Istoria dramatică a mănăstirii lui Matei Basarab, arsă de turci, bombardată de nemţi, ruinată şi ajunsă grajd FOTO

Istoria dramatică a mănăstirii lui Matei Basarab, arsă de turci, bombardată de nemţi, ruinată şi ajunsă grajd FOTO

Mănăstirea Măxineni înainte de restaurare FOTO Arhiepiscopia Dunării de Jos

Mănăstirea Măxineni se află la graniţa dintre judeţele Galaţi şi Brăila, iar splendoarea ei arhitecturală a fost redată lumii, după planurile originale, pe bani europeni. Vreme de secole, a fost loc de rugăciune, dar şi spital, redută militară, adăpost pentru vite şi refugiu pentru haiduci.

Ştiri pe aceeaşi temă

Undeva în lunca Siretului, la Măxineni, aproape de graniţa dintre Muntenia şi Moldova (să nu uităm să râul a fost vreme de câteva milenii o frontieră, ba între lumea romană şi cea păgână, ba între otomani şi ruşi, ba, până la 1856, între cei de acelaşi sânge) se află una dintre cele mai vechi mănăstiri din partea de est a României.

Marele istoric Nicolae Iorga, citând surse scrise, consemnează că Matei Basarab şi soţia sa, Elena Doamna, au înălţat ctitoria, la 1636, pe locul unei biserici pescăreşti, din nuiele şi lut (care venea, la rândul ei, cu măcar un secol în urmă), în fosta vatră a satului Măxineni, între timp mutat, sub ameninţarea permanentă a Siretului, pe un teren mai înălţat. 

„Biserica fortificată urma să aibă un rol de seamă în apărarea ţării, aflându-se în imediata vecinătate a Raialei Brăila şi a graniţelor Moldovei lui Vasile Lupu”, scrie Nicolae Iorga.

Valoarea şi importanţa strategică a mănăstirii sunt susţinute de atenţia pe care i-au acordat-o aproape toţi domnitorii Ţării Româneşti, pe care îi regăsim înscrişi în pomelnicul ctitorilor de după Matei Basarab: Constantin Şerban, Mihnea Voievod, Grigore Ghica, Gheorghe Duca, Şerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu, Ştefan Cantacuzino, Nicolae Mavrocordat, Ioan Mavrocordat, Mihnea Racoviţă, Constantin Nicolae Mavrocordat, Grigore Ghica II, Alexandru Ioan Cuza.

Hrisoavele de la Constantin Brâncoveanu

Din vremea domnitorului Constantin Brâncoveanu se păstrează două hrisoave (unul din 24 noiembrie 1692, altul din 18 aprilie 1712) prin care întăreşte mănăstirii dreptul de a încasa jumătate din vama plătită de la cei care trec peste apa Buzăului pe moşia mănăstirii şi se poruncea, împuternicindu-l pe părintele Isaia, egumenul mănăstirii, să strângă pe moşia acesteia zece „liude, oameni fărâ de bir şi fărâ de gâlceavă“.

Adăugăm acestora intervenţia aceluiaşi domnitor (intrat în rândul sfinţilor pentru martiriul său creştin) pe lângă domnul Moldovei, Mihai Racoviţă, de a permite egumenului Mănăstirii Măxineni, la 1708, să taie cotul Siretului, teritoriu moldav, schimbând configuraţia graniţei dintre cele două ţări, „ca să nu lase acea sfântă mănăstire să se prăpădească“ din cauza repetatelor revărsări ale râului.

Mănăstirea Măxineni în zilele noastre FOTO Arhiepiscopia Dunării de Jos

Mănăstirea-spital şi mănăstirea-redută

Pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, mănăstirea a fost închinată ca metoc Spitalului Pantelimon din Bucureşti. Iar acest aspect nu este unul întâmplător, căci în preajma ei funcţiona o „bolniţă”, adică un fel de secţie externă a unităţii medicale bucureştene, unde erau trataţi oamenii mai ales în perioadele de molime şi de război.

Necesitatea bolniţei de la Măxineni avea să fie dovedită în timpul epidemiilor de holeră, de tifos şi ciumă care au lovit în câteva rânduri zona de confluenţă dintre Moldova şi Muntenia.

Exită şi o serie de mărturii despre faptul că mănăstirea a slujit şi ca punct strategic de apărare în câteva războaie de mică anvergură între turci şi moldoveni, dar şi între munteni şi tătari.

Mănăstirea Măxineni în anul 1994 FOTO Arhiepiscopia Dunării de Jos

Cutremurele din 1838 şi 1856 au şubrezit zidurile groase ale ctitoriei, ceea ce a necesitat reparaţii majore în 1858, pe vremea protosinghelului Ciprian.  La scurt timp însă, biserica voievodală a ajuns biserică de mir, iar după 1877 a rămas total izolată, pe fondul faptului că malul Siretului se surpa rapid şi ameninţa să o dărâme.

În iarna 1916-1917, în timpul luptelor de pe Siret, trupele germane şi austro-ungare invadatoare s-au refugiat în mănăstire, aşezământul fiind bombardat. La 17 februarie 1917, zidurile au fost lovite de obuzele tunurilor româneşti, iar explozia depozitului de muniţie din incintă, aruncat în aer de armatele ruseşti, a îngropat mănăstirea. O altă explozie produsă în cel de-al Doilea Război Mondial a distrus în proporţie de 70% biserica istorică, mănăstirea fiind practic părăsită.

Grajd pentru vite,  staul de oi

Istoria dramatică a mănăstirii Măxineni a continut şi după 1945 când, abandonată în ruină (comuniştii au interzis restaurarea ei) a ajuns grajd pentru vite şi chiar staul pentru o stână de oi.

Ruina a reintrat în atenţie în 1990, atunci când, după 73 de ani de pustiire, de hramul istoric al mănăstirii, „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul“, la Măxineni a sunat din nou clopotul, a bătut toaca şi s-a oficiat Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfinţitul Casian, ierarhul locului, care l-a aşezat ca stareţ pe protosinghelul Simion Victor Ovezea, primul vieţuitor care, după atâta uitare şi tăcere, s-a nevoit aici o vreme singur.

Mănăstirea Măxineni în zilele noastre FOTO Arhiepiscopia Dunării de Jos

De-abia în 2007 s-a putut trece însă la lucrări ample de restaurare, în baza unei finanţări europene, cu contribuţia Arhiepiscopiei Dunării de Jos şi cu consultanţa de specialitate a Muzeului Brăilei. A fost nevoie de şapte ani de trudă pentru ca monumentul istoric secular să-şi recape strălucirea de odinioară, asta şi mulţumită strădaniei inginerului Dumitru Bahamat şi arhitectului Călin Hoinărescu (care a obţinut cu proiectul restaurării „Premiul naţional pentru arhitectură” pe anul 2013).

Vă mai recomandăm şi:

Blestemul mănăstirii care l-a adăpostit pe fiorosul hatman Mazepa. Comuniştii au surpat-o în Dunăre cu remorcherele

Povestea singurei biserici din România în care a slujit ca preot un patriarh al tuturor ortodocşilor. De ce a fost gonit de turci de la Constantinopole

Mărturii cutremurătoare de la colectivizare: „M-au bătut până am uitat cum mă cheamă. Mi-a luat un an să-mi reamintesc!“ 

Mănăstirea Măxineni FOTO Arhiepiscopia Dunării de Jos

Imagini din aceeasi galerie
  • Mănăstirea Măxineni FOTO Arhiepiscopia Dunării de Jos
  • Mănăstirea Măxineni FOTO Arhiepiscopia Dunării de Jos
  • Mănăstirea Măxineni FOTO Arhiepiscopia Dunării de Jos
  • Mănăstirea Măxineni FOTO Arhiepiscopia Dunării de Jos
  • Mănăstirea Măxineni FOTO Arhiepiscopia Dunării de Jos
  • Mănăstirea Măxineni FOTO Arhiepiscopia Dunării de Jos
  • Mănăstirea Măxineni FOTO Arhiepiscopia Dunării de Jos
  • Mănăstirea Măxineni FOTO Arhiepiscopia Dunării de Jos
  • Mănăstirea Măxineni FOTO Arhiepiscopia Dunării de Jos
  • Mănăstirea Măxineni FOTO Arhiepiscopia Dunării de Jos
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările