Şomajul pune viaţa în pericol: câţi oameni se sinucid în fiecare an din lipsa unui loc de muncă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pierderea locului de muncă determină zeci de mii de oameni să-şi pună capăt zilelor FOTO: hiretheworld.com
Pierderea locului de muncă determină zeci de mii de oameni să-şi pună capăt zilelor FOTO: hiretheworld.com

Lipsa locurilor de muncă face, anual, zeci de mii de victime în lume, semnalează un studiu elveţian. Femeile şi bărbaţii în egală măsură sunt vulnerabili în faţa suicidului pe fondul şomajului.

Anual, peste 45.000 de oameni din întreaga lume decid să-şi pună capăt zilelor din lipsa unui loc de muncă, potrivit unui studiu realizat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Zurich. Dintre acestea, în jur de 5.000 sunt direct atribuite crizei economice.

Aceeaşi cercetare mai arată că suicidul este mai frecvent la oamenii rămaşi fără un loc de muncă în perioadele de stabilitate economică, din cauza stigmatului de şomer. Pe de altă parte, în cele de instabilitate, un număr mai mare de persoane sunt într-o situaţie similară, iar presiunea psihologică este mai mică din acest motiv.

Pierderea locului de muncă nu are acelaşi impact în toate ţările lumii. Riscul de suicid este mai mare în ţările în care şomajul este scăzut. O creştere neaşteptată a ratei şomajului declanşează frică şi insecuritate mai mult decât în ţările care aveau o rată a şomajului ridicată înainte de criza economică“, spune dr. Carlos Nordt, unul dintre autorii studiului, citat de publicaţia britanică „Daily Mail“.

Pentru acest studiu, cercetătorii au analizat rata suicidului şi performanţele economice din 63 de ţări, pe o perioadă de 11 ani. Datele cu privire la rata suicidului au fost colectate de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, iar cele despre şomaj şi starea economică, de la Fondul Monetar Internaţional.

În perioada 2000-2011, frecvenţa suicidului cauzat de şomaj a crescut de la 20% la 30%, mai arată studiul. În 2007, lipsa locurilor de muncă a provocat 41.148 de sinucideri, iar în 2009, numărul a crescut la 46.131 de sinucideri. Femeile şi bărbaţii sunt la fel de vulnerabili în faţa acestei probleme.

Sinuciderile nu sunt singura consecinţă a instabilităţii economice, atrag atenţia Roger Webb şi Navneet Kapur, de la Universitatea din Manchester. „Multe persoane ce reuşesc să-şi păstreze locul de  muncă în aceste vremuri grele au motive serioase de stres din cauza constrângerilor financiare, altele decât şomajul, cum ar fi veniturile mai mici, instabilitatea locului de muncă, falimentul, creditele sau sechestrul pe casă“, spun cei doi specialişti. Stresul, anxietatea, lipsa de speranţă, problemele cu alcoolul, certurile şi conflictele în familie sunt alte consecinţe ale instabilităţii economice.

Citeşte şi:

Rata şomajului a scăzut în anul 2014

Generaţia şomeră. Cei născuţi în anii '80 se vor confrunta toată viaţa cu nesiguranţa locului de muncă

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite