Prognoza meteo: Când scăpăm de valul de frig şi de ploi. Unde vin ninsori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vreme deosebit de rece şi cu precipitaţii şi în weekend FOTO pixabay.com
Vreme deosebit de rece şi cu precipitaţii şi în weekend FOTO pixabay.com

Temperaturi scăzute, ploi în majoritatea reginilor şi lapoviţă şi ninsori la munte. Sfârşitul de săptămână se anunţă cu vreme rece şi mohorâtă. Abia de luni, 18 octombrie, temperaturile cresc uşor.

Vineri, 15 octombrie, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), vremea va fi deosebit de rece în majoritatea zonelor ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări în jumătatea de sud-est şi va ploua în Muntenia, local în Oltenia şi în Dobrogea şi pe arii restrânse în Moldova şi în Transilvania. În zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, la altitudini mari, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sud-est.

Temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 14 grade, iar cele minime se vor situa de la -3 grade în depresiuni până spre 10 grade pe litoral. Izolat se va produce brumă şi vor fi condiţii de ceaţă.

Va ploua şi în Bucureşti, iar vântul va avea unele intensificări. Temperatura maximă va fi de 10…11 grade, iar cea minimă de 6…7 grade.

Sâmbătă, 16 octombrie, conform ANM, valorile termice, în special cele diurne, vor caracteriza în continuare o vreme deosebit de rece în cea mai mare parte a ţării. Înnorările vor persista în sudul, estul şi parţial în centrul ţării, cu probabilitate de ploaie ridicată în zona Olteniei, Munteniei, Dobrogei şi în sudul Moldovei. 

Pe crestele Carpaţilor Meridionali şi de Curbură vor mai fi posibile precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile sud estice. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 16 grade, iar cele minime între -1 şi 9 grade. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.

În Capitală, valorile termice diurne vor fi mult mai scăzute decât în mod caracteristic datei. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 11 grade, iar cea minimă va fi de 6…7 grade.

Vă mai recomandăm şi:

Experţii în sănătate susţin solicitarea de carantinare a Capitalei: Este revoltător faptul că o decizie de sănătate publică este suspendată pe criterii strict politice

Coloşii abandonaţi din Valea Jiului. Cum a ajuns ţinutul minier o uriaşă vale a ruinelor FOTO

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite