PORTRET Călin Sulea, viitorul fizician pasionat de cubul Rubik

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 15 ani, Călin îşi antrenează memoria cu „speedcubing“, rezolvarea într-un timp cât mai scurt a celebrului cub. Tânărul viitor fizician este un împătimit al materiilor exacte şi al cifrelor. Deşi e la o vârstă fragedă, Călin încearcă de mai bine de un an să îşi perfecţioneze tehnica de rezolvare a cubului lui Rubik.

Profil
Născut: 31 decembrie 1995
Studii: Elev în clasa a VII-a la Şcoala Generală Nr. 5
Familie: Singur la părinţi

Chiar dacă în România fenomenul nu este atât de mediatizat, dovadă fiind şi faptul că de abia la sfârşitul anului trecut a avut loc prima întâlnire a „cuberilor“ români, Călin face tot posibilul să intre în breasla lor.
„De un an încoace mă ocup cu speedcubbing-ul, adică rezolvarea rapidă a cubului lui Rubik. În câteva zile am învăţat să îl rezolv şi apoi, mi-am propus să îl rezolv într-un timp cât mai scurt”, a spus Călin Sulea.

Chiar dacă e doar la început, rezolvarea cubului îi ia în prezent circa 30 de secunde, faţă de două minute cât îi lua atunci când s-a apucat de speedcubing. „Pentru rezolvarea cât mai rapidă a cubului lui Rubik trebuie înainte de toate să memoraţi anumiţi algoritmi. Sunt anumiţi paşi pe care trebuie să îi faci, iar unul poate avea şi treizeci de mişcări. Cert este că există mai multe tipuri de cuburi, unele şi cu şapte pătrăţele pe o singură latură”, a explicat Călin Sulea.

Obişnuit cu efortul


Iniţierea în speedcubing este strâns legată de capacitatea tânărului de a memora. Dovadă o face şi participarea anuală a acestuia la olimpiade, în special la matematică şi fizică, materii care l-au ajutat foarte mult în rezolvarea cubului. „Pot spune că matematica şi fizica m-au ajutat mult în speedcubing, şi invers. Am început să memorez mult mai uşor”, a spus tânărul.

Călin este obişnuit cu efortul pe termen lung. După ce şi-a dat testul de două ori la naţionala de română, tânărul de 15 ani îşi continuă acum ascensiunea în lumea cifrelor la fizică şi la matematică. „Tatăl meu e inginer şi de mic am fost învăţat să gândesc logic. La început româna mi se părea mai uşoară, dar nu mă satisfăcea pentru că nu îmi oferea un răspuns exact. Pe de cealaltă parte, cu matematica şi fizica e exact invers, iar logica este principalul factor care te ajută la examene. Începând cu clasa a V-a, am participat la olimpiade în fiecare an. Sunt obişnuit deja cu lucrul şi cu exerciţiile. Pot spune chiar că am deja antrenament şi rezistenţă la competiţii”, a încheiat Călin Sulea.

Întrebări şi răspunsuri

Cum a fost experienţa la Naţionala de Fizică?
Recunosc că a fost destul de greu şi diferit în comparaţie cu faza judeţeană. Am reuşit să iau locul doi ca punctaj la proba practică.

Eşti olimpic de meserie? Când mai rămâne timp şi pentru speedcubbing?

Ori de câte ori am timp liber. Am mai multe tipuri de cuburi astfel că oriunde a-şi fi să am măcar unul la îndemână. Am chiar şi pe telefonul mobil, atunci când sunt în pauză la şcoală.

Vrei să continui cu fizica şi după generală?
Tot ce e posibil. Încă nu m-am gândit la ce voi face pe viitor. Tot ce ştiu este că voi continua liceul la Moise Nicoară, tot la ceva pe profil.

Ce-i place
„Îmi place foarte mult să mai ies în timpul puţin liber pe care-l am. Îmi place să citesc, în special romane since-fiction. Îmi place să fac sport, dar din păcate timpul nu îmi permite. Am încercat până acum basketul, aikido, jujitsu, iar recent judo“.

Ce nu-i place
„Nu m-am gândit niciodată la lucrurile care nu îmi plac. Cred totuşi că înainte de toate nu îmi place să vin nepregătit la vreo disciplină pe care o studiez la şcoală. Nu îmi stă în fire. Nu îmi place să pierd timpul fără să fi realizat ceva“.




  

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite