Turul Europei cu Dacia 1300. „Am descoperit pe internet o pagină dedicată acestor maşini. Exact ca un copil am zis că vreau şi eu una“

Gheorghiţă Alexe, la volanul ”Reginei”

Cercul colecţionarilor de autoturisme Dacia 1300 primeşte nu numai nostalgici ai acelei perioade, ci şi pasionaţi de maşini retro care aveau câţiva anişori atunci când aceste maşini ieşeau pe poarta fabricii. Unul dintre ei, buzoianul Gheorghiţă Alexe, deţine 13 Dacii vechi de peste 40 de ani, iar cu una dintre ele a parcurs anul trecut mii de kilometri prin marile capitale ale Europei.

Bătrâna Dacia 1300 călită anul trecută în turul Europei de buzoianul pasionat de Dacii Gheorghiţă Alexe a fost fabricată în anul 1971 şi a fost complet restaurată după ce a stat 24 de ani nemişcată în garajul unui pensionar din judeţul Vâlcea. 

Proprietarul ei de acum mărturiseşte că pasiunea pentru vehiculele pe care le admira în copilărie a pornit de la un Trabant, cu aproximativ cinci ani în urmă.

„În timp ce mă întorceam de la Vulcanii Noroioşi, am văzut doi bătrâni, soţ şi soţie, cu un Trabant oprit într-o pantă. Rămăseseră fără discul de ambreiaj. M-am oprit ca să îi trag la deal şi atunci am studiat maşina. I-am deschis capota, m-am uitat la motor, la butoane, şi deodată am simţit că vreau şi eu maşina asta. Am ajuns acasă, am intrat pe internet, seara, şi am găsit-o la Braşov. L-am găsit pe proprietar, un bătrânel, în timp ce o ştergea, în faţa porţii“, spune Gheorghiţă Alexe.

Două săptămâni a durat negocierea cu proprietarul Trabantului, câştigat în tinereţe la loz în plic. Buzoianul cuprins de pasiunea pentru maşinile vechi a continuat să caute „bătrâne“ pe patru roţi. 

La o lună după ce şi-a cumpărat maşina de producţie germană (RDG), pe care nici nu apucase să o ducă la restaurare, Gheorghiţă a descoperit o pagină de internet dedicată Daciilor 1300 şi, „exact ca un copil, am zis că vreau şi eu una“. 

„Pe prima am găsit-o la Vâlcea, unde proprietarul cerea 2.500 de euro pe ea. Am negociat şi i-am dat 8.000 de lei. Avea doar 32.000 de kilometri. Maşina arăta foarte bine şi am venit pe roţi de la Vâlcea. Am ţinut-o un an cu vopseaua originală după care am dus-o la un atelier specializat, din Bucureşti, unde am vrut să o revopsesc pentru că mai avea mici zgârieturi. Un an şi jumătate a durat recondiţionarea ei. Am demontat totul de pe ea şi am pus aceleaşi piese, nimic nou. Este sută la sută maşina originală“, declară Gheorghiţă  Alexe. 

Maşina face parte din primele serii produse la fabrica din Mioveni, cu piese aduse din Franţa. Era într-o stare excelentă, pentru că proprietarul ei, fost şef de gară în Vâlcea, o ţinea mai mult pentru concedii prin judeţ şi rare drumuri până la mare. Mândru de achiziţia sa, tânărul a botezat-o „Regina“.

14.000 de Km în trei săptămâni 

Bătrânul autoturism a trecut testul de rezistenţă în vara anului 2018, când Gheorghiţă Alexe a pornit la volanul lui într-un tur al Europei care avea să adune peste 14.000 de kilometri în trei săptămâni. Şi-a umplut portbagajul cu provizii şi câteva piese de schimb, apoi a plecat la drum. Până să pornească spre vestul Europei, buzoianul îşi testase maşina cu un drum până pe litoralul românesc.

„Eu lucrez în Elveţia, venisem acasă pentru un concediu şi am hotărât să plec cu Dacia prin Europa. Simţeam că mă va duce la destinaţie şi mă va aduce şi acasă, chiar dacă prietenii mă descurajau şi îmi ziceau că nici până în Arad nu voi ajunge. Mi-am luat disc de ambreiaj, placă de presiune, piesele despre care credeam eu că mă vor lăsa pe drum. Traseul până la graniţă a fost Buzău, Braşov, unde am casă, Arad. Mergeam până la ora zece seara“, povesteşte şoferul temerar. 

Gheorghiţă şi „Regina“ lui au ieşit din România pe la Nădlac, cu gândul să ajungă mai repede la Budapesta. Vameşii români l-au tras pe dreapta ca să facă poze cu Dacia pe care proprietarul ei o decorase cu multe însemne naţionale şi steguleţe tricolore. 

L-au întrebat unde vrea să meargă cu ea iar, după ce le-a răspuns că pornise într-un tur al continentului, angajaţii punctului de trecere au zâmbit şi i-au zis că sigur o să-l vadă înapoi cu ea, pe platformă, peste numai două, trei ore. 

„Nu m-au descurajat şi i-am spus «Reginei» să ne vedem de treabă. După Budapesta, pe autostradă, a fost spectacol. Am fost claxonat tot timpul de TIR-iştii români şi cum Dacia nu stă foarte bine la antifonare mă asurzeau toate claxoanele. Îl vedeam ca pe un semn de încurajare. Ei observau steguleţele de pe ea, însemnele ţării, şi le dădeam ocazia de a se mândri în ţările prin care am fost“, spune Gheorghiţă.

Buzoianul a avut tot timpul grijă să nu ceară prea mult de la maşina sa. A ţinut cont de sfaturile unor mecanici experimentaţi, astfel că odată ajuns pe autostrada Ungariei şi-a frânat tentaţia de a călca pedala de acceleraţie până la podea. 

„Ea merge până la 120 de km/h, dar am vorbit cu mecanici, care mi-au zis să nu trec de suta de kilometri pe oră. Atât cât să ud bine motorul. Oricum, întreceam TIR-urile care au limitare la 90 de kilometri pe oră. M-am înarmat cu multă răbdare“, spune Gheorghiţă Alexe. 

A trecut în Austria şi a mers fără oprire până la Viena, unde a înnoptat. Pe drum, buzoianul a ţinut legătura în permanenţă cu un veteran al şoferilor de Dacii din România, care l-a sfătuit să aibă grijă la combustibilul din vest, pentru că „în Europa este altfel de benzină, nu ca cea veche cu plumb pe care o foloseau ei, şi să caut un aditiv ca să amestec în benzină“.

Benzina cu cifră octanică ridicată folosită într-un motor vechi i-a cauzat „Reginei“ prima problemă, spune proprietarul ei. La sfatul mecanicului din ţară, buzoianul a cumpărat dimineaţa un înlocuitor de plumb, iar când a ridicat capota şi s-a uitat la bujii a observat efectele produse deja: o bujie era topită din cauza arderii mai puternice. „Am schimbat bujia pentru că după 100, 200 de kilometri începea să dea semne. La orice plin completam cu acel aditiv“, spune Alexe.  

Germania i s-a părut interminabilă, mai ales că şofa pe o vreme ploioasă. S-a cazat la un hotel din Passau, iar dimineaţă a plecat spre Olanda, în care avea să ajungă după o zi de condus, la miezul nopţii. Ploua atât de tare, îşi aminteşte Gheorghiţă, încât ştergătoarele nu mai făceau faţă. Oprea la fiecare sută de kilometri, verifica motorul ca să vadă dacă nu a plesnit ceva, vreun furtun; o lăsa câteva zeci de minute să se răcească şi pornea din nou la drum.

A stat o zi şi o noapte în Belgia, apoi a mers în Franţa. La Paris a stat cel mai mult, patru zile, spune buzoianul. A plimbat-o pe Regina prin centrul Parisului, unde şi-a dat întâlnire cu câţiva români pasionaţi de maşini vechi. Unii voiau să îi dea bani pentru combustibil, hrană, cazare, crezând că buzoianul este iniţiatorul vreunei acţiuni umanitare.

Dacia lui Gheorghiţă Alexe a dat primele semne serioase de „oboseală“, după primele două zile de străbătut bulevardele Parisului. 

„La o zi după ce s-a gripat schimbătorul de viteze, pompa de frână a avut probleme. În parcarea hotelului, începuse să curgă lichidul. Mă speriasem un pic pentru că ştiam că nu aveam piese pentru aşa ceva. Apoi m-am încurajat singur, zicându-mi că Dacia noastră este Renault 12 la bază, franţuzească, şi că dacă nici la ei nu găsesc atunci unde“, povesteşte şoferul.

Câţiva prieteni din Franţa l-au pus pe buzoian în legătură cu o familie de români care deţine un magazin de piese auto la Paris. Deşi piesa de schimb costa 130 de euro, proprietarii magazinului i-au lăsat-o la jumătate de preţ. 

Prin însorita Spanie, fără aer condiţionat

După alte două zile de vizite prin sudul Franţei, a trecut graniţa către Spania. Mărturiseşte că i-a fost cel mai greu în Peninsula Iberică pentru că era foarte cald. Gheorghiţă spune că acesta a fost testul „Reginei“ la temperaturi ridicate, dar şi proba de anduranţă pentru şofer, într-o maşină fără aer condiţionat.

„În toiul verii, temperatura în Spania ajungea ziua la 40 de grade Celsius. Am decis să schimb programul şi să merg mai mult noaptea, cu geamuri deschise, aşa cum mergeau părinţii noştri. Am mai avut probleme cu pompa de benzină în Spania, din cauza uzurii. Am schimbat-o apoi nu am mai avut deloc probleme. Am ajuns la Madrid, apoi în Portugalia, la Lisabona, unde am întâlnit mulţi români. Aici îmi cereau să le-o vând“, declară buzoianul.

La întoarcerea în ţară a ales alt traseu, prin Monaco, Italia, Elveţia, unde a stat o săptămână, apoi Italia, Slovenia, Ungaria şi România.   

Trei săptămâni a durat turul Europei cu Dacia 1300. Când a cumpărat maşina de la pensionarul vâlcean, indica în bord doar 32.000 de kilometri. A urcat kilometrajul, după călătoria prin cele 12 ţări la aproape 50.000 de kilometri.

„Mai mult de şapte litri de benzină la suta de kilometri nu a consumat. Am avut un buget de 4.000 de euro şi i-au ajuns. Cheltuielile mari au fost cu cazarea şi mâncarea. Un plin îmi ajungea la 600 sau 700 de kilometri. Cu o maşină nouă câştigam timp însă nu avea niciun farmec, nu exista impactul acesta pe care l-am produs printre români, sentimentul de mândrie“, este de părere proprietarul „Reginei“. 

Cu Dacia Sport pe „Drumul mătăsii“ 

Gheorghiţă Alexe deţine în colecţia sa încă 12 autoturisme Dacia, din toată gama, între care şi un model produs pentru export în Columbia. Au fost doar 500 de bucăţi fabricate în anii ’80 pentru a deveni taximetre în capitala Bogota, însă nu au mai apucat să ajungă peste ocean, fiind refuzate la export.  

Buzoianul pregăteşte acum o Dacia Sport pentru o cursă extrem de solicitantă, atât pentru maşină, cât şi pentru şofer, până în China, pe traseul cunoscut ca Drumul Mătăsii. În vara anului 2020 a programat turul Asiei, care va însemna parcurgerea a peste 18.000 de kilometri în două luni. Îl va lua coechipier pe prietenul său Vali Carabaş, şi el pasionat de maşini retro.