A accidentat grav un pieton şi a fugit de la locului faptei. Pedeapsa primită după aproape trei ani

A accidentat grav un pieton şi a fugit de la locului faptei. Pedeapsa primită după aproape trei ani

Victima a fost rănită grav în urma accidentului Foto Arhivă

Un şofer din Cugir în vârstă de 67 de ani a primit o condamnare penală după ce a accidentat un pieton şi a plecat de la locul faptei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Accidentul a avut loc în decembrie 2018, iar o primă soluţie în dosarul penal a fost pronunţată în 12 octombrie 2021.  Potrivit rechizitoriului, la data de 14 decembrie 2018, în jurul orei 17.30, pe timp de noapte, în timp ce conducea autoturismul şi circula fără a avea puse în funcţiune luminile de drum sau de întâlnire, şoferul Ioan I. a pătruns pe contrasens şi a acroşat şi accidentat un pieton care se deplasa pe lângă bicicletă pe marginea părţii carosabile.
 
Victima a suferit leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 130-150 de zile de îngrijiri medicale. Ulterior comiterii accidentului, conducătorul autoturismului a părăsit locul faptei fără acordul organelor de poliţie
 
Imediat după producerea accidentului, şoferul a oprit autovehiculul circa20 de secunde, iar apoi, fără a coborî de la volan, a părăsit în viteză locul faptei, fără încuviinţarea organelor de poliţie. Poliţiştii au identificat autoturismul implicat în accident la data de 16 decembrie 2018 în garajul locuinţei şoferului, prezentând urme de accident. Accidentul a fost surprins de camerele video amplasate în zona din oraşul Cugir, unde a avut loc accidentul. De asemenea, trei martori audiaţi de poliţişti au confirmat evenimentul.
 
Audiat în cauză în cursul judecăţii, Ioan I. că a condus maşina în ziua şi la ora respectivă, iar la un moment dat a simţit că a lovit ceva cu maşina, dar a precizat că nu şi-a dat seama că a lovit vreo persoană, fapt pentru care a şi plecat spre casa. Ulterior, în cursul judecăţii inculpatul şi-a schimbat poziţia procesuală, sens în care a recunoscut în integralitate faptele reţinute în sarcina sa, solicitând să fie judecat conform procedurii simplificate de recunoaştere a vinovăţiei. Bărbatul este jduecat pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.
 
”Producerea accidentului a fost determinată de încălcarea prevederilor legislaţiei rutiere în vigoare la data săvârşirii faptei, respectiv nerespectarea măsurilor de prevedere pentru exerciţiul activităţii constând în conducerea autovehiculelor pe drumurile publice, împrejurări care au condus accidentarea persoanei vătămate care circula regulamentar cu bicicleta pe respectivul sector de drum. Starea de pericol este una relativ ridicată, având în vedere accidentul produs din culpa inculpatului, dar mai ales urmările acestui accident asupra stării de sănătate a persoanei vătămate, raportat la numărul mare de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare”, se menţionează în hotărârea instanţei de judecată. 
 
Bîrbatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 3 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de 3 ani. A fost obligat, de asemenea, să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Cugir sau în cadrul Parcului Industrial Cugir SA. Victima accidentului ar urma să primească daune morale de 80.000 d elei şi daune materiale de circa 9.000 de lei din partea societăţii la care era asigurat autorul accidentului. Hotărârea Judecătoriei Alba Iulia poate fi contestată cu apel.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările