Fostul şef al DNA Iaşi, sancţionat pentru nereguli într-un dosar de corupţie, vrea loc călduţ, la Parchetul Militar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorul Sorin Călin, fost şef al DNA Iaşi şi proaspăt sancţionat de CSm pentru abateri disciplinare vrea să se transfere la Parchetul Militar, unitatea judiciară cu cea mai restrânsă activitate din Iaşi.

Doi dintre cei mai cunoscuţi magistraţi din oraş au înaintat către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) solicitări de transfer către Parchetul Militar din Iaşi, unitate cu o activitate mult mai lejeră decât la celelalte parchete. Printre cei care şi-ar dori să se transfere se numără şi fostul procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Iaşi, Sorin Călin, proaspăt sancţionat de CSM pentru abateri disciplinare ce ar fi fost comise în perioada în care activa la DNA. O altă cerere surpriză este constituită de cea a procurorului Valentin Iordan, în prezent procuror-şef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău.

Decizia privind transferul celor doi va fi luată astăzi de secţia pentru procurori a CSM. În cazul lui Sorin Călin ar putea fi vorba de al doilea transfer din acest an, după demisia de la începutul anului de la DNA.

Contactat telefonic ieri de reporterii “Adevărul”, Călin a refuzat să ofere un punct de vedere referitor la motivele care l-au determinat să ceară transferul la Parchetul Militar. “Sunt procuror, şi nu o persoană publică. Este o opţiune personală”, a motivat Călin.

Fostul şef de la DNA a fost sancţionat, la începutul acestei luni, cu un avertisment, după ce împotriva sa au fost depuse mai multe plângeri referitoare la modalitatea de instrumentare a unui dosar de corupţie. Călin activează în prezent la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi. La aceeaşi instituţie a lucrat până la începutul anului trecut şi procurorul Valentin Iordan. Procurorul-şef de la Parchetul local din Hârlău nu a răspuns ieri la telefon pentru a comenta solicitarea sa de transfer.

Pe aceeaşi temă: 

Mărturia procurorului Emilian Eva, care a instrumentat dosarul lui Voiculescu: „Nimeni nu a venit să-mi dea vreo sugestie sau să-mi sugereze ceva“

Triunghi amoros cu doi procurori şi o avocată. Un magistrat de la DIICOT îşi acuză colegul de la DNA de abuzuri după „o relaţie amoroasă pasageră”

DEZVĂLUIRI Cutremur în cadrul DNA: procurorul care l-a trimis în judecată pe Dan Voiculescu, cercetat de Parchet pentru interceptări telefonice ilegale

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite