Spitalul de Urgenţă din Galaţi va avea parcare supraetajată. Investiţia va decongestiona traficul în zona spitalului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Judeţean Galaţi a semnat contractul de execuţie a lucrărilor pentru proiectul  "Parcare supraetajată – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi" cu asocierea S.C. Tancrad S.R.L. & S.C. Lemacons S.R.L. Valoarea contractului este de 7.116.427 lei, fără TVA.

Procedurile de achiziţie publică au fost finalizate la începutul acestui an, însă unul dintre participanţii la licitaţie a contestat procedura şi rezultatul licitaţiei. Contestaţia a fost respinsă de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. 

“Mă bucur că după luni de proceduri am reuşit să semnăm contractul de lucrări pentru parcarea supraetajată. Este o lucrare importantă în planul de investiţii de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Galaţi, deoarece va rezolva problema parcării maşinilor de către angajaţii, pacienţii şi vizitatorii unităţii medicale. De asemenea, vom reuşi să decongestionăm traficul din zona spitalului, în special cel din faţa Ambulatoriului. Această parcare va fi realizată în imediata apropiere a secţiei de Radioterapie şi are o capacitate de 315 locuri de parcare, inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Perioada de realizare a investiţiei este de 24 de luni de la momentul în care este emis ordinul de începere a lucrărilor. Clădirea parcării are  formă dreptunghiulară, cu dimensiunile maxime de 83,6 metri x 47,9 metri. Calea de circulaţie va avea doi metri şi jumătate pe fiecare sens, pentru a facilita manevrele de intrare şi ieşire din parcare.

Dimensiunea locurilor de parcare este de cinci metri lungime şi doi metri şi jumătate lăţime. Sunt prevăzute 315 locuri de parcare – 17 pentru persoanele cu dizabilităţi, 142 de locuri la parter şi 156 la etaj. Parcarea este prevăzută cu instalaţii pentru stingerea incendiilor, instalaţii sanitare, instalaţii termice şi electrice. Perioada de garanţie este de 36 de luni de la recepţia lucrării.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite