Top 6 alimente care ne protejează de boli grave. Ce substanţă anticancerigenă se găseşte din belşug în afine

Top 6 alimente care ne protejează de boli grave. Ce substanţă anticancerigenă se găseşte din belşug în afine

Care sunt alimentele care ne salvează viaţa Foto: Arhivă

Medicii nutriţionişti susţin că, pentru a avea o alimentaţie sănătoasă, trebuie să respectăm câteva reguli de bază. Unele produse consumate zilnic ne ajută să ne ferim de boli grave.

Specialiştii atrag atenţia că trebuie să învăţăm să mâncăm inteligent şi să alegem alimentele sănătoase care ajută la prevenirea unor boli grave, precum cancerul, infarctul sau accidentul vascular.

„De cele mai multe ori, suntem prinşi în capcana tentaţilor culinare şi uităm cât de important este pentru sănătatea noastră să consumăm alimente care ne ajută să avem o viaţă sănătoasă. Trebuie să îi oferim organismului nutrienţi necesari pentru a păstra starea de bine cât mai mult timp. Sunt anumite alimente care ne ajută în prevenirea unor boli care ne pun viaţa în pericol“, a spus medicul nutriţionist Cristian Săuleanu.

Alimentele care ne pot salva viaţa;

- Afinele sunt bogate în vitamina K, C şi B şi sunt o sursă importantă de antioxidanţi. Aceste fructe sunt consumate şi de bolnavii de cancer deoarece conţin acid elagic şi ajută la îmbunătăţirea sistemului imunitar şi previn apariţia infecţiilor.   

- Vişinele ajută la reglarea somnului, dar au şi proprietăţi antiinflamatoare. Au un conţinut ridicat de antioxidanţi şi pot fi consumate crude, câte 200 de grame zilnic.   

- Avocado are beneficii asupra organismului şi este o sursă important de grăsimi. Ajută la scăderea colesterolului şi scade apariţia accidentelor vasculare şi atacurilor de cord.  

- Seminţele de doveleac au un conţinut ridicat de potasiu şi ajută la prevenirea bolilor de inimă. Îmbunătăţesc circulaţia sangvină.

- Seminţele de chia sunt bogate în minerale şi vitamine  şi ajută la reglarea digestiei.  

- Varza roşie conţine vitamina C şi împiedică oxidarea colesterolului pe artere. Este ideală pentru dietă şi este bogată în vitamina B6, antioxidanţi, fibre şi mangan.   

Medicii nutriţionişti atrag atenţia că există şi alimente consumate în mod obişnuit care pot dăuna sănătăţii. „Legumele fierte prea mult îşi pierd substanţele nutritive care sunt extrem de importante pentru organism. Acestea trebuie consumate crude sau înăbuşite maxim trei minute. Ciocolata, prăjiturile, biscuiţii şi bomboanele provoacă perturbări ale nivelului glucozei şi cresc apetitul pentru dulciuri“, a precizat medicul nutriţionist Cristian Săuleanu.

Mai citeşte şi:

Alimente pentru întărirea oaselor

Alimente care produc aciditate gastrică

Alimente contraindicate celor cu dureri articulare

6 alimente indicate pentru sănătatea inimii

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: