Fostul senator PNL care pierde 12.000 de lei pe lună după desfiinţarea pensiilor speciale ale parlamentarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Pereş a fost parlamentar timp de 24 de ani, din 1996 şi până în 2020
Alexandru Pereş a fost parlamentar timp de 24 de ani, din 1996 şi până în 2020

Trei foşti parlamentari de Alba au dat în judecată secretariatele Camerei Deputaţilor şi Senatului, solicitând instanţelor să le oblige la repunerea în plată a pensiilor speciale pe care le primeau înainte de februarie 2021. Pensiile respective au fost abrogate în aceeaşi lună.

Astfel, pe data de 15 aprilie 2021, la Tribunalul Alba a fost depusă acţiunea comună a fostului deputat Popa Nicolae şi a foştilor senatori Pereş Alexandru şi Pustai Dumitru. 

Popa Nicolae a fost deputat în legislaturile 1996 – 2000 şi 2004 – 2008, fiind membru în mai multe partide politice, ultimele fiind ALDE şi PNL.

Pereş Alexandru este cel mai longeviv parlamentar de Alba, acesta fiind ales senator din partea PD şi apoi PNL în patru legislaturi, în perioada 2004 – 2020 şi deputat în alte două, în perioada 1996 - 2004. 

În total, Pereş a fost parlamentar timp de 24 de ani. Acesta a pierdut şi cel mai mult la pensie, respectiv circa 12.100 de lei lunar. Pustai Dumitru a fost senator UNPR în legislatura 1992 – 1996.

Pensiile speciale pentru foştii parlamentari au fost desfiinţate în luna februarie 2021 prin larga majoritate a actualilor deputaţi şi senatori (357 pentru, niciunul împotrivă, iar UDMR nu a votat). La acel moment, Asociaţia Foştilor Parlamentari a cerut Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională pe motiv că legea de abrogare ar fi fost „discriminatorie”: magistraţii, care aplică legea, primesc o astfel de pensie, în timp ce parlamentarii, care „creează legea” nu beneficiază de acest drept. Avocatul Poporului nu a dat curs acestei solicitări. Conform unei situaţii de la începutul lui 2021, Statul plătea pentru 827 de parlamentari pensii de circa 12 milioane de euro pe an.

Calculate în funcţie de numărul de luni de mandat/mandate, pensiile speciale ale deputaţilor variau între 2.131 de lei şi 12.168 de lei brut, iar cele ale senatorilor între 2.131 lei şi 14.930 lei brut. Acestea se adăugau celor derivate din postul ocupat în afara activităţii politice.

Recent, ministrul Finanţelor Alexandru Nazare a anunţat că aproximativ 40 de milioane lei, reprezentând pensiile speciale pentru senatori şi deputaţi, au fost transferaţi în Fondul de Rezervă Bugetară pentru 2021, urmând a fi utilizată pentru lupta împotriva pandemiei Covid-19 şi sprijinirea celor vulnerabili

Vă mai recomandăm să citiţi:

 

Cine sunt poliţiştii - motociclişti care l-au prins pe criminalul din Alba. Bărbatul a fost reţinut VIDEO

 

Mega-licitaţie în valoare de 200 de milioane de lei pentru traseele de transport călători din Alba

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite