VIDEO Zece curţi şi anexe gospodăreşti, inundate la Deseşti, în urma unei ruperi de nori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O rupere de nori ce a avut loc în această după-amiază a dus la inundarea a zece curţi în localitatea Deseşti. Drumul Naţional 18 a fost, de asemenea, acoperit cu aluviuni şi şovoaie de apă în zona localităţii afectate.

A fost nevoie de intervenţia pompierilor militari pentru a ajuta la îndepărtarea apei şi aluviunilor aduse de apa care a invadat 10 curţi în localtatea Deseşti din Maramureş. Ploaia torenţială care a căzut în urma fenomenului cunsocut ca „rupere de nori” a făcut ca într-un scut timp să se ormeze torenţi pe versanţi, care au ajuns, api, în şosea şi în curţi.

„Pe raza unităţii administrativ teritoriale au căzut într-un interval scurt precipitaţii abundente (rupere de nori). Cantităţile de apă cumulate au condus la formarea de torenţi de pe versanţi. Acestea au transportat aluviuni (material lemnos, vegetaţie şi noroi), care au colmatat podeţe. Şuvoaiele de apă s-au revărsat pe drumul naţional şi au inundat zece curţi gospodăreşti şi anexe. Pentru eliminarea efectelor negative produse de fenomenele periculoase au intervenit pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Sighetu Marmaţiei, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Deseşti şi angajaţi de la societatea comercială care execută lucrări pe DN 18”, a menţionat preşedintele CJSU, prefectul Vasile Moldovan. 

Autorităţile locale vor transmite raportul operativ cu privire la pagubele produse de inundaţii, care va fi transmis la Ministerul Afacerilor Interne.

Mai puteţi citi:

A fost prins unul dintre autorii jafului bancar din Baia Mare din luna mai. Hoţii i-au ameninţat pe angajaţii băncii cu pistolul şi maceta

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite