ANM: Vremea se încălzeşte. Unde se anunţă caniculă, cât cresc temperaturile
0
Vremea se încălzeşte. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), temperaturile vor urca până la 36 de grade. Maximele termice se vor încadra, marţi, între 23 şi 33 de grade, cu cele mai mari temperaturi în sudul Olteniei. După-amiază sunt prognozate ploi la munte, în Maramureş şi Moldova şi doar izolat în celelalte regiuni
În noaptea de marţi spre miercuri mai sunt posibile ploi în estul Transilvaniei, în nordul Moldovei şi în zonele montane. Ploile vor fi însoţite şi de descărcări electrice. Minimele se vor încadra între 10 şi 20 de grade, iar în estul Transilvaniei vor fi condiţii de ceaţă.
Şi pe litoral vremea va fi frumoasă marţi, cu cer variabil, mai mult senin şi vânt slab şi moderat. Temperatura aerului va urca până la 28 de grade Celsius. Noaptea care urmează va fi una senină cu minime între 18 şi 20 de grade.
În următoarele doua zile vremea devine caniculară mai ales în partea de sud-vest a ţării, Banat şi Oltenia, unde disconfortul termic va fi accentuat. La munte şi în nordul ţării sunt prognozate averse cu tunete şi fulgere. Izolat vor fi şi condiţii de grindină. Maximele vor fi cuprinse între 28 şi 36 de grade Celsius, iar minima termică va fi de 10 grade în depresiuni.