Cluj: SERIAL Viaţa cu salariul minim: Suc "moca" după o zi ca menajeră (Ziua 13)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi studenţi vor trăi, o lună, cu 461 de lei. Andrei Muntean a primit cadou, ieri, mai multe sticle de suc, după ce a lucrat ca menajeră o zi întreagă. Robert Kovacs se pare că nu s-a trezit încă după concertul de ieri seară, unde a mers pe banii câştigaţi la poker.

Citeşte totul despre serialul "Viaţa cu salariul minim"

Ieri, Andrei a făcut pe menajera şi şi-a ajutat câţiva colegi cu curăţenia. Ce a făcut nu am aflat, însă tânărul povesteşte că a primit cadou câteva sticle de suc. "Pentru o zi ca menajeră am făcut rost de o sticlă de Cola, una de Nestea şi un litru de Santal (chiar nu ştiam ce gust are Santalul)", spune el.

Azi, promite Andrei, ne va povesti despre lipsa de comunicare care domneşte în România, asta după ce zilele trecute a început să tragă câteva concluzii referitor la problemele cu care se confruntă cei care trăiesc din bani puţini. "Este o lipsă acută de comunicare, de fapt cronică şi cred că dacă ar exista mai multă bunăvoinţă, nu tehnologie (că de tehnologie, Doamne ajută, nu ducem lipsă), ţara noastră ar fi mai aproape de mai bine", adaugă studentul.

Aseară nu doar Robert a chefuit, ci şi Andrei. "Seara a fost minunată. A început cu ţuică libre şi s-a terminat tot cu ţuică libre. Cred", se amuză tânărul.

Citeşte aici povestea lor şi mai multe despre proiect

Vezi aici experienţele celorlalţi tineri implicaţi în experiment

viata cu salariul minim facebook
Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite