Cum îşi fac caprele negre... pedichiura. Imagini spectaculoase publicate de Romsilva VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
capre

Romsilva a publicat vineri imagini spectaculoase cu capre negre din Munţii Rodnei, în timp ce-li fac siesta şi chiar... pedichiura, după cum notează chiar autoritatea care administrează pădurile.

„Unele capre negre îşi fac siesta sau trag un pui de somn la amiază, altele îşi fac chiar...pedichiura, în timp ce o capră neagră stă şi veghează întreg grupul”, scrie Romsilva în descrierea filumleţului de câteva minute, precizând că imaginile au fost surprinse  în Parcul Naţional Munţii Rodnei de Ioan Muntean.

Romsilva prezintă câteva dintre particularităţile caprei negre:

Capra Neagră are habitatul în zonele stâncoase montane din Europa.

Caprele negre au de obicei un singur ied, mai rar câte doi. Iezii sunt foarte jucăuşi şi ating maturitate la trei ani. Iedul este avertizat de capra neagră la observarea unui pericol printr-un sunet caracteristic.

Având musculatura dezvoltată şi copitele adaptate, despicate, capra neagră se poate deplasa cu uşurinţă în zone stâncoase, inaccesibile altor specii, unde-şi procură hrana şi se refugiază din faţa prădătorilor.

    

Parcul Naţional Munţii Rodnei, unul din cele 22 de parcuri naţionale 🇷🇴 şi naturale administrate de Regia Naţională a #Pădurilor – #Romsilva, este al doilea parc naţional din ţară ca suprafaţă, cu peste 47.000 de hectare, fiind situat în partea de nord a ţării, în judeţele #Maramureş şi #Bistriţa - Năsăud.

Romsilva - Parcul National Muntii Rodnei cuprinde o parte a Munţilor Rodnei şi are o faună  bogată, între care se regăsesc ‼️ capra neagră, cerbul carpatin, căpriorul, mistreţul, ursul, lupul, râsul, marmota, bursucul, jderul de copac, cocoşul de mesteacăn, cocoşul de munte sau acvila de munte.

VIDEO AICI

Baia Mare



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite