Gellu şi Lygia Naum, o poveste de dragoste dincolo de cuvinte: convinsă că-şi va ajuta soţul bolnav să se facă bine, soţia scriitorului s-a ras în cap
0
Gellu şi Lygia Naum au trăit o poveste de dragoste care a durat 60 de ani. Dincolo de cuvinte, plină de miracole, bazată pe comunicare extrasenzorială, suprarealistă, incredibilă şi împlinită. Aşa a fost dragostea celor doi soţi care s-au întâlnit în timpul războiului şi nu s-au mai despărţit niciodată.
„Pentru mine, de când mă ştiu pe lume, dragostea a fost necesitatea care mi-a ocupat punctul central al existenţei şi pe care, sper, am realizat-o cel mai deplin”, spunea Gellu Naum, cel mai reprezentativ scriitor român al curentului suprarealist. Poetul, eseistul, dramaturgul şi scriitorul de origine aromână a scris, a trăit şi, mai ales, a iubit într-o altă dimensiune, suprarealistă, în care dragostea a reprezentat scopul central al vieţii.
Jumătatea lui Naum a fost Lygia, femeia cu care a împărţit 60 de ani de căsnicie şi cu care a trăit o poveste de iubire suprarealistă, asemenea scrierilor sale. Soţiei sale, Lygia, i-a dedicat romanul ”Zenobia”, scriere inspirată din incredibila lor poveste de iubire, presărată cu miracole greu de explicat şi înţeles. ”Dragostea, înţelegerea şi împlinirea dragostei sunt dincolo de tot ce am spus, acolo unde încep incredibilul şi incomunicabilul”, mai spunea Naum. Pentru scriitor, ”incredibilul şi incomunicabilul” au început în momentul întâlnirii cu Lygia.
Întâlnirile
Născut la Bucureşti pe 1 august 1915, fiul poetului Andrei Naum a început să scrie versuri pe vremea când era elev al Liceului ”Dimitrie Cantemir” din Bucureşti. S-a apucat de poezie în urma unui pariu pus cu colegii şi a debutat cu două poezii publicate în revista ”Cuvântul”. S-a dedicat studiului filosofiei la Universitatea Bucureşti, iar în 1938 a plecat la Paris pentru a-şi continua studiile la Sorbonna. Revenit în ţară în 1939 a fost mobilizat şi trimis pe frontul de Răsărit.
Lygia a apărut în viaţa lui Naum în perioada în care era concentrat pe front. Întâlnirea n-a fost dragoste la prima vedere, ci mai degrabă un concurs de împrejurări în care revelaţia iubirii a venit mult mai târziu. S-au cunoscut la o petrecere în care, în urma unui joc de societate, lui Naum i-a revenit sarcina de o săruta pe Lygia. S-au revăzut mai târziu, în casa unui alt prieten, la o şedinţă de hipnoză. Întâmplător, Naum a fost singurul care a reuşit să o hipnotizeze pe tânăra de 20 de ani. În următorii doi ani, în care Naum a fost concentrat pe front, cei doi s-au văzut sporadic.
Revelaţia iubirii a venit pentru Lygia în 1943. "Pe 12 februarie 1943, Lygia a simţit că trebuie să-l vadă pe Gellu, care era concentrat la o unitate în Constanţa. Fiindcă era vreme de război, pentru a putea părăsi Bucureştiul avea nevoie de autorizaţie. S-a dus la poliţie, a stat la o coadă nesfîrşită şi a obţinut autorizaţia. Sîmbătă, 14 februarie, la ora 11:00 noaptea, Lygia se afla în Constanţa, căutînd Strada Mircea cel Mare, unde Gellu locuia în gazdă. A găsit adresa, a bătut în geam şi i-a auzit vocea – îl găsise. În frigul cumplit al acelei camere, cele două jumătăţi ale androginului Naum s-au întregit pentru prima oară, chiar de Ziua Îndrăgostiţilor, sărbătoare despre care aveau să afle zeci de ani mai tîrziu", scrie Iulian Tănase în "Poveste adevărată despre reîntregirea androginului Naum".
Peste un an, a fost rândul lui Gellu Naum să bată la geamul casei din Bucureşti unde locuia Lygia. ”Şi iată că, într-o seară, plimbîndu-mă prin Bucureşti, am rămas ţintuit în mijlocul străzii. Şi s-a oprit, cred, tot mecanismul ceresc, încremenit în momentul acela. Toate standardele, toate etaloanele, inclusiv cele poetice, suprarealiste, revoluţionare, care mă mai lucrau pe zonele de suprafaţă, au pleznit. În locul lor s-a instalat o lumină simplă, un adevăr pe care ele mă împiedicau să-l văd: atunci am ştiut că o iubesc pe Lygia. Şocul eliberator a fost atît de puternic, încît nu exagerez cînd spun că lumea, întreaga lume, s-a oprit pe loc”, povestea scriitorul despre momentul revelaţiei iubirii pentru Lygia. Din 1944, până la sfârşitul vieţii scriitorului, cei doi au fost nedespărţiţi. S-au căsătorit în 1946, iar la sfârşitul anilor 60 s-au retras la Comana.
Desene pe nevăzute
Alături de Naum, Lygia a învăţat să deseneze legată la ochi. Aşa cum povestea într-un interviu, soţia scriitorului nu a făcut studii de specialitate şi nu a experimentat desenul până la Naum. Ideea desenelor pe nevăzute a fost a scriitorului. A desenat doar alături de soţul ei.
”Am desenat numai cu Gellu, iar ideea cu legatul la ochi a fost a lui. M-am gîndit întotdeauna că desenele astea mi-au ieşit pentru că eram eu într-un anumit fel. Am fost somnambulă, în perioadă copilăriei mai ales. Am avut crize şi mai târziu, dar din ce în ce mai rar. Mi-am imaginat că, atunci cînd desenam, ori intram într-o stare asemănătoare cu cea somnambulică, ori mă hipnotiza Gellu. Nu cred ca aş putea ruga pe altcineva să mă lege la ochi, pentru că eu nu am făcut asta decât cu el, chiar dacă erau prezenţi de multe ori şi alţi prieteni”, mărturisea soţia lui Naum într-un interviu dat în 2003 pentru Observator Cultural.
Zenobia
Din dragoste pentru Lyggia, Naum a scris romanul ”Zenobia”, o scriere la care a lucrat 4 ani. Lygia a aflat la un an după ce Naum începuse romanul că dragostea lor este transpusă în scris. „La un an de zile după începerea cărţii, ne aflam la Comana. Eu eram pe terasă şi îi reproşam ca nu mă ajută la treburile din curte. Atunci, el a ieşit din camera lui şi mi-a spus: «Bine, iubito, eu scriu despre tine şi tu mă cerţi că nu te ajut să cari o masă!». Abia atunci mi-am dat seamă că scrie ceva despre mine, dar nu am căutat să aflu mai multe”, povestea soţia scriitorului în acelaşi interviu din Observator Cultural, în 2003. Cartea declaraţie de dragoste cuprinde întâmplări şi fapte trăite de cei doi soţi de-a lungul relaţiei, multe ieşite parcă dintr-o altă dimensiune în care iubirea dezleagă căi de comunicare extrasenzorială rar întâlnită.
„Trăim şi viermuim cu toţii în aceeaşi fragilă pelicula; uite, eu, de pildă, dacă Iason ar fi de acord si daca domnul Sima ar încuviinţa, pentru că mi se pare ca ploaia a stat, aş pleca de aici cu Zenobia, pe care o iubesc neînchipuit de mult; m-aş duce cu ea, aşa, până la capătul lumii, adică nu, până ceva mai aproape, la nişte locuri pe care le ştiu eu; astfel s-ar sparge cercul care ne ameninţă acum şi am putea viermui împreună sau despărţiti, printre bolovani negri; iar dumneata, Iason, ai putea sa te duci dracului!” (Zenobia)
Ca şi în scrierea lui Naum, în viaţa reală, cei doi soţi veşnic îndrăgostiţi au comunicat dincolo de cuvinte. Obişnuiau să-şi dea întâlnire la cinema, fără a specifica la care sală din Bucureşti ar trebui să se întâlnească. În mod miraculos, reuşeau să se întâlnească în acelaşi loc.
Sacrificiu
În 1989, la 74 de ani, scriitorul Naum a făcut un infarct şi a stat în spital o lună de zile. Din dragoste pentru el, convinsă că orice sarificiu din parte ei l-ar ajuta să-şi revină, Lygia s-a ras în cap.
”Mă gîndeam să fac un sacrificiu, să-mi tai un deget sau o ureche, numai să se facă el bine. Şi la un moment dat, mi-a venit ideea cu Salomeea şi cu tăierea parului. Aveam un păr foarte bogat şi mi-am zis că asta era o jertfă importantă. M-am hotărît să mă rad în cap, şi dintr-o dată am simţit o mare uşurare, ca şi cum aş fi luat o decizie foarte bună şi sigură. Am rugat un asistent de la spital, care venea să îi ia lui Gellu tensiunea de două ori pe săptămână, să mă ajute şi să cheme eventual frizerul spitalului. Nu i-am spus de ce vreau să fac asta, însă i-am explicat ca nu aş fi putut să mă duc la coafor, pentru că ar fi râs de mine coafeza auzind că, la 68 de ani, vreau să mă tund precum Sinead O'Connor. Era pe atunci, datorită ei, o modă cu rasul în cap. Asistentul a fost drăguţ şi m-a ajutat, m-a tuns el însuşi, mirându-se mereu că vreau să fac un asemenea gest şi spunându-mi mai tot timpul ca o să-mi crească părul la loc de două ori mai des decît îl aveam. La patru-cinci zile după asta, Gellu s-a făcut bine. Iar mie nu mi-a mai crescut niciodată părul la fel ca înainte”, povestea soţia lui Naum într-un interviu din 2003.
Gellu Naum a murit pe 29 septembrie 2001, la 86 de ani. Soţia sa i-a fost alături până în urma clipă. După moartea scriitorului, Lygia Naum s-a dedicat memoriei soţului său. Deşi orbise la vârsta de 80 de ani, Lygia Naum a pus bazele fundaţiei Gellu Naum şi Casei memoriale de la Comana şi s-a îngrijit de publicarea mai multor volume postume ale soţului său. S-a stins din viaţă trei ani mai târziu, la 83 de ani.
Se încarcă comentariile...
