VIP-urile hunedorene s-au înţepat pentru a scăpa de gripa porcină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Multe dintre personalităţile locale s-au vaccinat împotriva virusului AH1N1. Numărul bolnavilor de gripă nouă a ajuns la 166, iar cel mai recent caz a fost confirmat, ieri, la o  persoană din municipiul Deva.


Gripa porcină a băgat teama nu doar în hunedorenii de rând, ci şi în cei cu renume. Multe dintre personalităţile locale au decis că este mai bine să se înţepe, decât să se îmbolnăvească. Unul dintre primele VIP-uri care şi-a luat inima în dinţi a fost comandantul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, comisar-şef Liviu Dumitru. Acesta spune că s-a imunizat pentru că are încredere în vaccin. „Cea mai puternică motivaţie mi-a oferit-o Streinu Cercel, care s-a vaccinat imediat ce au apărut fiolele Cantgrip. Nu regret decizia luată, mai ales că mi-a întărit raporturile sociale cu ceilalţi, întrucât acum mulţi mă întreabă cum stau cu sănătatea”, a declarat şeful IPJ Hunedoara.

Unii da, alţii ba
Dan Florea, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, s-a numărat şi el printre primii hunedoreni cu renume care s-au vaccinat la finele anului trecut. A făcut acest lucru din mai multe motive. „În primul rând sunt medic şi cunosc riscurile noii gripe. Cred în vaccin şi doresc să protejez persoanele cu care vin în contact”, a spus şeful unităţii spitaliceşti din reşedinţa de judeţ.  Un exemplu similar este şi Octavian Heiuş, directorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Hunedoara. Acesta s-a vaccinat, împreună cu soţia şi băiatul de 16 ani, acum trei zile. „În prima zi am avut mâna puţin amorţită, însă acum mă simt bine. Acesta a fost singurul efect advers pe care l-am avut”, a precizat Heiuş. La polul opus se află primarul municipiului Deva, care nu s-a imunizat, până la ora actuală, împotriva virusului AH1N1, întrucât consideră că acest lucru nu e necesar. „Am alte probleme pe cap”, a opinat Mircia Muntean. În aceeaşi situaţie se află şi Mihai Leu, care a afirmat că nu se teme de boală.

Vaccin la Consiliul Judeţean
Consiliului Judeţean s-a numărat printre primele instituţii atacate de noul virus, încă de la finalul anului 2009. Prin urmare, Mircea Moloţ, preşedintele CJ Hunedoara, s-a vaccinat şi el împotriva porcinei. „M-a imunizat soţia mea, acum două săptămâni, întrucât e medic de familie”, a declarat Moloţ.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite