O româncă a murit de COVID-19 după ce s-a întors din străinătate. „Nu au consultat medic, nu au luat medicamente, nu s-au testat”

O româncă a murit de COVID-19 după ce s-a întors din străinătate. „Nu au consultat medic, nu au luat medicamente, nu s-au testat”

Foto: arhivă Adevărul

O femeie de 49 de ani originară din comuna bistriţeană Maieru, venită recent în ţară din Irlanda împreună cu soţul, a decedat la domiciliu. Medicii au stabilit drept cauză a decesului boala COVID-19.

Ştiri pe aceeaşi temă

Diagnosticul a fost pus vineri, 13 august, în urma autopsiei, având în vedere că femeia nu a apelat la ajutor medical, potrivit Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bistriţa-Năsăud. Decesul a survenit pe 11 august, iar două zile mai târziu autorităţile bistriţene au anunţat că există un nou deces al unui pacient cu COVID-19 din judeţ, cel de-al 623-lea de la debutul pandemiei.

Şefa DSP Bistriţa-Năsăud, Anca Andriţoiu, a explicat că, la data la care femeia a venit în ţară, împreună cu soţul, Irlanda se afla încă pe lista ţărilor din zona verde, astfel că cei doi, care nu erau vaccinaţi împotriva COVID-19, nu au necesitat plasarea în carantină.

“Este o persoană care a venit în ţară, în 20 iulie, din Irlanda, împreună cu soţul. În perioada aceea, Irlanda era în verde şi după aceea s-a transformat în alte culori. Femeia nu avea nicio restricţie. (…) După câteva zile au apărut simptome la soţ, dar nu au făcut nimic, absolut nimic: nu au consultat medic, nu au luat medicamente, nu s-au testat – nimic. După alte vreo două-trei zile de la soţ, au apărut simptomele soţiei, tot aşa, fără să ia nicio măsură. Şi atât de rapid au mers la ea, încât a decedat la domiciliu. Nu avea boli cunoscute, nu i-au găsit nimic nici la autopsie. Ducând-o la autopsie, au găsit plămânii transformaţi sugestiv pentru COVID. S-a făcut testul imediat la Medicină Legală şi a ieşit pozitiv”, a declarat Anca Andriţoiu.

Rudele în carantină, soţul internat

A doua zi după decesul femeii, soţul acesteia a început să se simtă tot mai rău şi a chemat Ambulanţa. La spital s-a confirmat că şi el era infectat cu SARS-CoV-2, astfel că a fost internat.

În urma declanşării anchetei epidemiologice, mai multe rude ale familiei revenite din Irlanda au fost plasate în carantină. Şefa DSP Bistriţa-Năsăud spune că există informaţii că cei doi soţi ar fi fost plecaţi şi la Băile Felix, în perioada de după venirea în ţară.

Până acum, în judeţul Bistriţa-Năsăud au fost înregistrate 69 de cazuri active de COVID-19, dintre care 20 au necesitat internare în spital. Dintre pacienţii spitalizaţi, doi sunt internaţi la Secţia de Terapie Intensivă. 

Studiu: Un tratament anti-COVID dezvoltat de o echipă de cercetători israelieni a permis externarea pacienţilor în maximum 5 zile

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările