Cele mai tari branduri din Transilvania. Cine face cinste judeţului Alba

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reprezentantul „Albalact“, în momentul primirii premiului
Reprezentantul „Albalact“, în momentul primirii premiului

Premiile au fost acordate în cadrul Galei Transilvania 2011, organizată la Alba Iulia şi prezentată de Robert Turcescu,. Realizatorul TV a primit din partea organizatorilor pentru prestaţia sa 7.900 de lei.

Gala Transilvania 2011 a avut loc vineri seara, Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba, în deschiderea concertului Mozart Rocks. Clasamentul final  fost stabilit în urma unui sondaj realizat de Metromedia Transilvania în judeţele Alba, Cluj, Sibiu, Braşov şi Tg. Mureş.

Judeţului Alba i-au revenit primele poziţii la secţiunile: „Cel mai apreciat brand sau marcă“ prin compania Albalact,  şi „Cel mai apreciat interpret de muzică“, prin Nicolae Furdui Iancu.

Un alt brand care face cinste judeţului Alba,  „Târgul de Fete de pe Muntele Găina“, este  pe locul doi la secţiunea „Cel mai apreciat brand sau marcă“. Tot aici, pe locul cinci, se află compania „Transavia“.

Primarul din Alba Iulia, Mircea Hava,  este poziţionat pe locul trei, după edilii din Sibiu, Klaus Johannis,  şi Cluj, Sorin Apostu. Numele lui Apostu, aflat acum în arest preventiv pentru luare de mită, a generat hohote de râs, în momentul în care a fost rostit de Robert Turcescu.

Pe lângă Nicolae Furdui Iancu, la secţiunea „Cel mai apreciat interpret de muzică“, Alba mai este reprezentată de Veta Biriş şi Ioan Bocşa. La secţiunea oraşe apreciate, Alba Iulia apare pe poziţia a treia, iar judeţul pe a patra după Cluj, Braşov şi Sibiu.

Premiul pentru Cel mai apreciat actor“ i-a revenit lui Florin Piersic, care a binedispus publicul din sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor prin stilul şi talentul său inconfundabile.

Premiile Galei Transilvania 2011:


*Cel mai apreciat eveniment din Transilvania:
1. Festivalul Internaţional de Film TIFF
2. Târgul de Fete de pe Muntele Găina
3. Festivalul Peninsula de la Tg. Mureş
4. Festivalul Medieval de la Sighişoara
5. Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu
*Cel mai apreciat primar:
1. Klaus Johannis, primarul municipiului Sibiu
2. Sorin Apostu, primarul municipiului Cluj-Napoca
3. Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia
4. George Scripcaru, primarul municipiului Braşov
5. Dorin Florea, primarul municipiului Tg. Mureş
*Cel mai apreciat brand sau marcă:
1. Albalact
2. Ursus
3. Napolact
4. Scandia
5. Transavia
*Cel mai apreciat interpret de muzică
1. Nicolae Furdui Iancu
2. Veta Biriş
3. Aurel Tămaş
4. Andra
5. Ioan Bocşa
*Cea mai apreciată Universitate:
1. Universitatea Babeş Bolyai Cluj-Napoca
2. Universitatea de Medicină şi Farmacie Tg. Mureş
3. Universitatea de Medicină Cluj Napoca
4. Universitatea Lucian Blaga Sibiu
5. Universitatea Transilvania Braşov
*Cel mai apreciat oraş
1. Cluj-Napoca
2. Sibiu
3. Alba  Iulia
4. Braşov
5. Tg. Mureş
*Cea mai apreciată staţiune:
1. Sovata
2. Ocna Sibiului
3. Poiana Braşov
4. Tuşnad
5. Păltiniş
*Cel mai apreciat judeţ:
1. Cluj
2. Braşov
3. Sibiu
4. Alba
5. Mureş
*Cel mai apreciat actor:
1. Florin Piersic
2. Dorel Vişan
3. Ion Besoiu
4. Ovidiu Iuliu Moldovan
5. Pavel Bartoş


Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite