Medic judecat la Iaşi după ce a fost prins băut la volan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cătălin Petrică Boghean (28 de ani) a fost oprit în trafic de un echipaj al Poliţiei. În urma calculului făcut de medicii legişti a rezultat că bărbatul avea o alcoolemie de 1,65 grame la mie alcool în sânge

Potrivit actului de acuzare întocmit de procurori, Cătălin Petrică Boghean, medic rezident în cadrul Spitalului Sfântul Spiridon, a fost oprit de poliţişti la sfârşitul lunii iulie a anului trecut. În jurul orei 1.00, bărbatul conducea un autoturism Tico pe Splai Bahlui dinspre Podu Roş către Podul Cantemir.

Testul făcut cu etilotestul a arătat că Boghean avea o concentraţie de 0,89 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. El a fost dus la spital pentru recoltarea probelor de sânge, iar legiştii au efectuat un calcul retroactiv pentru stabilirea alcoolemiei, pentru că trecuse mai mult de jumătate de oră din momentul în care a fost oprit.

Medicii au concluzionat că Boghean avea o alcoolemie de 1,65 grame la mie alcool în sânge. În timpul audierilor el a declarat că băuse o bere înainte de a se urca la volan.

Procurorii l-au trimis în judecată pentru conducere sub influenţa acloolului.

Citiţi şi: Un şofer beat, cu permisul de conducere suspendat, a intrat cu TIR-ul în casa unui ieşean

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite