Daună totală după prăbuşirea unor stânci peste un autoturism. Proprietarul a dat în judecată administratorul drumului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alunecarea de teren în urma căreia a fost avariată maşina reclamantei. Foto Adevărul
Alunecarea de teren în urma căreia a fost avariată maşina reclamantei. Foto Adevărul

Proprietara unui autoturism înmatriculat în Germania, avariat în urma unei alunecări de teren ce s-a produs pe un drum din Alba, încearcă să obţină daune de la Consiliul Judeţean.

Alunecarea de teren s-a produs în iulie 2020, pe DJ 750C, Teiuş - Valea Mănăstirii. Femeia conducea autoturismul pe acest drum în momentul în care s-a produs alunecarea de teren. 

Avariile provocate au constat în spargerea lunetei, îndoirea spoilerului spate, spargerea luminilor de semnalizare spate dreapta, zgârierea geamurilor laterale dreapta faţă spate, uşile faţă şi spate zgâriate şi îndoite, plafoniera zgâriată şi îndoită, spargerea trapei, aripă dreapta faţă şi spate îndoite şi zgâriate, spoiler faţă şi far dreapta zgâriate. 

Asigurătorul din Germania a încadrat avariile la daună totală şi a despăgubit proprietara cu valoarea de piaţă a maşinii, un Opel Insignia.

Anul trecut, proprietara maşinii a dat în judecată Consiliul Judeţean Alba, administratorul drumului, pentru a-şi recupera o serie de sume rezultate din transportul maşinii în Germania şi o diferenţă de bani, având în vedere că a fost încadarată la daună totală.

Ea a cerut să fie despăgubită cu diferenţa dintre valoarea reală a autoturismului şi suma de 4.330 euro pe care a primit-o de la societatea de asigurare. De asemenea, a mai solicitat 1.500 de euro, reprezentând cheltuieli de transport a autoturismului în Germania şi chiria de 400 de euro plătită pentru maşina cu care s-a deplasat în această ţară, precum şi dobânzi la aceste valori şi cheltuieli de judecată. 

Femeia a considerat că instituţia din Aba Iulia este responsabilă de producerea prejudiciului pentru că nu a luat măsurile corespunzătoare pentru evitarea căderilor de pietre de pe versanţi. 

”Reclamanta nu a dovedit că autovehiculul ar avea o valoare superioară celei stabilite de biroul de expertiză din Germania, simplele susţineri neargumentate neputând fi considerate motive pentru încuviinţarea unei noi expertize în România, după cum nu a dovedit nici că ea ar fi suportat cheltuielile de transport ale autovehiculului şi costul închirierii unui alt autovehicul pentru deplasarea sa în Germania. 

Astfel, în ceea ce priveşte cheltuielile de transport ale autovehiculului, acestea au fost achitate reclamantei de către asiguratorul german, iar în privinţa sumei plătite în România transportatorului se observă că în factura emisă se menţionează un preţ de 1.500 lei, iar în chitanţă este indicată suma de 1.500 euro, această sumă nefiind credibilă, deoarece este mult mai mare decât preţul îndeobşte practicat pe piaţa transportului internaţional de autovehicule. 

Suma achitată de asiguratorul german este cea în mod real practicată în cazul transportului internaţional de autovehicule”, se precizează în hotărârea Judecătoriei Alba Iulia, prin care a fost respinsă cererea femeii.

De asemenea, proprietara nu a făcut nici dovada plăţii sumei pentru închirierea maşinii cu care s-ar fi întors în Germania. 

”Reclamanta nu a dovedit faptul că autovehiculul ar fi avut o valoare superioară celei stabilite prin expertiza efectuată în Germania şi nici că ar fi achitat costul transportului autovehiculului în Germania la valoarea pretinsă sau că ar fi închiriat un autovehicul, motiv pentru care cererea sa nu îndeplineşte exigenţele art. 249 Cod procedură civilă şi va fi respinsă ca nefondată”, se mai susţine în hotărâre. 

Femeia a contestat decizia instanţei la Tribunalul Alba.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Un judecător susţine că pensiile speciale anulate ale parlamentarilor sunt drepturi de asigurări sociale

Povestea unui veteran de război ajuns la 99 de ani. A luptat până în Munţii Tatra şi s-a întors pe jos acasă FOTO

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite