Scene de cascadorii râsului într-o intersecţie din Galaţi: o şoferiţă a tamponat, cu spatele, o maşină de Poliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şoferiţa a încercat să intre în intersecţie, dar a fost surprinsă de culoarea roşie a semaforului, aşa că a oprit şi a încercat să meargă în marşarier. A izbit şi avariat o maşină de poliţie care oprise, în spatele ei, la semafor. Culmea este că şi şoferul de pe maşina de Poliţie încălca în acel moment regulile de circulaţie.

Scene de cascadorii râsului, sâmbătă, într-o intersecţie din zona Pieţei Centrale din Galaţi. La întâlnirea străzilor Traian şi Eroilor, o femeie în vârstă de 42 de ani, aflată la volanul unei maşini, a dat înapoi şi a izbit o maşină de poliţie aflată la câţiva metri în spatele ei.

Se pare că şoferiţa a fost surprinsă în intersecţie de culoarea roşie a semaforului şi, pentru că a observat că în spatele ei se afla o maşină de Poliţie, care oprise, a intrat în panică şi a încercat să meargă în marşarier. Problema este că femeia a făcut manevra violent, aşa că a izbit în plin maşina de Poliţie, după cum se poate vedea din fotografia ataşată la articol, surprinsă de la faţa locului de un martor şi postată pe Facebook, pe Grupul Şoferilor din Galaţi.

„O şoferiţă în vârstă de 42 de ani care circula la volanul unei maşini pe strada Traian, la intersecţia cu strada Eroilor, a efectuat manevra de mers înapoi şi a tamponat o maşină de poliţie. Şoferiţa a fost amendată cu 580 de lei cu posibilitatea de a plăti 290 de lei în 15 zile, dar şi cu 3 puncte penalizare, deoarece nu s-a asigurat când a efectuat manevra de mers  înapoi”, a precizat cms.şef Gabriela Costin, IPJ Galaţi. 

Şoferiţa a fost testată cu aparatul etilotest, dar a rezultat că nu consumase alcool. Ea a pus manevra imprudentă pe seama emoţiilor pe care le-a avut în clipa în care şi-a dat seama că a fost surprinsă de „roşu” în mijlocul intersecţiei, iar în spatele ei erau poliţiştii.

Culmea este că, după câte au remarcat foarte mulţi dintre cei care au văzut fotografia, nici maşina pe Poliţie nu era oprită regulamentar, dat fiind că era pe trecerea de pietoni (lucru interzis de Codul Rutier).

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite