Cum au ajutat americanii, prin intermediul unui catolic, mănăstirile Văratec şi Agapia în perioada comunistă

Cum au ajutat americanii, prin intermediul unui catolic, mănăstirile Văratec şi Agapia în perioada comunistă

Mănăstirea Văratec                                                                     Arhiva Adevărul

Două dintre mănăstirile simbol ale Moldovei, Văratec şi Agapia, au primit în anul 1947 ajutoare de la americani. Totul s-a făcut prin intermediul unei personalităţi din lumea catolică.

Ştiri pe aceeaşi temă

Momentul este descris în notele Securităţii comuniste ca o „semnalare specială”. Astfel, în data de 10 septembrie 1947, o notă informativă a Direcţiei Generale a Siguranţei Statului vorbea despre „ajutorul american acordat mănăstirilor Văratec şi Agapia”.

Clasificată „strict secret”, nota a fost publicată în volumul „Biserica Ortodoxă Română sub regimul comunist 1945-1958”, scris de Cristina Păiuşan şi Radu Ciuceanu.

Ofiţerii de securitate raportau că, în urmă cu un an (1946), monseniorul Vladimir Ghika a vizitat mănăstirea Văratec, unde s-a întâlnit cu mitropolitul Irineu al Moldovei, „când Irineu i-a sărutat mâna şi religua lui Ghika”.

La finalul întâlnirii, în cadrul unei mese, stareţa Lecca a mănăstirii Văratec s-a plâns monseniorului de anumite lipsuri, de secetă, de vremuri grele, de faptul că oamenii regimului comunist fac propagandă inclusiv în mănăstire. Cu acelaşi prilej, călugăriţa l-a rugat pe Vladimir Ghika „să aibă grijă şi de mănăstirea Văratec, ca să ajungă şi pe acolo ajutorul american”.

De asemenea, ofiţerii de securitate notează că mănăstirea Agapia, situată la numai 2 kilometri distanţă de Văratic, nu a fost vizitată de monsenior „pentru motivul că aceste două locaşuri se duşmănesc”.

Întors la Bucureşti, Vladimir Ghika ia legătura cu Misiunea Americană, cu Nunţiul Apostolic O Hara şi cu alte cercuri romano-catolice de peste ocean (SUA) pentru a se strânge daruri destinate catolicilor din România, bântuită de secetă.

Ajutoarele sosesc după un an, când criza din ţară trecuse, doar zona Ialomiţa mai era cu probleme. Astfel, guvernul îi cere monseniorului ca acest ajutor să fie distribuit cu precădere în zona Ialomiţa şi doar 20% către Moldova. Ajutoarele destinate Moldovei au fost împărţite în mod egal de către Vladimir Ghika către mănăstirile catolice Hălăuceşti şi Huşi şi către mănăstirile ortodoxe Văratec şi Agapia.

„Mănăstirea Văratec va primi, printre alte produse de tip american, ciocolată, biscuiţi, conserve, cafea etc.) si circa o jumătate de vagon de porumb. Mănăstirea Agapia primeşte şi ea o cotă egală cu Văratecul (deşi nu a cerut aceasta), deoarece monseniorul vrea să producă atmosferă şi totodată încearcă să-şi atragă simpatia cercurilor care se află pe acele meleaguri”, se mai arată în nota DGSS.

Vladimir Ghika a fost nepotul ultimului domnitor al Moldovei, principele Grigore V. Ghika Vodă (1849-1856). „A fost botezat şi miruit ortodox, mama sa fiind o credincioasă foarte ataşată de Biserica Ortodoxă, tatăl său fiind în acea perioadă ministru plenipotenţiar al României în Turcia”, se arată pe site-ul www.vladimirghika.ro

Conform aceleiaşi surse, în 1898, la Roma, urmează Facultatea de Filosofie-Teologie a dominicanilor, Colegiul San Tomaso care va deveni Angelicum. Este în această perioadă când, după un misterios discernământ, pentru a fi „şi mai ortodox” face profesiunea de credinţă catolică (1902) spre stupoarea mamei sale care rămâne până la moarte contrară deciziei fiului său.

Dorea să devină preot sau călugăr, însă Papa Pius al X-lea l-a sfătuit să se dedice apostolatului ca laic.

În 7 octombrie 1923 este sfinţit preot la Paris de către Cardinalul Dubois, Arhiepiscopul locului; îşi va desfăşura ministerul sacerdotal în Franţa până în 1939.

Este arestat la 18 noiembrie 1952, este ameninţat, bătut până la sânge, torturat. Un an mai târziu, are loc procesul şi sub acuzaţia de „înaltă trădare” este întemniţat la Jilava, iar în 16 mai 1954 trece la cele veşnice datorită tratamentului inuman la care a fost supus.

Şi-a desfăşurat activitatea extraordinară în toată lumea, la Bucureşti, Roma, Paris, Congo, Tokyo, Sidney, Buenos Aires… fie din motive caritative, fie participând la Congresele Euharistice Internaţionale. În glumă, papa Pius al XI-lea îl va numi „marele vagabond apostolic”.

Pe aceeşi temă:

Cine este bătrânul care l-a întâmpinat pe Iisus la Templu. Tradiţia spune că avea 360 de ani


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: