Efectele psihologice ale rugăciunii. Cum reuşesc călugării să atingă pacea mentală

Foto: arhivă Adevărul

Mulţi nu cred în rugăciune, iar alţii o practică, însă mecanic şi cu efecte minimale. Rugăciunea este folosită de mii de ani peste tot în lume, cu mici diferenţe ce ţin de cutumele culturale şi religioase specifice fiecărei ţări. Există trei constante întâlnite la persoanele care şi-au schimbat viaţa prin rugăciune.

În ultimii 30-40 de ani, numeroase institute şi universităţi prestigioase din lume au analizat din punct de vedere ştiinţific efectele rugăciunii, iar rezultatele nu sunt de neglijat. Universitatea Oxford (Marea Britanie) a efectuat mai multe studii ce au vizat persoanele care se roagă, iar un prim efect care a ieşit la iveală a fost că acestea dezvoltă în timpul vieţii mult mai puţine boli psihice decât cele care consideră rugăciunea o prostie sau o formă de manipulare.

Universitatea de Stat din Dakota de Nord (SUA) a efectuat, la rândul său, o serie de studii de caz ce au vizat rugăciunea, folosind printre altele electroencefalograful pentru a măsura activitatea undelor cerebrale. ”S-a constatat că atunci când persoanele care participau la studiu se rugau, undele cerebrale aveau tendinţa să se armonizeze. Pentru cei care nu ştiu, există patru tipuri de unde cerebrale. La persoanele obişnuite se manifestă  undele beta, iar cele care se rugau profund, accesau undele alfa”, explică psihologul Stelian Chivu.

Analizele RMN (Rezonanţa magnetică nucleară), prin care a fost studiat fluxul sanguin la nivelul creierului, au scos în evidenţă faptul că persoanele care se rugau aveau o concentraţie mare de sânge în neocortex. Acesta este cea mai nouă parte a creierului uman şj se ocupă în special cu ştiinţa şi cunoaşterea, care pune la îndoială credinţele şi merge pe ipoteze ce pot fi verificate.

”Acest lucru dovedeşte că cei care se roagă încep gradual să se controleze la nivel mental, emoţional şi fizic şi să se echilibreze. Practic, într-un fel sau altul, dezvoltă capacitatea de a-şi dirija circulaţia sângelui în creier”, susţine psihologul Stelian Chivu.

Psihologii şi medicii au analizat şi persoane care nu se rugau deloc sau o făceau rar, fără să creadă cu adevărat în rugăciune, de regulă ca să le facă pe plac celor dragi sau pentru că aşa prevedea cutuma socială, iar concluzia a fost că acestea aveau tendinţa de a manifesta tot felul de defecte, pornind de la mândrie, avariţie, desfrânare şi până la lene, lăcomie şi trufie.

”S-a constatat că atunci când respectivii trăiau aceste stări, era puternic irigat cu sânge creierul limbic, care este gazda stărilor emoţionale, de obicei a celor nedorite. În cazul celor care se roagă, studiile au arătat că în creierul lor se creează căi neuronale noi. Personal, din studiul pe propriii pacienţi, am constatat că persoanele care au fobii, stări anxioase şi depresii şi care sunt orientate către o anumită formă de rugăciune, îşi revin mult mai repede decât cele care nu acceptă să se roage sau pe care aplic o altă psihoterapie”, detaliază psihologul Stelian Chivu.

Postura ideală pentru rugăciune

Psihologul a făcut o serie de studii personale legate de rugăciune pe mai mulţi călugări tibetani şi călugări de la muntele Athos, constatând nuanţe care nu ar fi ieşit la iveală decât în urma unei analize extrem de atente. De pildă, călugării care se rugau în izolare, cum ar fi o peşteră, dobândiseră o capacitate de concentrare mult mai mare decât cei care făceau acelaşi lucru, dar la mănăstire.

Psihologul Stelian Chivu alături de câţiva călugări tibetani FOTO arhivă personală

Pentru ca o rugăciune să aibă efectul scontat e nevoie de îndeplinirea a trei condiţii: intensitate, concentrare şi perseverenţă. Rugăciunea implică mentalul, asta înseamnând că reuşim să ne controlăm astfel încât să nu ne mai fugă gândurile, dar în acelaşi timp se reduce foarte mult numărul acestora. Călugării care se rugau în izolare aveau emoţii mereu pozitive, armonioase şi emisive, în sensul că transmiteau această stare şi celor cu care interacţionau la un moment dat.

”Intensitatea rugăciunii diferă de la persoană la persoană, iar ea creşte prin practică constantă. Acest lucru se poate lesne observa la călugării mai bătrâni, specializaţi, ca să spunem aşa, în rugăciune, comparativ cu cei mai tineri. Primii se rugau cu o intensitate mult mai mare, ce înseamnă o concentrare mentală, emoţională şi chiar fizică, şi mă refer aici la postură, doar pe rugăciune. Cea mai indicată postură pentru rugăciune este cea în care coloana vertebrală este dreaptă pentru că energia urcă mai uşor, iar cel în cauză reuşeşte să se concentreze pe o perioadă mai îndelungată”, ţine să puncteze psihologul Stelian Chivu.

Stelian Chivu şi un călugăr de la muntele Athos FOTO arhiva personală

În urma studiilor amintite anterior, s-a constatat că o persoană obişnuită poate obţine 400 de miliarde de unităţi de informaţie pe secundă, în timp ce o persoană care se roagă profund poate reduce acest flux informaţional până la 40.000 de unităţi de informaţie pe secundă. Asta înseamnă reducerea masivă a agitaţiei mentale concomitent cu o creştere substanţială a concentrării şi a gradului de conştientizare.

Sacroterapia şi hormonul fericirii

Cei care încep să practice rugăciunea întâmpină dificultăţi serioase în primul rând pentru a se concentra doar pe această acţiune pentru că mintea le fuge mereu în altă parte. Universitatea din Oxford a studiat şi terapia prin rugăciune sau sacroterapia, cum se mai numeşte în limbaj de specialitate. S-a constatat că persoanele care au participat la studiu au reuşit prin rugăciune să îşi decupleze mintea de la afecţiunile de care sufereau şi să se concentreze pe lucruri pozitive, reuşind astfel să se însănătoşească mai repede.

”În urma studiilor a reieşit că la persoanele care se roagă profund creierul secretă mai mulţi neurotransmiţători, unul dintre aceştia fiind şi serotonina, numit şi hormonul fericirii. Practic, persoanele care reuşesc să se roage o perioadă mai mare de timp şi să se concentreze realmente pe această acţiune au o stare de sănătate mult mai bună decât persoanele obişnuite şi sunt mult mai echilibrate emoţional şi mental datorită serotoninei”, susţine psihologul Stelian Chivu.

În mod evident, persoanele care se roagă sunt mult mai evaluate spiritual, au concluzionat aceleaşi studii, se pot concentra mult mai bine şi pe perioade lungi de timp comparativ cu persoanele obişnuite, sunt echilibrate emoţional, au o imunitate superioară, o conexiune profundă cu natura şi sunt mai rezistente la solicitările fizice.

”Concluzia este că cei care se roagă reuşesc să îşi controleze gândurile şi emoţiile mult mai bine şi sunt mai puţin stresaţi. Rugăciunea amplifică calmul şi bunătatea, sporeşte încrederea, îndepărtează stările de panică şi anxietate, creează linişte mentală, o stare care are o vibraţie foarte înaltă, iar egoul care ne face atât de multe probleme este diminuat în bună măsură”, conchide psihologul Stelian Chivu.