Caz unic la Evaluarea Naţională. Un singur elev din seria anterioară s-a înscris la examen

Caz unic la Evaluarea Naţională. Un singur elev din seria anterioară s-a înscris la examen

În judeţul Neamţ sunt 109 centre de examen FOTO Arhiva Adevărul

La Evaluarea Naţională din acest an, dintre cei 3.505 elevi din Neamţ, care sunt aşteptaţi la examenul de admitere în liceu, doar unul este din seria anterioară

Ştiri pe aceeaşi temă

 

La examenul de Evaluare Naţională 2021, unul ce va debuta mâine, 22 iunie, cu proba la Limba şi literatura română, s-au înscris 3.505 elevi, care au absolvit cursurile clasei a VII-a în acest an la unităţile de învăţământ din Neamţ, unul singur fiind din seria anterioară. Asta în condiţiile în care, anul trecut, au fost câteva sute de copii, care au decis să nu mai urmeze cursurile liceale. 

„În judeţul Neamţ sunt înscrişi la acest examen 3.505 candidaţi din seria curentă şi unul din seria anterioară. Concursul este organizat în 109 centre, din care 32 în mediul urban  şi 77 în mediul rural. Calendarul de desfăşurare a examenului este afişat atât pe site-ul ISJ, cât şi în fiecare şcoală gimnazială. Au fost instruite comisiile din şcoli şi comisa judeţeană, iar lucrările vor fi evaluate în patru centre“, a declarat Mihai Obreja, inspector general şcolar. 

Anul acesta aduce noutăţi importante privind modul de desfăşurare a Evaluării Naţionale, renunţându-se la clasicele foi tipizate. Fiecare elev va primi o broşură conţin\nd subiectele, mare parte dintre itemi fiind asemănători cu cel de la testele PISA. Rămâne doar de văzut ce note vor obţine candidaţii, dat fiind faptul că mare parte din anul şcolar s-a desfăşurat în sistem online, dar toţi elevii au asigurat un loc într-o clasă de liceu sau la o şcoală profesională. 

Şi anul acesta, fiecare centru de examen va avea circuite separate, ca şi în 2020 primind la intrarea în sala de concurs mască şi dezinfectant pentru mâini. Accesul în sali va fi permis de la ora 08.00 până la 08.30, examenul va începe la ora 9,00, timpul de redactare a subiectelor este de 120 de minute, după cele 15 de completare a casetei de indentificare. Comunicarea rezultatelor se face anonimizat. Media generală obţinută la Evaluarea Naţională are o pondere de 80% în calculul celei de admitere.

Primele rezultate vor fi afişate marţi, 29 iunie, zi în care între ora 16.00 şi 19.00 se vor primi contestaţiile. Şi a doua zi, pe 30 iunie, între ora 08.00 şi 12.00 se vor mai primi contestaţii. Absolvenţii clasei a VIII-a, care în contextul pandemiei de Sars Cov 2 s-au aflat în izolare, carantinare sau care din motive medicale sunt scutiţi medical se vor putea prezenta la o ediţie specială, între 5 şi 12 iulie.

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Pasiunile „bărbăteşti” cu care se pot lăuda o învăţătoare şi o doctoriţă. De la cine le-au moştenit

În Himalaya, performanţă uluitoare a unui alpinist de 57 de ani. „Parcă e iepuraşul Duracell. Mă năuceşte!“

 

 

:

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările