FOTO VIDEO Cum funcţiona reţeaua drogurilor în care a fost prins şi fiul lui Andrei Pleşu. Un cetăţean britanic este pe lista suspecţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihai Pleşu FOTO Facebook
Mihai Pleşu FOTO Facebook

Mai multe persoane vor fi audiate în cursul zilei de vineri, 5 aprilie, în dosarul de trafic de droguri deschis după percheziţiile ce au avut loc dimineaţă, la Bucureşti şi Iaşi. Pe lista suspecţilor se află şi fiul scriitorului Andrei Pleşu.

GALERIE FOTO

Procurorii DIICOT au oferit primele informaţii oficiale despre ancheta penală în care suspect este Mihai Pleşu, dar şi alte persoane din Bucureşti şi Iaşi. Potrivit anchetatorilor, acuzaţiile din dosar ar fi de trafic de droguri de risc şi de mare risc în formă continuată.

Investigaţia a debutat pe 17 septembrie 2018, atunci când anchetatorii s-au sesizat că, în Iaşi, mai multe persoane vând pe piaţa neagră canabis şi comprimate de ecstasy. Printre dealeri se afla şi o tânără care avea ca rol distribuirea drogurilor în cluburile din oraş, în special în cele cu profil tehno.

„Din cercetările efectuate în cauză s-a stabilit faptul că, unul dintre suspectii care domiciliază pe raza judeţului Iaşi s-a deplasat periodic în municipiul Bucureşti, de unde s-a aprovizionat, de la un alt suspect în cauză, cu diferite cantităţi de droguri pe care mai apoi le-a transportat în municipiul Iaşi, în vederea comercializării. S-a reţinut faptul că suspectul care locuieşte pe raza municipiului Bucureşti a reprezentat principala sursă de aprovizionare cu droguri pentru dealer-ul din judeţul Iaşi, acesta întreprinzând totodată demersuri pentru înfiinţarea unei culturi de ilicite de cannabis de tip in-door sprijinit fiind în aceste activităţi şi de către concubina sa care cunoaştea toate detaliile legate de activităţile infracţionale derulate, sprijinindu-l şi implicându-se în mod direct prin intermedierea unora dintre tranzacţii, suport financiar, comunicarea anumitor aspecte persoanelor din legătura infracţională, aceasta fiind la rândul său consumatoare de droguri”, au precizat procurorii DIICOT.

fiu andrei plesu

Surse din anchetă au precizat că „suspectul din Bucureşti” ar fi Mihai Pleşu, care, la rândul său, se aproviziona cu droguri de la un cetăţean britanic ce era ajutat în această activitate de iubita sa româncă.

În urma percheziţiilor domiciliare efectuate au fost identificate locuti prevăzute cu dispozitive de cultivare şi întreţinere a plantaţiilor ( lampi speciale, cort, ventilatoare, ghivece etc) precum şi diferite cantităţi de cocaină, cannabis, ecstasy,rezină cannabis (haşiş), ciuperci halucinogente, cântare electronice de precizie, grindere pentru mărunţit substanţa vegetală.

Fiul scriitorului Andrei Pleşu, ridicat pentru trafic de droguri. Descinderi în forţă în Bucureşti şi Iaşi


Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite