PORTRET: Dana Mariana Dincă a „ţintit” direct către medicina de urgenţă

Face parte din prima serie de medici de urgenţă din România şi, dacă ar lua-o de la capăt, ar face exact aceeaşi alegere.

A fi medic înseamnă, pe lângă o pregătire cu sute de ore de studiu atât teoretic cât şi practic, tărie de caracter şi chiar o altă formaţie sufletească.

A fi medic de urgenţă înseamnă mai mult. Sacrificiu, în primul rând, apoi tăria de a trata tot ce înseamnă caz de urgenţă, de la o banală febră până la oameni - victime ale violenţelor cele mai variate.

Hotărârea Danei Dincă de a urma o carieră în medicină a fost doar începutul de drum. După gimnaziu a urmat liceul cu profil biologie-chimie în Iaşi. Spre finele anilor 80 a susţinut admiterea la Facultatea de Medicină din Iaşi, unde a intrat a treia pe listă.

A urmat rezidenţiatul, după care, pe scară profesională a ajuns la gradul de medic primar. A profitat de oportunitatea de a urma o specializare nouă în România, aceea de medic de urgenţă.

„A fost o provocare, dar mă uit acum în urmă şi văd că au trecut mulţi ani pentru ca medicina de urgenţă să devină ceea ce trebuie să fie", spune medicul Mariana Dincă, care face parte din prima generaţie de medici cu o astfel de specializare.

A înfiinţat serviciul de urgenţă

„Consider că fac parte dintre oamenii care a luptat pentru înfiinţarea unui serviciu de urgenţă în cadrul spitalului", a recunoscut medicul.

În 1997 a venit la Ambulanţă după care, un an mai târziu, pe 15 iulie 1998, a înfiinţat actuala Unitate de Primire Urgenţe. Recunoaşte că lupta pentru ca Focşaniul să aibă o unitate de primire urgenţe a fost aspră.

„Sunt centre universitare care au înfiinţat mai târziu astfel de unităţi de urgenţă. Aici, au fost mulţi oameni care mi-au fost aproape şi m-au sprijinit, m-am lovit însă şi de viziunea conservatoare a altor colegi. A fost o luptă, dar mi s-a împlinit un vis", spune Mariana Dincă.

Este o persoană exigentă, poate chiar dură în anumite situaţii însă acest lucru i se trage de faptul că este o perfecţionistă.

„Sentimentul de a vedea privirea oamenilor exprimând împăcare şi mulţumire este o mare răsplată. Este o suferinţă atunci când nu poţi ajuta", spune medicul.

Singurul regret este că „timpul nu ajunge" şi datorită muncii a sacrificat pentru carieră „momente în care aş fi putut face atâtea lucruri nepreţuite pe care ar trebui să le trăieşti într-o viaţă". Latura sensibilă se dezvăluie uşor. A scris din adolescenţă poezii şi continuă să o facă.

„Acum mult mai rar, din cauza programului. Îmi place să scriu, să dansez, să călătoresc", a mai mărturisit medicul despre pasiunile sale.

Întrebări şi răspunsuri

De când v-aţi ales acest drum, o carieră ca medic?

A fost şi este o pasiune. Mi-am dorit să devin medic de când mă ştiu. Nu am avut pe cineva medic în familie şi părinţii, chiar dacă şi-ar fi dorit să devin altceva, m-au sprijinit foarte mult. Lucru pe care familia mea îl face în continuare.

Ce este cel mai important în unitatea pe care o conduceţi?

Pe departe cel mai important lucru este munca în echipă. Uneori trebuie să te înţelegi din priviri. Practic ne uităm la pacient, la monitor şi îi dai aprobarea asistentului pentru un act pe care deja îl are în minte, mai ales atunci când e vorba de cazuri dificile, în care contează fiecare secundă.

Ce îi place

Îmi plac oamenii şi am făcut medicina pentru oameni, chiar dacă au fost situaţii în care aceştia m-au dezamăgit. Nu am renunţat însă să cred că, în fiecare om există ceva bun care iese la suprafaţă. Dacă m-au dezamăgit 99 de oameni, mi se pare nedrept ca pe următorul să îl tratez ca şi cum ar fi ca ceilalţi, trebuie să îi acord aceeaşi şansă şi sunt recunoscătoare pentru tot ce am primit de la cei a căror recunoştinţă am simţit-o.

Ce nu îi place

Nu îmi plac ipocrizia, minciuna, răutatea, invidia.

Profil

Născută: 12 ianuarie 1969, Câmpulung Moldovenesc, judeţul Suceava
Studii: Facultatea de Medicină Iaşi, specialitatea medicină de urgenţă
Profesia: medic de urgenţă
Familie: căsătorită, un copil