Cum a ajuns o româncă primul străin primit în Poliţia de Frontieră a Islandei: „Aveam impresia că am ajuns pe Lună“

Mirabela este primul străin acceptat să lucreze la Poliţia de Frontieră din Islanda. FOTO Arhivă personală

Mirabela Blaga a ales nordul îndepărtat al Europei pentru a-şi construi viitorul şi nu regretă deloc decizia, pentru că a devenit primul român care a absolvit facultatea de Drept în Islanda şi primul străin angajat la Poliţia de Frontieră.

Mirabela Blaga (36 de ani) locuieşte de 14 ani în Islanda, unde a ajuns pentru prima dată când a mers să-şi viziteze o prietenă. În acea vacanţă şi-a cunoscut viitorul soţ, un islandez, iar întâlnirea avea să-i schimbe traiectoria vieţii. 

La prima vedere, Islanda a lăsat-o rece, după cum mărturiseşte Mirabela. „În drumul meu de la aeroport, mă tot uitam în jur şi aveam impresia că am ajuns pe Lună. Erau multe câmpii nisipoase, lavă, munţi pietroşi şi gheţari, ceea ce pentru mine era ceva nemaivăzut. Pe drum, nu prea vezi locuinţe, satele şi oraşele nu sunt foarte apropiate unele de celelalte. Mi se părea că sunt într-o imensă pustietate. La început, i-am privit pe islandezi ca pe nişte oameni foarte reci şi aveam impresia că sunt rasişti, însă, pe parcurs, mi-am dat seama că nu sunt deloc aşa. Ei sunt doar foarte timizi şi cu mult bun-simţ, nu vor să deranjeze. De fapt, islandezii apreciază foarte mult străinii care se adaptează culturii lor, care le învaţă limba, ba chiar îi primesc şi îi integrează cu braţele deschise. Toată munca pe care am depus-o, toţi anii mei de studii în Islanda au fost răsplătiţi în momentul în care am primit jobul de la Poliţia de Frontieră.“ 

În ciuda primei impresii, Islanda i-a devenit casă Mirabelei şi, chiar dacă startul a fost greoi, i-a oferit o carieră plină de satisfacţii, dar şi o familie fericită, fiind mama a două fetiţe. 

A repetat liceul şi a absolvit Dreptul

La scurt timp după ce s-a stabilit în mica ţară insulară s-a confruntat cu o mare problemă: îşi dorea să urmeze o facultate, însă studiile din România nu erau recunoscute, aşa că a fost nevoită să repete liceul. 

„Deoarece în Islanda o mare parte din studii nu mi-au fost recunoscute, la vârsta de 25 de ani, dat fiind faptul că-mi doream şi foarte mult să învăţ islandeza la perfecţie, am luat decizia să fac liceul de la zero. Am terminat liceul de Economie şi Marketing în trei ani, iar apoi am urmat facultatea de Drept, în limba islandeză, la Universitatea din Reykjavik. Am fost primul român care a absolvit facultatea de Drept în Islanda şi al doilea cetăţean străin care a reuşit acest lucru. Am terminat facultatea în doar trei ani, împreună cu alţi 36 de studenţi din cei 126 care s-au înscris. Eu sunt mândră de acest lucru, mai ales că a necesitat un efort maxim“, spune Mirabela.

Dar nu s-a mulţumit cu atât. A obţinut şi cetăţenia islandeză, iar acum este în anul doi la master şi se află la Barcelona, în Spania, cu un program Erasmus. Mai are un singur pas până să devină primul avocat româno-islandez. În toamnă, ea îşi va scrie lucrarea de masterat şi apoi va putea intra oficial în sistemul de justiţie din Islanda. 

Cu mici speranţe, spre frontieră

În paralel cu studiile, Mirabela a muncit în diverse domenii. Primele sale joburi au fost în restaurante, baruri, hoteluri, menaj, cosmetică, producţia medicamentelor. La sfârşitul liceului, a obţinut şi primul job „de birou“, lucrând ca secretară la o firmă de construcţii. Când a început facultatea şi deja stăpânea foarte bine limba islandeză, s-a angajat ca translator şi interpret la o agenţie de traduceri cu care mai colaborează şi în prezent. Ulterior, a muncit la departamentul de securitate aeroportuară al aeroportului internaţional din Islanda, iar apoi la compania aeriană Wow. De aici a făcut marele pas spre actualul job de poliţistă de frontieră. 

„Mi-am făcut stagiatura la Directoratul de Imigrări al Islandei, unde am învăţat o mulţime de lucruri şi am câştigat o bogată experienţă în tot ceea ce ţine de practica şi legile internaţionale, europene şi naţionale ale imigraţiei, dar şi în ceea ce priveşte azilul. În acea perioadă, am văzut şi un anunţ prin care se recrutau poliţişti de frontieră şi am decis să trimit un CV, dar vă spun sincer că aveam mici speranţe că voi fi acceptată. Însă, norocul mi-a surâs şi am fost chemată la interviu. A urmat un curs de calificare, care a fost încheiat cu mai multe examene şi o perioadă de training de trei luni. Lucrez în continuare, dar am luat o pauză deoarece mi s-a oferit şansa unei burse Erasmus. Însă aştept cu nerăbdare să mă întorc la locul de muncă“, susţine românca.

Solicitată ca translator 

Mirabela spune că nu a întâlnit probleme create de cetăţeni români la punctul de frontieră. Au existat doar cazuri minore, în care turiştii români nu au avut documentaţia necesară pentru a trece frontiera. 

„Am avut, în schimb, cazuri de cetăţeni străini care pretindeau a fi români, cu acte false româneşti, şi încercau să treacă graniţa ilegal sau să ajungă în Islanda pe piaţa muncii pe baza unei false identităţi. Din experienţa personală şi din statistică, în cele mai multe cazuri de acest gen sunt implicaţi cetăţeni din ţări care încă au nevoie de viză pentru a munci în Islanda, ţări precum Moldova, Albania şi Georgia. Spre nenorocul lor, islandezii au şi o româncă la poliţia de frontieră“, spune amuzată Mirabela.

Cu toate acestea, ea a fost solicitată ca translator şi interpret în diverse cazuri în care au fost implicaţi români, fie ca victime, fie ca infractori.    

Cred că şi noi, românii, ar trebui să fim mai uniţi, mai ales peste hotare, să ne iubim şi să promovăm mai mult identitatea noastră, pentru că şi noi avem foarte multe calităţi şi oameni care au realizat şi realizează lucruri deosebite. Mirabela Blaga poliţistă de frontieră

Islandezii, printre cei mai uniţi europeni

Mirabela Blaga se simte perfect integrată în Islanda, însă admite că i-a fost cel mai greu să se acomodeze cu mâncarea şi clima rece, iar cele mai mari bătăi de cap le-a avut când a început să înveţe limba islandeză. Nu idealizează societatea islandeză, însă consideră că nordicii ar putea să inspire alte naţiuni în unele privinţe. 

„Nu ştiu neapărat dacă este ceva anume ce au islandezii şi care ne lipseşte nouă, românilor. Poate doar faptul că sunt foarte uniţi ca societate, sunt foarte patrioţi. Îşi iubesc ţara şi sunt foarte mândri că sunt cetăţeni islandezi, se ajută între ei oriunde ar fi în lume. E de apreciat că sunt foarte culţi, citesc mult, iar cărţile sunt cele mai obişnuite cadouri pe care şi le fac de Crăciun. Pe lângă asta, islandezii sunt şi foarte bine informaţi şi îşi cunosc drepturile constituţionale şi legile. Cel mai bun exemplu este criza financiară din 2008. Oamenii au forţat guvernul de atunci să demisioneze, după ce guvernanţii au vrut să oblige populaţia să returneze un credit către FMI. Astfel, fiecare cetăţean ar fi trebuit să plătească, pe o perioadă de 15 ani, câte 100 de euro lunar, plus dobândă. Impresionant a fost faptul că cetăţenii şi instituţiile politice s-au unit, iar preşedintele de atunci a refuzat ratificarea acestei propuneri legislative. În schimb, s-a organizat un referendum în acest sens, la care peste 90% din islandezi au votat împotriva returnării datoriilor. Ceea ce a urmat a fost sporirea transparenţei şi aplicarea standardelor privind lupta împotriva corupţiei, adoptarea legilor corespunzătoare şi schimbarea constituţiei“, a explicat Mirabela.