Prognoza meteo: Vremea extremă face prăpăd în România. Cât mai ţine canicula şi când se opresc vijeliile devastatoare

Prognoza meteo: Vremea extremă face prăpăd în România. Cât mai ţine canicula şi când se opresc vijeliile devastatoare

Vreme extremă în ţara noastră FOTO Shutterstock

Vremea va fi călduroasă, cu disconfort termic ridicat în majoritatea regiunilor, dar instabilă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi local în zonele de câmpie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Conform meteorologilor, se vor semnala averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi condiţii de grindină local în extremitatea de vest şi nord-vest şi pe suprafeţe mici în restul teritoriului.  În următoarele două zile, vremea se menţine călduroasă dar instabilă. Indicele temperatură-umezeală va trece de pragul critic de 80 de unităţi mai ales în zonele de câmpie. 
 
Val de căldură sufocantă în toată Europa
 
Europa s-a confruntat săptămâna aceasta cu furtuni violente, scrie mediafax care citează Euronews, dar săptămâna viitoare va fi marcată de un val de caniculă, cu temperaturi cuprinse între 35 şi 40 de grade Celsius în Franţa şi Italia.
 
În regiunile nordice ale Spaniei, temperaturile ar putea chiar să depăşească pragul de 40 de grade Celsius. Un val de aer fierbinte din Africa de Nord este motivul creşterii temperaturilor.
 
Astfel, localităţi precum Madrid, Paris, Frankfurt sau Berlin ar putea să înregistreze temperaturi de peste 32 de grade timp de mai multe zile consecutive. Aceste temperaturi afectează în principal copiii şi persoanele în vârstă. „Cu toate că va fi de scurtă durată, acest val de caniculă se va face remarcat prin intensitatea sa”, anunţă Météo France. Meteorologii au avertizat la începutul acestei luni că valurile de căldură vor deveni un fenomen obişnuit vara aceasta în Europa. Potrivit Agenţiei Europene pentru Mediu, 2018 a fost unul dintre cei mai călduroşi trei ani din istoria înregistrărilor meteo din Europa.
 
Instabilitate accentuată
 
Conform ANM, duminică, în vestul, nordul, centrul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin înnorări, averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi posibil căderi de grindină. În restul teritoriului, vremea va fi călduroasă, iar manifestări specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala pe arii mai restrânse. Cantităţile de apă vor fi local mai însemnate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 27 şi 34 de grade, iar cele minime între 12 şi 24 de grade.
Nici săptămâna viitoare nu vine cu vreme mai bună. În primele trei zile, vremea se menţine călduroasă în cea mai mare parte a ţării. Gradul de instabilitate atmosferică va fi ridicat în majoritatea regiunilor, în special în primele două zile.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările