Fabuloasa poveste a orfanului abandonat pe liniile de tren care a ajuns medic: „Fiecare etapă a vieţii mele a fost o luptă“

Fabuloasa poveste a orfanului abandonat pe liniile de tren care a ajuns medic: „Fiecare etapă a vieţii mele a fost o luptă“

Valentin Perduş a absolvit cu brio Facultatea de Medicină Oradea FOTO: Arhivă personală

„Fiecare etapă a vieţii mele, până acum, a fost o luptă”, a povestit, pentru „Weekend Adevărul“, Valentin Perduş, care de câteva săptămâni a primit în aplauzele a peste 2.000 de studenţi şi profesori, diploma de absolvire a Facultăţii de Medicină Oradea.

Ştiri pe aceeaşi temă

Povestea lui Valentin Perduş e demnă de film. S-a născut în urmă cu 37 de ani la Ploieşti. Mama lui mai avea 4 copii acasă şi nu l-a vrut. Aşa că l-a abandonat pe liniile de tren, în drum spre casă, într-un sat de lângă municipiu, imediat după ce a ieşit cu el de la Maternitate. Acolo l-au găsit nişte săteni, spre norocul lui, şi l-au dus înapoi la spital, de unde, apoi, a ajuns la mai multe case de copii. „A fost norocul meu, pentru că dacă ajungeam la bunici, azi nu aş fi aici“, recunoaşte Valentin. A fost la o casă de copii din Prahova, apoi la Ploieşti, Sinaia, Băicoi, iar la 6 ani l-au dus la Buşteni, unde a rămas până când a împlinit 18 ani. 
 
„La Buşteni era un castel, eram peste 500 de copii. A fost un şoc în momentul în care am intrat pe holurile acelea înalte“, îşi aduce aminte Valentin. Cea care a avut grijă de ei era Livia. Nu îşi mai aduce aminte de numele ei, căci toţi o strigau pe educatoare pe prenume. În anii petrecuţi în Buşteni nu a fost scutit de bătăi şi de abuzurile copiilor mai mari. Unii au murit, zice, alţii au supravieţuit, însă puţini dintre ei şi-au putut urma visul. El voia din copilărie să fie medic, însă nimeni nu l-a ascultat. „Sunt viu, asta contează“, conchide, şocant de senin, Valentin. 
 
Gimnaziul l-a făcut în Buşteni, a repetat şi clasa a ll-a şi a lV-a. Însă nu pentru că nu ar fi avut inteligenţa de trece mai departe, ci pentru că, după cum spune, dascălilor le era teamă că şcoala se va desfiinţa din lipsă de elevi. „Ne lăsau repetenţi ca să aibă aibă elevi“, zice Valentin. A terminat, într-un târziu, gimnaziul, la 17 ani. Între timp l-au trimis şi la două cursuri profesionale, de 6 respectiv 9 luni. „M-au forţat să merg la un curs de mecanici auto şi unul de bucătar. Nu că n-ar fi importante, dar eu nu voiam asta“, spune el. 
 

Strada, prima lui casă după majorat

 
Apoi, când a împlinit 18 ani, a ajuns în stradă. „Aşa era sistemul. Pur şi simplu m-au scos cu rucsacul de haine în stradă şi gata“, îşi aduce aminte Valentin. A luat trenul spre Ploieşti, unde a dormit câteva zile pe o bancă de pe Bulevardul Magda. Acolo a dat peste el Cristina Oprişan, o altă educatoare din casa de copii, care, ca să-l ajute, l-a dus la redacţia ziarului Prahova, rugându-i să îl ajute, dacă pot, ca să îşi găsească un rost. Aşa a devenit, Valentin Perduş, un soi de copil al redacţiei. Ziariştii au luat legătura cu toate instituţiile care îl puteau ajuta, l-au înscris la o şcoală de ucenici pentru confecţioneri de încălţăminte, i s-a făcut loc la un internat şcolar, ziariştii l-au ajutat cu bani, haine şi încălţăminte. A terminat cei doi ani cu greu, pentru că nu era ceea ce visa. „Mă chinuiam, dar am făcut şcoala. Iar când am terminat-o, am ajuns din nou de unde am plecat. În stradă“, zice el.
 
 
Însă, din nou, viaţa i-a adus în cale o persoană cu suflet cald. O chema Elena Grigore. Ea a fost care l-a ajutat să găsească un acoperiş deasupra capului, găsindu-i o cazare în internatul unui liceu, chiar dacă nu era înscris ca elev. „Aveam unde dormi, primeam şi mâncare şi lucram la munci agricole pe la profesori, ca să fac nişte bănuţi“. Nu a stat mult. Pentru că după câteva luni, şi-a împachetat hainele şi s-a urcat pe trenul de Cluj, chitit să vadă măcar Facultatea de Medicină de aici, unde visase să ajungă. 
 

Destinaţia: Cluj

 
„Iniţial, m-am gândit să vizitez. Nu ştiam pe nimeni, nici măcar unde anume e. Dar când am ajuns, şi când am văzut-o, am înţeles că sunt acolo unde trebuie să fiu“, povesteşte Valentin. Avea 23 ani. S-a dus la Inspectoratul Şcolar, spunând că vrea ajutor ca să se înscrie la un liceu, iar secretara l-a îndrumat la Liceul de transporturi, unde erau locuri. Aici a găsit-o pe Aurora Cosma, secretara liceului, care l-a ajutat apoi să-şi găsească loc în internat şi i-a fost alături pe parcursul celor 4 ani.
 
„Doamna Aurora a avut încredere în mine, a văzut că am potenţial, că ştiu ce vreau. M-a susţinut până la final. Mi-am dat Bacalaureatul, am primit o diplomă de tehnician în transporturi, iar eu m-am înscris imediat la Colegiul de Asistenţi Medicali, pentru că nu am avut curaj să merg imediat la Facultate“, spune, zâmbind, tânărul. 
 
 
Valentin Perduş a absolvit Colegiul de Asistenţi Medicali după 4 ani, la 31 ani, primind licenţă internaţională, şi imediat după aceea s-a înscris la Facultatea de Medicină Oradea, pentru că este una dintre puţinele din ţară care oferă locuri fără taxă pentru romi. A promovat examenul de admitere, singura condiţie pentru a deveni student bugetat, dar tot era să rămână pe dinafară. 
 

Studenţie la spaţii verzi

 
„Trebuia să confirm înscrierea duminică, iar de la secretariat mi-au spus să vin miercuri. Parcă am presimţit ceva, şi m-am dus luni. La secretariat mi-au zis că le pare rău, dar locul a fost ocupat de altcineva. M-am dus şi la preşedintele Comisiei de Examen, apoi la rector. Mi-au zis că le pare rău, dar asta e. Atunci m-am dus la Bucureşti, direct la Ministerul Educaţiei, unde mi s-a dat dreptate şi li s-a cerut celor de la Oradea să reglementeze situaţia“, povesteşte Valentin. 
 
În loc de asta, la Oradea au vrut să-i ofere un loc la Facultatea de Medicină Dentară. „M-au chemat, mi-au oferit cafea, să stăm, să discutăm. Adică întâi îmi dai un şut în fund, apoi îmi dai cafea? Oricum, am cerut să fiu înscris pe locul care mi se cuvenea şi au fost forţaţi să o facă. Ulterior am aflat că cel căruia i-au dat locul meu a fost mutat tot la Medicină Generală, dar cu predarea în engleză“. Nu i-a fost uşor nici în anii de studenţie. În timpul săptămânii învăţa, iar în week-end lucra ca ospătar, chelner, la spaţii verzi. Din când în când, mergea la Cluj, la Biblioteca Centrală Universitară, ca să înveţe, pentru că aici găsea cărţile pe care i le cereau profesorii şi pe care nu şi le permitea să le cumpere. 
 
Când a împlinit 35 ani, a fost dat afară din căminul studenţesc pentru că împlinise vârsta maximă permisă de regulamentul Universităţii. A cerut ajutor, din nou, explicând că nu are unde dormi şi nici bani cu care să-şi plătească o chirie, dar degeaba. Singura ofertă care i s-a făcut a fost să rămână în cămin contra unei taxe lunare de 90 lei. „Pentru mine era mult şi aşa. Cu 90 lei eu mâncam o săptămână“. În final, a apelat la preşedintele Senatului, Sorin Curilă, care l-a înţeles şi a rezolvat să rămân în cămin, fără taxă. 
 
Doamna Aurora a avut încredere în mine, a văzut că am potenţial, că ştiu ce vreau. M-a susţinut până la final. Mi-am dat Bacalaureatul, am primit o diplomă de tehnician în transporturi, iar eu m-am înscris imediat la Colegiul de Asistenţi Medicali, pentru că nu am avut curaj să merg imediat la Facultate.
Valentin Perduş, absolvent medicină
 
 

Vrea să se specializeze pe anestezie şi terapie intensivă

 
„În sfârşit, am trecut peste tot balamucul. Am avut profesori buni, care au avut încredere în mine, am terminat facultatea. M-a impresionat gestul domnului Curilă, care la ceremonie a vorbit de mine“, spune emoţionat Valentin, referindu-se la discursul prin care, acum fostul preşedinte al Senatului Universităţii, l-a dat ca exemplu în faţa a peste 2.000 de oameni, absolenţi, părinţi şi cadre universitare. 
 
„Un absolvent provenit din casa de copii, care s-a zbătut din greu ca azi să fie absolvent de Medicină Generală. Dragă Valentin, mă bucur să fiu parte a familiei tale. Şi mă bucur, ca şi cum aş fi tatăl tău, pentru reuşita ta“, a spus Curilă la microfon, iar când Valentin s-a ridicat, a fost îndelung aplaudat. Surpriza a fost completată şi de către decanul FMF, Adrian Maghiar, care a anunţat că îi oferă un premiu de 500 de euro.
 
 
Lupta lui Valentin continuă, însă, căci în toamnă va avea examenul de licenţă iar apoi cel de rezidenţiat. Vrea să se specializeze pe anestezie şi terapie intensivă. De altfel, în puţinul timp liber pe care l-a avut în anii de facultate, între orele de curs şi slujbe, a făcut voluntariat la secţia ATI a Spitalului Judeţean din Oradea, tocmai pentru că a simţit că era locul potrivit pentru el.
 
Prima opţiune de rezidenţiat va fi tot la Cluj. „Vreau să învăţ în cel mai bun loc cu putinţă“, explică el, motivul. Şi toată viaţa lui e dovada că nu se va da bătut.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: