FOTO VIDEO Consiliul Local Focşani, în formaţie completă şi legal constituit. Primarul va depune jurământul după ce va ieşi din izolare

FOTO VIDEO Consiliul Local Focşani, în formaţie completă şi legal constituit. Primarul va depune jurământul după ce va ieşi din izolare

Consiliul Local Focşani

Ceremonia de constituire a noului Consiliu Local al Municipiului Focşani a avut loc marţi, în sala de şedinţe a Primăriei Municipiului

Ştiri pe aceeaşi temă

După o primă şedinţă de constituire eşuată, aleşii locali focşăneni au fost convocaţi marţi, 27 octombrie, chiar în ziua în care s-a împlinit o lună de la alegerile locale, într-o nouă şedinţă, de către prefectul judeţului. Reprezentantul Guvernului în teritoriu nu a mai venit la eveniment, ca prima dată, dar l-a trimis la solemnitate pe juristul Prefecturii, Eduard Bălănescu. 

De această dată, la ceremonie au fost prezenţi toţi cei 21 de aleşi locali ai municipiului Focşani, dintre care 11 au depus jurământul de credinţă, în condiţiile în care alţi zece consilieri, din partea PNL, au depus jurământul la prima şedinţă. 

Cel mai probabil, în zilele viitoare va mai fi organizată o ceremonie şi pentru depunerea jurământului de către primarul reales Cristi Valentin Misăilă, care se află în izolare la domiciliu după ce a fost depistat cu coronavirus.

În noul miniparlament local au intrat trei partide, PNL (10 aleşi), PSD (9 aleşi) şi Alianţa USR-PLUS (2 aleşi). Legislativul focşănean este dominat de bărbaţi, 15 la număr, faţă de cele şase femei (PNL-3 femei, PSD-1 şi USR-PLUS-2), din acest punct de vedere reprezentarea feminină fiind mai redusă decât în fostul legislativ.

Cei 21 de aleşi locali sunt următorii: Liviu Macovei, Nicu Tănase, Costel Bîrsan,  Ana Maria Dimitriu, Alina Drumea, Victor Dumitru, Livia Marcu,  Costea Ionel, Cornel Gheoca, Cristian Zîrnă, toţi de la PNL,  Mihai Nedelcu, Cristina Nedelcu, Emanuel Gongu, Daniel Ungureanu,  Aurel Şelaru, Marius Iorga, Radu Niţu, Georgian Cristian Mocanu şi Alexandru Nistoroiu de la PSD, respectiv Alexandra Tătaru şi Corina Atanasiu de la Alianţa USR-PLUS.

Vă mai recomandăm:

FOTO Constituirea Consiliului Local Focşani, amânată. Doar aleşii PNL au depus jurământul, restul au lipsit

Aleşii locali focşăneni se reunesc într-o nouă ceremonie de constituire. Numai o parte dintre ei vor depune jurământul

 

 

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările