publică la Editura Nona studiul „Caragiale la Neamţ”. Autorul lucrării găseşte o serie de coincidenţe care întăresc ideea că Piatra Neamţ a fost sursă de inspiraţie pentru Caragiale în capodopera sa.
 
Ion Cârnu subliniază că între prietenii pe caere Nenea Iancu şi i-a făcut la Piatra Neamţ era şi familia Constantin şi Zulnia Isăcescu, el fost primar, ea o profesoară de excepţie. 
 
„Zulnia Isăcescu era o femeie inteligentă şi cultă, literată, membră a Societăţii Asachi, căreia i-a mărturisit pentru prima dată cu entuziasm că a găsit conflictul pentru noua sa operă: <O scrisoare pierdută>. Ideea că de la ea s-a creionat personajul Coana Joiţica depăşeşte cadrul de ipoteză”, notează poetul Ion Cârnu. 
 
Atunci când schiţează cadrul epocii din Piatra Neamţ, în anii de sfârşit de secol XIX, Ion Cârnu găseşte tot felul de elemente care sunt similare celor întâlnite în comedia lui Caragiale. 
 
Astfel este precizat că în târgul Pietrei existau în acele vremuri 54 de cârciumi, un post de tulumbagii (pompieri) aflaţi sub comanda căpitanului Baston, un spital, gardă naţională, birou telegrafic, moară cu aburi, „mai multe partide politice (modelul posibilelor clovnerii politice)”.
 
De asemenea, sectorul publicaţiilor periodice era unul prolific, după cum observă Ion Cârnu:
 
„Apăreau, cu unele întreruperi, o puzderie de ziare şi reviste din care menţionăm: <Trompeta Carpaţilor>, <Corespondenţa provincială>, <Ecoul munţilor>, <Vocea Carpaţilor>, <Salata – organ umoristic ocazional incolor şi inodor>, etc.” 
 
Poetul mai notează că întrunirile electorale, cu întâmplări aidoma celor din „O scrisoare pierdută” s-au ţinut chiar în locul eforiei pietrene şi au fost consemnate în reportajele mai multor ziare ale vremii, sau în memoriile unor participanţi.
 
Cunoscând atitudinea lui Caragiale evocată şi în lucrarea fostului primar Dimitire Hogea, Ion Cârnu opinează totuşi că Nenea Iancu a avut un motiv bine întemeiat pentru a nu dezvălui niciodată locul şi personajele care l-au inspirat ca să scrie „O scrisoare pierdută”:
 
„Ilustrul scriitor nu desconspiră momentele genezei, cruţându-şi prietenii de cleveteală publică”.
Pe aceeaşi temă:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările