Un bărbat a fost înşelat când voia să-şi vândă drujba. A fost plătit cu euro falşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un arădean care avea la vânzare o drujbă a fost păcălit de cumpărător. Acesta din urmă a achiziţionat drujba, însă a plătit cu bani falşi. Când păgubitul a realizat că a fost înşelat, a apelat la poliţişti.

Totul s-a petrecut zilele trecute în municipiul Arad, în zona Podgoria, unde s-a prezentat un cumpărător, după spusele lui din Timişoara, pentru a cumpăra o drujbă Husqvarna 3120 XP.

Preţul a fost de 850 de euro. Acesta a venit cu taxiul pentru a vedea şi proba drujba. După verificare a cerut scăderea preţului, însă proprietarul nu a fost de acord.

Dată fiind situaţia, nu a insistat şi a scos hotărât din buzunar banii. S-a încercat începerea unei conversaţii, a fost întrebat unde lucrează, însă a spus scurt că nu trebuie să se stie. Fiind seară, a scos banii, a plătit şi a plecat, pentru ca ulterior să se descopere că din cei 850 de euro, doar 50 erau adevaraţi şi 800 erau falşi.
De îndată ce s-a descoperit acest lucru, a fost contactată poliţia pentru a ajuta la prinderea acestui plasator de valută falsă.

Astfel, proprietarul a rămas şi fără drujbă şi fără bani.

Vă mai recomandăm: Romii săraci care au vrut să facă avere cu bani falşi au fost condamnaţi

Fabrică de bani falşi, descoperită la Oradea; membri ai clanului mafiot Napoli, ridicaţi de DIICOT

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite