Tânăr din Buzău care transporta ilegal petarde şi artificii, dat de gol de un gest copilăresc VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa IPJ Buzău
Sursa IPJ Buzău

Graba l-a băgat în bucluc pe un tânăr afacerist din Buzău. El s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins transportând o mare cantitate de petarde şi artificii, cu puţin înainte de a obţine autorizaţiile pentru comercializarea lor.

Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, este legumicultor, iar în această perioadă s-a gândit să-şi completeze venitul prin comercializarea de petarde şi artificii.

Pentru a intra cu noua activitate în legalitate, a depus cerere de autorizare, însă a pornit în aprovizionarea cu petarde şi artificii, până să intre în posesia documentului. 

Şi-a încărcat maşina, la Bucureşti, cu aproape 4.000 de articole pirotehnice iar pe drumul de întoarcere, bărbatul a aprins o pedardă. Ghinionul a făcut ca în apropiere să fie un echipaj de poliţie, care a auzit pocnitura.

Un număr de 3.918 articole pirotehnice din categoriile F2 şi F4, în greutate de 120 de kilograme, au fost ridicate de poliţişti din maşina buzoianului.

  

Totodată, în portbagajul vehiculului au mai fost descoperite recipiente care conţineau 15 litri de substanţă lichidă, prezentând inscripţii cu multiple simboluri de periculozitate, specifice substanţelor toxice. 

Articolele pirotehnice pot fi comercializate doar în spaţii destinate vânzării unor astfel de articole, numai după obţinerea autorizaţiei de a le deţine şi comercializa din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă, a Poliţiei şi a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

VIDEO Turiştii români redescoperă Vulcanii Noroioşi după lunga perioadă de restricţii impuse de pandemie

FOTO Start în modernizarea unui drum turistic din judeţul Buzău, neasfaltat de peste patru decenii

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite