Cine este Iulius Filip, disidentul implicat într-un scandal uriaş care îl vizează pe procurorul general Augustin Lazăr

Cine este Iulius Filip, disidentul implicat într-un scandal uriaş care îl vizează pe procurorul general Augustin Lazăr

Iulius Filip FOTO: Primaria Cluj

Iulius Filip, al cărui nume conspirativ în dosarul de urmărire era „Fodor“, este un disident anticomunist şi fost deţinut politic român. Numele lui a fost implicat într-un recent scandal de presă, când o publicaţie a acuzat că Filip nu ar fi fost eliberat din puşcărie în perioada comunistă pentru că nu i-ar fi permis Augustin Lazăr.

În contextul scandalului de presă care l-a implicat pe actualul procuror general al României, Augustin Lazăr, dar şi pe Iulius Filip, disident anticomunist, jurnaliştii „Adevărul“ vă prezintă povestea vieţii lui Filip şi întreaga scrisoare pe care el le-a adresat-o celor care au refuzat să-l elibereze.
 
Iulius Filip s-a născut la 23 aprilie 1947 într-o familie de muncitori din comuna Teremia Marea, judeţul Timiş. Problemele sale au apărut după ce o sursă a Securităţii, Ion Iliescu, care nu are nicio legătură cu fostul şef de stat, a menţionat în iulie 1980 că Iulius Filip (maistru militar de profesie) făcea „unele comentarii negative la adresa conducerii de partid şi de stat”. Iniţial, a fost „atenţionat” de către organizaţia de partid de la locul de muncă. 
 
Conform istoricilor de la Centrul de Consultanţă Istorică, prima sa manifestare publică împotriva regimului comunist a avut loc la 26 ianuarie 1981, chiar de ziua lui Nicolae Ceauşescu, când a pus „în circuitul poştal”, după cum se menţionează într-un „Plan de măsuri în vederea identificării autorului cazului «Poetul»“ o „scrisoare anonimă cu conţinut necorespunzător. 
 
Urmărit de „Dolănescu“
 
După câteva zile, maistrul militar a fost identificat ca fiind autorul scrisorii anonime. Pe urmele sale au fost trimise mai multe „surse” ale Securităţii, dintre care se remarcă prin numele de cod ce i-a fost dat de instituţia represivă un anume „Dolănescu”, coleg de muncă cu Iulius Filip. Acesta era instruit să stabilească „poziţia obiectivului faţă de măsurile care se iau pe linie de partid şi de stat, cum îşi argumentează ideile sale şi influenţa pe care o are asupra celor cu care discută asupra acestor probleme”. De asemenea, dacă asculta posturi de radio străine şi aprecierile sale etc. 
 
„Dolănescu” mai era învăţat să „manifeste prietenie şi înţelegere faţă de frământările de ordin personal ale obiectivului, apreciindu-i competenţa sa profesională, <<inteligenţa>> şi ideile sale <<originale>, sfătuindu-l totodată să fie mai ponderat pe motivul că unii colegi nu-l înţeleg”. 
 
La 15 martie 1981 Iulius Filip a fost exclus din partid, iar la 15 martie 1981 a fost trecut în rezervă. După două luni, a solicitat emigrarea în America, prezentându-se în acest sens la ambasada americană din Bucureşti. Totodată, printr-o altă scrisoare adresată lui Lech Walesa, liderul Solidarităţii, s-a „solidarizat” cu dizidenţii polonezi, cerând să fie acceptat ca membru al acestei organizaţii. În scrisoare critica în acelaşi timp politica internă a regimului patronat de Nicolae Ceauşescu. În dosarul său de urmărire informativă purta numele conspirativ „Fodor“. 

În mai puţin de un an de la trimiterea scrisorii deschise lui Nicolae Ceauşescu, Iulius Filip a fost arestat la 14 decembrie 1981, la scurt timp după cea a liderilor Solidarităţii, şi condamnat apoi la 8 ani închisoare pentru „propagandă împotriva orânduirii socialiste”, pedeapsă redusă apoi la 5 ani şi 4 luni de închisoare.

La 16 martie 1982 a fost dus în penitenciarul Bucureşti, timp în care avea să fie tratat şi de către un neuropsihiatru, încercându-se portretizarea sa ca pe o persoană cu probleme mintale. Prezentarea dizidenţilor ca „nebuni” este o caracteristică a politicii represive din timpul lui Nicolae Ceauşescu, avându-şi originea chiar în convingerea acestuia că în perioada lui doar un nebun se putea împotrivi construirii socialismului. 
 
Pedepsit de mai multe ori, a petrecut primele 12 luni de detenţie în regim restrictiv. În cei cinci ani de detenţie a stat nu mai puţin de 42 de zile în izolare ca urmare a celor cinci pedepse primite din partea administraţiilor penitenciarelor în care a fost închis. 
 
A fost eliberat din detenţie la 13 aprilie 1987, însă a continuat să lupte împotriva regimului. La eliberare, Securitatea i-a cerut să semneze un angajament, însă el a refuzat. Drept pedeapsă, a primit un an de muncă la Zlatna, la prelucrarea cuprului, el amintindu-şi că în acea perioadă începuse să-i cadă părul şi să respire greu. Dar nu se lasă şi, în mai 1988, împreună cu un grup de deţinuţi politici, a trimis un mesaj la Conferinţa de la Viena prin care cerea înlăturarea de la conducere a familiei Nicolae şi Elena Ceauşescu şi democratizarea României.

În timpul anchetei de la sediul Miliţiei din Cluj a fost bătut până la leşin şi călcat în picioare de către anchetatori. Conform www.procesulcomunismului.com, lui Iulius Filip şi altor opozanţi ai regimului li s-a impus să parăsească ţara în 10 zile. În perioada 1988 – 1997 a locuit în SUA, însă în 1997 s-a întors în România pentru a avea grijă de mama sa, grav bolnavă. Acum, este bătrân şi bolnav. Nimeni nu mai ştie dacă locuieşte în România sau în străinătate. 
 
Scrisoarea deschisă către comisia care propunea eliberarea condiţionată 
 
În timp ce-şi ispăşea pedeapsa, în 1986, Iulius Filip a adresat o scrisoare deschisă către „comisia de propuneri“, adică către comisia care propunea eliberările condiţionate. Epistola a fost redactată după o săptămână după apariţia lui în faţa comisiei. Acest document, aflat în arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, a fost făcut publică de către istoricii de la Centrul de Consultanţă Istorică, pe baza consultării dosarului penal al lui Iulius Filip.
 
„Frate române:

Am citit caracterizarea pe care mi-aţi făcut-o şi cunosc cine v-a pus la dispoziţie materialul informativ. Reţinerea cererii ptr. liberare condiţionată mă obligă să întreb – de unde să mă liberez dacă am fost şi sunt un om liber? Cînd o să citeşţi aceste rînduri, o să ţi se pară deplasată această poziţie, dar am să adaug: aici este închisoarea cea mică dincolo de zidurile ei, închisoarea cea mare şi atunci din nou fireasca întrebare – de unde să mă liberez? Oriunde pe teritoriul României sînt acasă şi liber, mai ales pe aceste meleaguri ale Albei, centrul de Istorie bogat al Ţării inima care pulsează în fiecare român cînd îi pronunţă numele, leagăn veşnic pentru eroii neamului românesc, iar eu să fac cerere către aceştia să ne mai acorde o dată – Libertatea -. Cum sîntem în stare să profanăm mormintele şi memoria lor dacă nu sîntem în stare să păstrăm ce ne-au lăsat? Unirea, Libertatea şi Frăţia. Dar cîte sacrificii: Blajul paşoptist, Iancu aşteaptă, Horia şi Doja plîng, Bobîlna este înşelată şi ne întoarcem la Marea Unire…

Ne-am păstrat fiinţa neamului nealterată şi te întreb frate române – avem dreptul a ne plînge? Nu sîntem gata să stăm în faţa istoriei şi să suportăm prezentul la fel? Cum ne-am pierdut dreptul cîştigat de strămoşii noştri de-a trăi liberi? Ce am făcut noi cei prezenţi trebuie să facă fiecare român şi atunci ar dispare fără urmă dictatura şi tirania internă. Te întreb frate române chiar dacă faci parte din aparatul de represiune – Nu auzi durerea şi oftatul neamului românesc? Nu vezi cum această Ţară bogată şi frumoasă cu un popor harnic a ajuns săracă? La nivelul la care te găseşti care crezi că sînt cauzele? De ce crezi că mă găsesc în închisoare?

După părerea mea cele două închisori Aiud şi Gherla sînt ruşinea Ardealului, României, Europei că să nu spun lumii?

Te-ai întrebat vreodată cîţi fraţi români au trecut pe aici?

Te-ai întrebat vreodată de ce Istoria şi timpul prezent n-au transformat aceste închisori în muzeu? (sau altă destinaţie)
 
Iar acum am să-ţi scriu despre mine. Mă trag dintr-o familie de ţărani deveniţi muncitori, datorită unor condiţii de viaţă modeste de pe Valea Samus (Valea Someşului) – să nu crezi cumva că s-au îmbunătăţit, înainte de arestare am fost în aceste zone ale Sălajului şi Maramureşului – sărăcia, durerea şi oftatul erau la tot pasul, părinţii mei s-au stabilit în Banat unde m-am născut şi eu.

Tata este arestat şi condamnat ptr pactizare cu sîrbii, cunoşti frate române graniţe ptr puntea Libertăţii? În acea perioada marele, viteazul, iubitul dictator şi tiran I.V. Stalin era supărat pe Tito şi dacă El era supărat trebuia să fie şi poporul român, pentru că El era peste tot iar ceilalţi nu aveau nici o valoare. Familia mea este o familie care nu suportă dictaturile, tiraniile şi totalitarismul şi atunci firesc drumul nu poate fi decît acesta.

Anumiţi fraţi români din acea perioadă supuşi cu zel marelui stalin (după cum vezi nu merită nici literă mare) au obligat familia să părăsească zona de graniţă. Tata nu mai trăieşte a murit de silicoză de cînd mă aflu în închisoare.

Ştii frate române ce este această silicoză?

Toţi fraţii lui tata au fost mineri, deci mă trag dintr-o familie de mineri.
 
Ai auzit frate române de Valea Plîngerii 1977? Ştii ce a fost acolo? Sigur că ştii!

Înainte de a muri tata a venit la poarta închisorii vrînd să mă vadă dar administraţia nu i-a dat voie deoarece eram pe restrictivă. Ce părere ai frate române de acest “umanism”?

Îţi scriam mai înainte de Valea Plîngerii, dar mai este una tot a plîngerii şi anume Valea lui Samus (îţi dau traseul Cetan pînă dincolo de Jibou) ştii de ce plînge Samus? Cel mic racolează toată murdăria de la Cluj – Bonţida (crescătoria de porci) Gherla (combinatul de mobilă) iar cel mare Bistriţa şi G. Gh .Dej iar jos spre Satu Mare merg împreună. Frate române – Samus înseamnă viaţă – iar Samus nu mai are viaţă ptr. că apele reziduale l-au distrus. La fel au fost distruşi plămînii pămîntului cu sălbăticie în zonele Vad (aici domnitorul Ştefan ne-a lăsat o moştenire) Valea Groşilor, Dobrocina, Fodora, Chizeni, Şimişna, Răstoci pînă la Jibou (dealurile golaşe plîng prin marile alunecări de teren).
 

Ştii de ce toate acestea frate român?

Cum explici flora şi fauna distrusă?

Nu se poate face irigaţii, nu se pot adăpa animalele, nu se mai scaldă oameni, nu se poate topi cînepă, malurile s-au surpat ptr. că sălciile, plopii, arinii care le susţineau s-au uscat.

Dacă acestea se usucă, omului îi spun: codrul a fost întotdeauna frate cu românul – iată sacrificiul meu ai grijă de tine – şi oamenii au avut, au părăsit satele.

Înainte de colectivizarea forţată fiecare din cele 100 de sate cît numără Dobrocina (se spune Dobrocina şi nu Dabrocina ptr. că este format din două cuvinte DROB şi CINĂ sau tradus sarea în bucate) aveau doi, trei bivoli acuma au rămas foarte puţini. CeAPeul este falimentar sau mort de la naştere. Oare cine sînt cei care au ordonat colectivizarea forţată a agriculturii şi zonele de deal şi munte au rămas pustii? 

Pe data de 9 iunie 1983 ajung la Aiud, pe restrictivă. Despre torturile, schingiuirile, teroarea, discriminarea umană care le-a făcut cu mine banda criminal-teroristă formată din: Lt. Trifan, plt adj Ionică, plt adj Vaida, sg maj Lazăr mai tîrziu, după ce termin închisoarea.
 
Da frate române ai fost numit să ai mare răspundere, care apasă din ce în ce mai greu pe umeri tăi, să nu uiţi că cei pe care-i serveşţi iau mulţi bani pe funcţiile lor, dar fi sigur că nu o să aibă parte de ei. Niciodată banii cistigati pe oasele şi cadavrele fraţilor tăi nu pot avea decît mirosul durerii şi nenorocirilor. Bunul Dumnezeu v-a face mare dreptate. De ce sînt în închisoare ştii dar te-ai ostenit prea puţin ca oameni să nu fie torturaţi şi schingiuiţi deşi era o atribuţiune care îţi revenea.

Încă din şcoala primară mi-a plăcut să aştern pe hîrtie semnele înţelegeri şi bunătăţi omului, dar terorismul întîlnit aici va cuprinde multe sute de pagini. Printre preocupările înainte de a fi condamnat a fost şi poezia. O parte din poeziile scrise le-am adunat într-un poem intitulat “Laudă minciunii” cu tema: analizarea, concluzionarea, criticarea şi satirizarea unor fenomene ca: prostia, minciuna, grandomania, incultura, demagogia, cultul, mitul şi dictatura, iar în final arătam cum ţara a ajuns în pragul falimentului şi sărăciei. Desigur că o să te întrebi cine mi-a dat dreptul să fac aşa ceva.
 
Iată cine – legea sfîntă a ţării – Constituţia (art. 17) – Cetăţenii RSR fără deosebire de naţionalitate, rasă, sex sau religie sînt egali în drepturi în toate domeniile vieţi economice, politice, juridice, sociale şi culturale. Statul garantează.
 
În luna ianuarie 1981 am trimis autorităţilor o poezie intitulată «Vis şi speranţă» pentru care mi-am pierdut locul de muncă. M-am reîntors la Uzina de reparaţii locomotive Cluj la ceferiştii mei. Ca muncitor m-am adresat sindicatului Solidaritatea din Polonia cu ocazia Congresului de la Gdansk. Acolo se găseau şi corespondenţi de presă străini care au reluat mesajul şi iar necazuri deoarece în România este interzisă lozinca «Proletari din toate ţările uniţi-vă». Francezi, în special ziarul «Le Monde» se află în dosarul meu ca act de acuzare. Ei frate române acum începe represiunea regimurilor totalitariste.
 
În noaptea de 12/ 13 decembrie 1981 sînt atacate mişeleşte sediile sindicatului “Solidaritatea” iar o mare parte dintre membri arestaţi inclusiv Lech W. preşedintele Solidarităţi ales legal şi recunoscut pe plan intern şi internaţional. Specific legal şi recunoscut ptr că anumite cadre ale ministerului de interne din Polonia sau constituit în bandă [neinteligibil] cu sadism. În data de 14 dec 1981 am fost arestat şi condamnat la 8 ani închisoare fiind acuzat de pactizare cu forţele contrarevoluţionare din Polonia. Oare o organizaţie sindicală legală recunoscută pe plan intern şi internaţional cu program de reforme şi drepturi ptr poporul muncitor polonez este un act contrarevolutionar? Ca o dovadă a recunoaşteri sale internaţionale am făcut cerere să fiu primit în rîndurile Solidarităţii. Te întreb frate române sînt duşmănos la adresa României? Preşedintele Walesa a primit premiul Nobel pentru pace crezi cumva frate române că cei care au acordat acest premiu sînt contrarevoluţionari?

 
14 iulie 1986“.
 

Cine sunt cei doi Lazăr care au produs confuzie 
 
În scrisoare, Iulius Filip vorbeşte de sg. maj. Lazăr. Acesta este, spun cercetătorii de la Centrul de Consultanţă Istorică, ofiterul de caz de la Aiud, care se numea Gheorghe Lazăr. Practic, el s-a ocupat de supravegherea informativă a lui Iulius Filip, ordonând toate măsurile luate împotriva lui.
 
Nu numai că Filip nu a fost eliberat, dar a fost aspru pedepsit, după trimiterea scrisorii. Conform unui raport din penitenciar se specifică faptul că deţinutul era ţinut în lanţuri la picioare şi la mâini avea cătuşe. 
 
Dar cine a decis ca Iulius Filip să nu fie eliberat? La vremea respectivă, scrie www.luju.ro, Augustin Lazăr era procuror la Procuratura Locală Alba Iulia şi preşedinte al Comisiei de propuneri pentru punerea in libertate condiţionată din Penitenciarul Aiud. Luju susţine că el a fost cel care a refuzat de două ori să-l elibereze pe disidentul Filip. 

„Executarea pedepsei a început la 14 decembrie 1981, data expirării fiind 13 aprilie 1987. În această perioada, Iulius Filip a încercat însă de două ori să fie liberat condiţionat. Astfel, în 9 iulie 1985, situaţia lui Iulius Filip a fost discutată în cadrul Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiţionată a Penitenciarului Aiud. Comisia era formată din lt. colonel Vasile Rus (comandant al Penitenciarului Aiud), lt. major Petru Silaghi (locţiitor pentru pază şi regim al Penitenciarului Aiud - ofiţer prim-serviciu), pmc Gheorghe Liga (şeful compartimentului prestări servicii a Penitenciarului Aiud), cpt. Cornel Burz (educator al Penitenciarului Aiud), pmc Ioan Emanoil (şeful evidenţei condamnaţilor din Penitenciarul Aiud) şi era condusă de procurorul Augustin Lazăr. Comisia a stabilit că pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiţionate, Iulius Filip trebuia să execute 2/3 din pedeapsa, adică 1299 de zile, iar în cazul în care ar fi muncit, 325 de zile considerate că fiind executate pe baza muncii prestate şi 974 de zile efectiv executate. Comisia a constatat că Iulius Filip executase deja 1.304 zile, de la 14 decembrie 1981 până la 9 iulie 1985, fără să fi fost folosit la muncă pe motiv de boală. Aşadar, dizidentul anticomunist îndeplinea toate condiţiile pentru liberarea condiţionată.
 
Cu toate acestea, Iulius Filip nu a fost lăsat liber, întrucât comisia a decis că Filip nu a dat dovezi temeinice de îndreptare şi că a continuat acţiunile subversive împotriva orânduirii socialiste, a regimului comunist şi a Republicii Socialiste România“, mai susţine site-ul www.luju.ro.
 
În anul 1986, în cadrul Conferinţei de la Madrid, trimisul României a fost întrebat despre soarta deţinuţilor politici, iar acesta neagă existenţa lor. Atunci, i s-a înmânat în plenul adunării lista cu numele acestora. Ca reacţie, aflăm din Raportul www.procesulcomunismului .ro, Nicolae Ceauşescu a dat o amnistie pentru toţi detinuţii din Romania, conform căreia pedeapsa se reducea cu o treime. Iulius Filip a stat închis 5 ani şi 4 luni, adică până în 1987.
 
Cine cere demisia procurorului general Augustin Lazăr
 
După dezvăluirile din presă, purtătorul de cuvânt al PSD, deputatul Lia Olguţa Vasilescu, i-a solicitat procurorului general al României, Augustin Lazăr, să îşi dea demisia imediat şi să îşi ceară scuze public "pentru că a ocupat această înaltă funcţie din sistemul judiciar românesc, deşi a întreprins acţiuni de poliţie politică în timpul regimului comunist". 
 
"După dezvăluirile privind trecutul său, fiecare zi în care Augustin Lazăr ocupă funcţia de procuror general al României este o încălcare gravă a valorilor democratice şi o ofensă de netolerat pentru toţi dizidenţii din timpul regimului comunist şi pentru toţi ce care au luptat la Revoluţie. Îi cer deci să plece imediat din funcţie şi să îşi ceară scuze faţă de cei pe care i-a făcut să sufere în timpul comunismului", a susţinut Vasilescu.

Ea a adăugat că, dacă Augustin Lazăr va refuza să îşi dea demisia, atunci preşedintele Klaus Iohannis va trebui să acţioneze imediat în sensul revocării sale din funcţie.

Şi fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, într-o emisiune la TVR, că Augustin Lazăr trebuie să demisioneze din funcţia de procuror general al României. „Eu, vă mărturisesc, când a venit l-am simpatizat fără să-l cunosc, ştiind că e procurorul care a adus brăţările dacice, dar evenimentul ăsta nu se potriveşte cu mine. Aş fi un caraghios să spun să rămână, când eu am condamnat comunismul şi instrumentele comunismului. Sunt capitole întregi despre ce făceau procurorii“, a spus şi fostul şef al statului. 
 
Şi Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis, într-o scrisoare deschisă, să semneze urgent revocarea din funcţie a procurorului general Augustin Lazăr, susţinând că nu se poate tolera ca „procurorii oneşti ai României să fie conduşi de un complice al regimului securisto-comunist”.
 
Augustin Lazăr: „Comisia nu dispunea eliberarea deţinuţilor, ci doar verifica îndeplinirea criteriilor tehnice pentru eliberare“
 
Procurorul general Augustin Lazăr a precizat că între 1985-1986 a fost procuror criminalist la Procuratura Alba Iulia şi a îndeplinit, periodic, atribuţii privind Comisia de propuneri pentru liberare din cadrul Penitenciarului Aiud, care examina situaţia condamnaţilor ce îndeplineau fracţia de pedeapsă pentru liberare condiţionată. El subliniază că această comisie nu dispunea eliberarea deţinuţilor, ci doar verifica îndeplinirea criteriilor tehnice pentru eliberare.
 
"Contrar afirmaţiilor lansate de unele instituţii de presă, rolul acestei comisii nu era de a dispune punerea în libertate a unor condamnaţi, acesta fiind exclusiv atributul instanţei de judecată, ci de a verifica îndeplinirea criteriilor tehnice prevăzute de art. 59-60 din Codul penal din 1969: îndeplinirea unei fracţii minime obligatorii din pedeapsa ce se executa şi inexistenţa rapoartelor de sancţionare disciplinară", arată Lazăr.

El adaugă că pedepsele cu închisoarea se executau în temeiul mandatelor de executare emise în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare, iar procesele-verbale ale Comisiei pentru liberare condiţionată se trimiteau instanţei de judecată competente a hotărî, persoanele condamnate putându-se adresa instanţei de judecată şi în cazul unor constatări negative ale Comisiei.
 
"Având în vedere perioada lungă de timp care a trecut, precum şi imposibilitatea consultării unor documente originale (în special a hotărârii judecătoreşti emise în cauza respectivă) care să probeze situaţia evocată, precizez că nu pot confirma aspecte concrete referitoare la persoana despre care se face referire în articolele de presă", mai spune Augustin Lazăr.
"Este o grosolănie să spui că procurorul închidea sau deschidea pe cineva în penitenciar, că modifica mandatul de executare a pedepsei la care umbla doar judecătorul. Printre cele 50-60 de dosare, era posibil să fie şi o persoană ca domnul Filip şi condiţiile erau verificate în acelaşi mod la toate persoanele, indiferent de ce condamnare aveau. Procurorul nu avea contact cu condamnatul din penitenciar, iar comisia era la grefa penitenciarului. Îmi exprim regretul pentru drama acestui om despre care acum am auzit, pe care nu l-am cunoscut. Se vede că a suferit nevinovat. El avea o condamnare dată de un tribunal militar şi se afla la Aiud în executarea unei pedepse", a declarat Augustin Lazăr, la Realitatea Tv.
 
"Regret că drama acestui om, un disident politic care a crezut în convingerile sale şi a fost un om de onoare, a fost folosită de oameni interesaţi, pentru a ataca Justiţia, Ministerul Public, procurorul general. Aceste acte se ştie că erau cunoscute şi desecretizate de ani de zile, dar nu au fost scoase decât acum, când e nevoie să satisfacă interesele celor care au un interes major în procedurile judiciare şi pentru care se obţine cu dificultate un aviz de urmărire penală, persoane interesate de postul de procuror general", a mai spus Augustin Lazăr.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: