Traficanţi de droguri, prinşi în flagrant în timp ce vindeau cannabis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mascaţi - Poliţia Română
Mascaţi - Poliţia Română

Procurorii DIICOT au efectuat şi cinci percheiţii în care au descoperit pungi cu muguri de cannabis. Traficanţii de droguri au fost reţinuţi.

Poliţişti Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa - Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - S.T. Constanţa, au efectuat 5 percheziţii domiciliare, în municipiul Constanţa şi comuna Valu lui Traian, la locuinţele a 3 bărbaţi.

Dosarul penal vizează săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Joi, 21 octombrie, poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Constanţa au pus în aplicare 5 mandate de percheziţie domiciliară, la locuinţele a 3 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 27 şi 29 de ani, bănuiţi de comiterea faptelor.

În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, muguri de cannabis, 2 cântare electronice de precizie şi 2 telefoane mobile. 

În aceeaşi cauză, poliţiştii din cadrul B.C.C.O. Constanţa au surprins în flagrant delict pe 2 dintre bărbaţi, în timp ce ar fi vândut cannabis şi substanţă cu efect psihoactiv. 

Asupra celor doi au fost identificate şi ridicate substanţele în cauză, un grinder şi 3.000 de lei. 

„În baza probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus măsura reţinerii, pentru 24 de ore, faţă de unul dintre bărbaţi, de 29 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi efectuarea de operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă”, transmite IPJ Constanţa.

Citeşte şi: 

Zeci de familii ameninţate cu evacuarea din cauza prăbuşirii malului Canalului Dunăre-Marea Neagră

Forţele Navale Române împlinesc 161 de ani de la înfiinţare

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite