Ce performanţe au obţinut elevii de la Colegiul Naţional „Gheorghe Vrănceanu“. Cinci absolvenţi cu 10 pe linie în toţi anii de liceu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Colegiul Naţional „Gheorghe Vrănceanu“ din municipiul Bacău a reuşit să-şi reconfirme statutul de cel mai bun liceu, după performanţele elevilor la concursurile şi olimpiadele naţionale şi internaţionale. Potrivit evidenţelor, cinci absolvenţi ai colegiului din 2017 au luat numai nota 10 în toţi anii de studiu şi 33 au reuşit performanţa aceasta în clasa a 12-a.

Colegiul Naţional „Gheorghe Vrănceanu“  este cunoscut ca un liceu al elitelor din municipiul Bacău, unde sunt atraşi copiii dornici de şcoală şi de performanţă în educaţie. 

La acest colegiu au învăţat şi câteva persoane publice cu notorietate, cum ar fi fostul preşedinte Traian Băsescu sau afaceristul şi politicianul Viorel Cataramă. 

Graţie profesorilor de aici, adolescenţii excelează la concursuri naţionale la latină, matematică, chimie, istorie ş.a. „Sunt foarte mulţumit de rezultatele elevilor. Chiar sunt buni şi au un viitor frumos în faţă. M-am uitat şi eu pe note, parcă mi se par mari, cel puţin în acest an“, a precizat profesorul de matematică Andrei Gabriel, directorul Colegiului Naţional „Gheorghe Vrănceanu“.


Colegiul din Bacău, cu profil teoretic, este un loc în care universităţile din străinătate îşi racolează din timp viitorii studenţi. 

Totodată, elevii cunosc încă din clasa a 9-a că au nevoie de medii apropiate de 10 pentru a fi admişi la universităţile prestigioase din Occident sau de peste Ocean. „După afişarea mediilor la Bacalaureat va şti fiecare încotro se îndreaptă. Tot atunci vom şti şi cine este şef al promoţiei 2017. Sunt cinci elevi cu media 10 în toţi anii de liceu“, a mai declarat, pentru ziarul Adevărul, directorul Andrei Gabriel.

Andrei Gabriel

Andrei Gabriel, directorul Colegiului Naţional „Gheorghe Vrănceanu“ FOTO Mircea Merticariu

Liceeni cu 10 pe linie: Ioana Cazacu, Roxana Macovei, Olga Popescu , Nicolae Gabriel şi Andrei Tanasov


La Colegiul Naţional „Gheorghe Vrănceanu“ cinci liceeni au reuşit performanţa de a nu avea nicio medie de 9 pe parcul celor patru ani de studii. Este vorba de Ioana Cazacu, Roxana Macovei, Olga Popescu , Nicolae Gabriel şi Andrei Tanasov. Totodată, 33 de liceeni au încheiat clasa a 12-a în anul şcolar 2016-2017 cu media generală 10. Aceştia sunt următorii:
1 Aldea Bianca Ştefana XIIA
2 Budău George XIIA
3 Dediu Alexandra Petruţa XIIA
4 Dolineanu Mircea XIIA
5 Herţanu Cezara XIIA
6 Merticaru Andrei XIIA
7 Păduraru Dana XIIA
8 Salomea Teodor XIIA
8 Tocilă Anca XIIA
10 Tocilă Emilia XIIA
11 Vereş Teodora XIIA
12 Apetrei Iulia XII B                         
13 Balint Petruţa XII B                        
14 Boronea Ştefan XII B                         
15 Busuioc Răzvan XII B
16 Cazacu Ioana XII B
17 Cibotariu Anastasia XII B
18 Drăgoi Anca XII B
19 Frăţilă Ruxandra XII B
20 Guţu Vlad XII B                        
21 Iancu Dumitra XII B                         
22 Macovei Roxana XII B                        
23 Mihalache Adina XII B                        
24 Mitrofan Mihaela XII B                         
25 Popescu Olga XII B                        
26 Nicolae Gabriel XIIC                        
27 Tanasov Andrei XIIC                         
28 Adam Codrina XII D                        
29 Panciu Elisa Andreea XII D                        
30 Miron Raluca Elena XII F                        
31 Bădiţă Elena Diana XII G                        
32 Găbureanu Alexandra XII G                        
33 Stanciu Andreea XII G      

                 
Rezultate la Olimpiadele naţionale


Elevii pregătiţi de profesorii Florentina Neculau, Lucian Lazăr, Dinu Florentina, Rosenschein Mariana, Claudia Merticaru,Costantin Vasile, Angela Budău, Apetroaei Cristina, Lucian Şerban şi Luminiţa Costraş au reuşit să se întoarcă cu premii de la faza naţională a olimpiadelor. Potrivit evidenţelor de la Colegiul Naţional „Gheorghe Vrănceanu“,  elevii care au adus în liceu medalii şi diplome, ca semn al recunoaşterii calităţii actului de educaţie, sunt: Baston Radu, Belciu Miruna-Ioana, Belciu Miruna,Tanasov Andrei, Barcan Ioana, Iftimescu Gabriela, Lungu Mihai Adelin, Bichescu Călina, Mihai Crina-Teodora, Plotogea Sorana Adina, Dorodici Cristina, Leonte Teodora-Diana, Busuioc Enrico-Antonio. Popescu Olga şi Antal-Burlacu Mihaela.
 

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite