Angajatorii băcăuani caută doar şomeri cu experienţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Băcăuanii aflaţi în căutarea unui loc de muncă ies dezamăgiţi din sediul AJOFM
Băcăuanii aflaţi în căutarea unui loc de muncă ies dezamăgiţi din sediul AJOFM

Firmele din judeţ şi-au prezentat oferta de locuri de muncă disponibile la început de an. Cei peste 20.000 de băcăuani aflaţi în căutarea unei slujbe au la dispoziţie numai 294 de posturi, majoritatea în confecţii.

Începutul de an nu le aduce veşti bune tinerilor absolvenţi, care nu au avut niciodata serviciu. „Nu există locuri de muncă vacante nici pentru absolvenţii cu studii medii, nici pentru cei cu studii superioare. Toate posturile disponibile sunt destinate persoanelor care au experienţă în domeniile de activitate cerute de către angajatori“, a declarat Daniela Bălan, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Bacău.

Se caută confecţioneri, electricieni şi betonişti

Deşi la nivelul judeţului Bacău sunt luaţi în evidenţă aproape 20.500 de şomeri, AJOFM a scos la bătaie în prima săptămănă din 2010 doar 294 de posturi vacante.

Dintre acestea, 125 de locuri reprezintă oferta firmelor de confecţii, iar 25 sunt destinate persoanelor care au calificare de electrician. Norocoşi sunt însă şi cei care au calificări de fierar-betonist sau dulgher. Pentru aceştia, AJOFM a afişat 37 de posturi. 

Pe lista cu locurile de muncă vacante nu sunt decât 5 slujbe disponibile pentru cei aproape 500 de şomeri cu studii superioare. „Avem câte un post de şef secţie industrie alimentară, şef serviciu logistică, proiectant inginer mecanic, referent comerţ exterior şi unul de director de vânzări“, a mai spus Daniela Bălan.

Majoritatea şomerilor băcăuani nu sunt interesaţi de ofertă. „Eu am absolvit Facultatea de Marketing în 2006. Am lucrat trei ani la o companie de telefonie mobilă, însă de cinci luni nu mai am serviciu. Nu pot să mă duc electrician sau dulgher pentru că nu am făcut şcoală ca să fac muncă fizică“, spune Liviu Brischie. Acesta adaugă că nu este dispus să se înscrie nici la cursurile de recalificare.
În ianuarie, la AJOFM Bacău vor demara şapte cursuri de recalificare.

Zeci de concedieri în ianuarie
Începutul acestui an înseamnă pentru zeci de  băcăuani pierderea locului de muncă. Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) a fost deja notificat de către două firme că îşi vor trimite o parte dintre angajaţi acasă chiar în ianuarie. „Începând de pe 4 ianuarie au fost disponibilizaţi 28 de salariaţi de la Decart Oneşti. De pe 21 ianuarie vor intra în şomaj 40 de angajaţi de la Romstal Leasing, punct de lucru Bacău“, a precizat Dan Buftea, purtătorul de cuvânt al ITM Bacău.

Sorin Pascariu, ELECTRICIAN: Vom pleca în străinătate să muncim ca să ne putem întreţine copiii.

Simona Istrate,  PROFESOARĂ: Sunt foarte puţi-ne locuri de mun-că şi cei cu studii superioare nu au de unde alege.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite