Destinul coloniilor de pe Valea Sebeşului, cartierele de locuinţe pentru miile de muncitori care au ridicat baraje şi hidrocentrale
0Lucrările hidroenergetice de pe Valea Sebeşului reprezentate de cele patru baraje de acumulare şi tot atâtea hidrocentrale au fost făcute într-o perioadă de aproximativ 15 ani, începând cu 1972. Mii de muncitori veniţi din toate colţurile ţării au muncit pe aceste şantiere. Au locuit în aşa-zisele colonii, iar mulţi şi-au întemeiat familii şi au rămas aici pentru totdeauna.
În apropierea şantierelor de pe Valea Sebeşului au fost construite mai multe colonii de muncitori. Din cauza distanţelor destul de mari pe care se întind lucrările şi a numărului mare de oameni implicaţi, antreprenorul a gândit organizarea mai multor colonii, în apropierea punctelor de lucru ce aveau o durată de execuţie mai mare.
Una dintre acestea, denumită Colonia Definitivă, există şi astăzi şi reprezintă, de fapt, un cartier al comunei Şugag, în care locuiesc foşti angajaţi de pe şantierele comuniste şi familiile acestora. Astfel, lucrările de la complexul Oaşa – Galceag şi complexul Tău – Şugag au fost realizate atât de cei care au locuit în colonia de la Fetiţa, cât şi cei care au locuit în coloniile de la Tău-Bistra şi Dobra. În ultima fază a şantierelor, au lucrat aici şi cei care au locuit în Colonia Definitivă Şugag.
”Migratorii” din colonii
La puţin timp după ce s-au pus bazele coloniilor de la Fetiţa şi Tău-Bistra, următoarea colonie s-a ridicat la Dobra (foto dreapta). Aici a funcţionat pentru mai bine de cinci ani cartierul general al Şantierului 3 Şugag, cel din care s-a
format mai apoi TCH Sebeş, iar după anii 90, Hidroconstrucţia Sebeş. Pe lângă clădirea de birouri, aici a mai funcţionat o cantină, un dispensar şi o grădiniţă pentru copiii celor care lucrau pe şantiere.
Construcţiile hidrotehnice aveau cea mai mare mobilitate a forţei de muncă din întreaga economie, în vremurile respective. Grupuri întregi de familii plecau aproape instantaneu, din colonie, iar în câteva zile veneau altele, din alte zone, cu alte obiceiuri şi cu alte accente de limbă. Concentrarea foarte mare de oameni a fost motivul principal pentru care au fost ridicate toate aceste colonii.
Se lucra, în acelaşi timp, atât la finalizarea Barajului Oaşa, a galeriei de aducţiune şi Hidrocentrala Gâlceag, dar se ridica şi barajul Tău-Bistra, se săpa galeria de acţiune şi Hidrocentrala Şugag. De asemenea, se lucra la galeria de evacuare Şugag – Nedeiu, barajul de la Obrejii de Căpâlna, aducţiunea spre Săsciori şi hidrocentrala Săsciori. Erau mii de oameni angrenaţi pe aceste şantiere uriaşe. Numărul oamenilor din colonii a început să se reducă abia după 1985, după ce a fost dată în funcţiune hidrocentrala Şugag şi au mai rămas de efectuat doar mici aducţiuni suplimentare şi complexul Săsciori. Aducţiunile au fost finalizate doar în urmă cu circa 10 ani, când a fost dat în funcţiune sistemul de la barajul Canciu.
Incendiul de la colonia Dobra
Locuitorii coloniilor au avut de trecut şi peste evenimente mai puţin fericite. În anii 70, Colonia Dobra a fost distrusă parţial de un incendiu. Nimeni nu şi-a pierdut viaţa, dar incendiul i-a făcut pe mulţi dintre locatari să se mute în Colonia Definitivă din Şugag. Prima colonie de pe Valea Sebeşului a fost cea în care locuiau cei care lucrau la barajul de la Oaşa, colonia Fetiţa. Era aşezată la cinci kilometri de barajul Oaşa, în apropierea locului unde se afla acum Mănăstirea Oaşa. De fapt mănăstirea cuprinde şi o clădire, din cărămidă şi piatră, care făcea parte din colonia Oaşa.
Primii locatari ai coloniei au fost cei care au lucrat la construirea hidrocentralei Porţile de Fier I, de la Orşova. Pentru mulţi dintre ei a fost un şoc mutarea de la civilizaţia oraşului, într-o colonie de barăci, în vârful muntelui. Viaţa coloniei Fetiţa a continuat până la jumătatea anilor 80, când grosul activităţii s-a mutat în aval, la Barajul de la Tau-Bistra, iar atât coloniştii, cât şi clădirile au fost mutate 15 kilometri mai aproape de civilizaţie. Ultimii colonişti au plecat de la Oaşa în primii ani de după revoluţie, când şi lucrările la baraj, s-au finalizat.
Întâlnirea coloniştilor la Şugag
Colonia Definitivă din Şugag s-a transformat în timp într-un cartier de locuinţe arătoase. Colonia era un loc destul de invidiat înainte de revoluţie. Conducerea de atunci a judeţului şi a Trustului de Construcţii Hidrotehnice, cei care coordonau activitatea de pe Valea Sebeşului, aveau grijă ca celor care lucrau pe şantierele hidroenergetice să nu le lipsească nimic, mai ales în condiţiile de criză alimentară prin care trecea restul ţării.
La finalizarea lucrărilor, mulţi dintre muncitori şi ingineri au plecat pe alte şantiere din ţară. În prezent, o parte dintre imobile sunt locuite de angajaţi de la Hidroelectrica. Restul apartamentelor rămase nefolosite, au fost cumpărate de localnicii din Şugag, care au fost atraşi de confortul locuinţelor dar şi de amplasarea ultracentrală a acestora. O parte au fost păstrate de foştii proprietari, ca şi locuinţe de vacanţă.
Spiritul Coloniei Definitive a rămas viu printre cei care locuiesc sau au locuit aici o perioadă din viaţa lor. De cinci ani, aceştia organizează o întâlnire simbolică în ultima vineri din luna iunie, pe podul care leagă colonia de drumul naţional 67C. Apoi, timp de trei zile se distrează şi îşi amintesc de perioada cât au locuit în colonie.
Citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
