„Cupa Dunării de Jos” la canotaj, de vineri până duminică, la Galaţi şi Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Competiţia cuprinde trei probe, respectiv maraton, semimaraton şi sprint (2 km). Ambarcaţiunile acceptate sunt caiac/canoe sprint sau tură, bărci open şi placă SUP. Organizatorul evenimentului este Clubul Sportiv Nautic Mila 80 Galaţi.

Oraşele Galaţi şi Brăila (mai exact porţiuni de Dunăre din apropierea celor două oraşe) vor găzdui timp de trei zile „Cupa Dunării de Jos” la canotaj. Competiţia sportivă este organizată de Clubul Sportiv Nautic Mila 80 Galaţi (în parteneriat cu primăriile din Galaţi şi Brăila) şi cuprinde trei probe: maraton, semimaraton şi sprint (2 km).

Evenimentul se va desfăşura în perioada 29 iunie - 1 iulie (vineri-duminică), iar ambarcaţiunile acceptate sunt din următoarele categorii: caiac/canoe sprint sau tură, bărci open şi placă SUP.

Startul probei de maraton se va da în localitatea Gropeni, judeţul Brăila, vineri, la ora 10,00. Pentru proba de semimaraton, startul va fi în Brăila, în portul de ambarcaţiuni mici (în jurul orei 11,30). Sosirea concurenţilor de maraton şi semimaraton va fi la Galaţi, pe Faleza Inferioară a Dunării în dreptul foişorului. 

Concursul de sprint se va desfăşura duminică, de la ora 11,00, şi va consta în traversarea Dunării (circa doi km dus/întors), din dreptul scărilor de la Elice Faleza Inferioară a Dunării Galaţi. Doritorii trebuie să aibă vârsta peste 16 ani, să fie apţi de un efort considerabil şi să achite taxa de înscriere de 50 de lei (taxa poate fi achitată prin virament bancar în contul RO59BRDE180SV19585131800 deschis la BRD Galaţi).

Sâmbătă, de la ora 11,00, la Foişorul albastru, tot în cadrul evenimentului va fi organizată o expoziţie foto a gălăţeanului Valerică Râmbu, cel care în 2017 a parcurs Dunărea, alături de Avram Iancu, de la Izvoare până la vărsare, iar în acest am a parcurs Prutul pe tot sectorul românesc. Va fi prezentat şi echipamentul de expediţie folosit de Râmbu. 

În aceeaşi zi, vor zi organizate, pentru copii, concursuri de desenat cu tematică, precum şi la un concurs de confecţionat bărcuţe din hârtie.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite