Conducătorul auto fără permis care era atât de beat, încât nu a văzut nici culoarea roşie a semaforului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii au reţinut un bărbat de 50 de ani pentru 24 de ore, acesta urmând să fie propus astăzi la arestare preventivă, după ce a provocat un accident de circulaţie într-o intersecţie, trecând pe culoarea roşie a semaforului şi lovind în plin o altă maşină.

Pe 18 aprilie, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Galaţi au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitate. Din primele verificări a reieşit faptul că, un bărbat de 50 ani, din municipiul Galaţi, a condus autoturismul pe strada Basarabiei şi la intersecţia cu strada Traian, nu a respectat semnificaţia culorii roşii a semaforului, intrând în coliziune cu un alt autoturism care circula regulamentar către Piaţa Centrală.

”În urma impactului, au rezultat doar pagube materiale, însă la testarea alcoolscopică conducătorul auto a prezentat o concentraţie alcoolică de 1,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, verificând documentele bărbatului, poliţiştii au constatat că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Şoferul turmentat afost dus la spital pentru prelevarea de mostre biologice şi stabilirea alcoolemiei, fiind ulterior reţinut, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore. În cursul zilei de astăzi va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. Poliţiştii au deschis un dosar penal pe numele acestuia pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi conducere a unui vehicul fără permis de conducere. 

În aceeaşi zi, poliţiştii Biroului Rutier Tecuci, au oprit în trafic, pe raza comunei Matca, un autoturism condus de un bărbat de 56 ani, din localitate. Întrucât bărbatul aflat la volan emana halenă alcoolică, poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul s-a ales cu dosar penal pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite