Asaltul comuniştilor asupra Bisericii Ortodoxe. Metodele prin care au fost cedate averile parohiilor către stat. „Secularizarea lui Cuza a părut o joacă“

Asaltul
comuniştilor asupra Bisericii Ortodoxe. Metodele prin care au fost cedate averile parohiilor către stat. „Secularizarea lui Cuza a părut o joacă“

Mii de călugări au fost prigoniţi în vremea comunistă Sursa Ziarul Lumina

În Vrancea s-au păstrat documente de arhivă despre cum au fost obligate parohiile să cedeze terenurile statului, invocându-se motive hilare.

Schiturile şi mănăstirile din toată ţara au trăit o neagră perioadă în 1959, când în România comunistă a avut loc aşa-zisa reformă monahală. Faţă de secularizarea averilor mănăstireşti din timpul lui Al. I. Cuza, măsură adoptată la 1863, a părut o joacă. Atunci s-au plătit - de bine, de rău - nişte despăgubiri în contul averii confiscate de la lăcaşurile de cult, în special cele închinate la muntele Athos.

În 1959, această dramă s-a numit "Decretul 410", un document legislativ de tristă amintire, adoptat de conducerea Marii Adunări Naţionale, în ziua de 28 octombrie 1959. În fapt, documentul a vizat o "reformă monahală", hotărâtă de Guvern, în mod independent faţă de Sinodul Bisericii Ortodoxe.

Aplicarea acestui decret, între anii 1959-1964, prin forţa şi ameninţări, constituie o perioadă de doliu pentru monahismul românesc şi pentru Biserică

Regimul comunist şi-a calculat mişcările cu mult înainte de decretul criminal. Prima dată şi-a strecurat intenţiile făţarnice în chiar sânul Sfintei Patriarhii, care la data de 18 martie 1949 a transmis către toate episcopiile, apoi către protoierii şi mai departe către parohii Ordinul Nr. 334 care a fost luat în discuţie de toată lumea şi de  la caz la caz s-a hotărât cam la fel, dar cu nuanţele de rigoare.

Obligate să cedeze de „bună voie“

Spre exemplu, într-o parohie din comuna vrânceană Moviliţa, “noi membrii ai consiliului parohial şi epitropii, după terminarea sfintei slujbe în pridvorul Bisericii, sub preşedenţia preotului paroh, conform convocării ce ni s-a făcut, voind ca biserica parohiei noastre să fie încadrată în ritmul vremurilor celor noi şi să nu se mai situeze în poziţia de mare proprietară înţelegem să cedăm statului român terenul bisericii în întregime pentru ca să se poată folosi de toată obştea şi să şi îndeplinească rolul social în economia ţării. Pentru toate acestea hotărâm că pământul bisericii parohiei noastre să îl cedăm şi să-l oferim statului român”, se menţionează într-un document de arhivă. 

Într-o altă parohie, la Boţîrlău, se atribuia întreaga cotă de pământ  statului român deoarece preotul paroh susţine că nu are vite şi nici braţe de muncă pentru lucrarea acestui pământ, aşa cum nici cântăreţii bisericeşti nu au posibilităţi de muncă, iar biserica nu poate administra pământul în folosul ei. La Urecheşti, membrii consiliului parohial înţeleg să ofere statului terenul agricol cu condiţia, dacă se poate, ca pentru anul acela să se respecte promisiunea făcută cetăţenilor, de a primi cota pentru care au lucrat în arendă.

Altă parohie primeşte cu smerită satisfacţie ordinul Sfintei Patriarhii şi declară că este silită să renunţe “la lucrarea şi folosinţa majorităţii terenului arabil, din cauza lipsei totale de bani precum şi de inventar viu şi mort”. Parohia Cîmpineanca decide, conformându-se ordinului de mai sus că nu mai opreşte  nimic pentru această parohie ci îl oferă în întregime Ministerului Agriculturii.

Şi aşa mai departe fiecare parohie a predat  aproape în întregime terenurile, susţinând şi semnând că fac acest lucru de bună voie şi pentru bunul mers al economiei. Economie care nu se mulţumeşte doar cu atât şi 10 ani mai târziu taie în carne vie,a 28 octombrie 1959, prin Decretul 410 al Marii Adunări Naţionale, lichidând astfel aproape  toate mănăstirile cu tot cu bunurile lor.

În cazul unei mănăstiri din Vrancea acest moment a fost prins în actele de arhivă  astfel. “Noi, soborul mănăstirii Coteşti, convocat în şedinţa constatăm următoarele: Mănăstirea noastră urmează a se desfiinţa conform decretului nr 410/1959, iar noi trebuie să părăsim chiliile în care am stat. Toate vieţuitoarele urmează să fie evacuate la Mănăstirea Răteşti (raionul Buzău)-cine doreste- sau să plece în sânul familiei lor. Pentru procurarea banilor necesari călătoriei, mănăstirea decidea să-şi vândă toate animalele la gospodăria colectivă. Toate obiectele casnice au fost  împărţite între călugăriţe.

Din Casa Domnului, în temniţele comuniste

Revenid la decretul 410, hotărârile lui au fost duse la îndeplinire cu multă severitate de către autorităţi, adesea folosindu-se forţele Securităţii şi ale Miliţiei. Numai din luna octombrie 1959 şi până în lună martie 1960, peste patru mii de călugări şi maici au fost obligaţi să îşi părăsească mănăstirile şi să se întoarcă în lume. În total, peste zece mii de monahi şi monahii au fost supuşi cu forţa hotărârii mai-sus amintite.

Aplicarea noilor hotărâri a avut un deznodământ crunt 92 de mănăstiri au fost desfiinţate, închise ori folosite în scopuri sociale, în condiţiile în care înainte de decret funcţionau 224 de mănăstiri ortodoxe, iar după un an au ajuns la 132. La rândul lor, au fost "desfiinţaţi" în jur de 4.700 de călugări şi monahi.

“Mulţi dintre monahii scoşi din mănăstiri au fost arestaţi, condamnaţi la muncă silnică sau obligaţi să trăiască într-un domiciliu forţat. Călugării bătrâni, pentru neîndeplinirea condiţiei de ştiinţă de carte, au fost şi ei alungaţi din mănăstiri, întâmpinând mari greutăţi. Odată alungaţi din mănăstiri, călugării erau obligaţi să se poarte precum mirenii, fiindu-le interzisă atât ţinuta monahală, cât şi obiceiurile monahale, cei minori erau obligaţi să locuiască în familia lor, iar cei majori erau îndemnaţi persuasiv să se căsătorească şi să muncească în fabrici, spre bunăstarea ţării", precizează istoricul focşănean Florin Dîrdală.

În ceea ce priveşte zestrea materială a acestor lăcaşuri de cult, întinsă pe zeci de mii de puncte de evidentă gestionara, nu se ştie pe mâinile cui a încăput. Arhivele din Vrancea păstrează registre cu mii de obiecte care au aparţinut bisericii, dar care nu se mai regăsesc nicăieri.

Vă mai recomandăm:

Patimile preoţilor care şi-au apărat credinţa în timpul regimului comunist şi păcatele aşa-zişilor slujitori ai Domnului care şi-au vândut sufletul diavolului

Zeci de preoţi din Vrancea au suferit în închisorile comuniste pentru „păcatul” de a apăra credinţa

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările